Anul asta am decis sa lasam joburile, familiile si prietenii in Romania, sa ne luam rucsacii in spate si sa plecam in America de Sud. Initial am zis pentru 6 luni, apoi, nici noi nu stim cum s-au transformat in 8 luni. De ce asa mult? Pentru a vedea si ce e in spatele atractiilor pe care le vad toti turistii, pentru a putea vedea aceiasi priveliste si la apus si la rasarit, fara sa stam numaram pe degete zilele care ne-au ramas.
Asa ca pe 29 octombrie ne-am urcat in avionul de Rio de Janeiro si dusi am fost. Ne vedem inapoi in Romania la sfarsitul lui iunie 2010, dar pana atunci ne vedem aici pe site, unde o sa incercam sa postam cat de des putem. Prima luna o vom petrece impreuna cu gasca, pe traseul Rio de Janeiro - Ushuaia, cu multe opriri si ocolisuri, iar cand ei vor pleca inapoi spre Romania noi vom merge incet-incet din Ushuaia catre Santiago, in Chile, unde speram sa ne putem cumpara o masina cu care sa mergem mai departe.
Stefan, 30 de ani, impliniti de curand. Traiesc in Bucuresti, am terminat facultatea de marketing din ASE dar am lucrat mai mult in calculatoare si programare. Imi plac in Bucuresti gratarele din spatele blocului, meciurile vazute la terasa (alea putine pe care le jucam in Europa) si noptile pierdute la canasta. Am ales sa fac o calatorie de 8 luni prin America de Sud acum si nu la 70 de ani. Mi-a fost teama ca nu o sa pot atunci sau, si mai rau, ca nu o sa mai vreau. 8 luni nici nu e asa mult, vor fi trecut deja prin august, cand stai ori la birou ori pe plaja si iti zici 'pfiu e deja august, parca ieri era Revelionul...'. Si atunci de ce sa dau 8 luni de experiente neprevazute si posibil interesante pe 8 luni de confort caldut, siguranta zilei de maine si previzibilitate?
Sandi, 30 de ani in iunie 2010. Crescuta in Bacau, cea mai lunga calatorie inainte de facultate este pana la Campulung Muscel. In rest, Brasovul e limita vestica, iar ce-o fi dincolo de munti, ramane un mister. In vara de dupa anul doi de facultate, banii de pe doua luni de completat chestionare se duc pe o excursie de 2 saptamani in nord-vestul tarii, cu trenul, cu autocarul, cu autostopul... O intamplare ciudata face sa ajungem in Peru, in 2007, si dupa asta nu a mai fost cale de intoarcere. A calatori este o experienta de viata de care trebuie sa profiti din timp, nu un lux de pastrat pentru la batranete. Unii oameni citesc, altii vad multe filme, picteaza, cresc copii, ingrijesc flori, merg pe munte. Asa cresc, asa isi incarca baterille, asa sunt fericiti. Mie calatoriile imi deschid ochii, ma ajuta sa invat, si apoi sa tin minte, sa inteleg. Si ma fac sa zambesc :)
Ce mai zice lumea: