Bariloche
noiembrie 2009

Ajungem in Bariloche dupa primul drum de noapte in formatie completa. Plecam tarziu din Mendoza pentru ca nu erau alte optiuni, drumul este lung, asa ca ajungem in Bariloche abia pe la pranz, pe la 1. Nasol, pentru ca plecarea din Bariloche este a doua zi dupa-amiaza. Dar asta e... Bariloche a fost unul dintre orasele sacrificate, stim... Drumul destul de odihnitor, aceleasi autocare cu care ne-am obisnuit, mici diferente intre scaune (daca sunt din piele sau nu), sau in mancarea pe care o primim. Intamplator, toate rezervarile de autobuz de acum incolo sunt facute de mine, si ordinea locurilor va fi mereu aceeasi, pentru ca s-au preluat de la prima rezervare pana la ultima. Asa ca noi avem mereu locurile cele mai bune (cele din fata), in spate stau Cris si Bug, apoi Dan si Dana si la urma Seico si Andreea. Dupa prima noapte locurile noastre din fata mai castiga un avantaj extrem de important: sunt la cea mai mare distanta de Seico, cel care de trei ani sforaie extrem de tare, incepand din prima secunda in care adoarme... Wow... Uitasem! Il auzisem prima data in Iguazu, cand a adormit primul in timp ce noi toti eram afara la o bere, si ne-am speriat cand l-am auzit! Andreea pare ca s-a obisnuit si deja nu il mai aude, dar Dana are niste ochi mai obositi... Asta e, facem glume pe seama lui si il amenintam ca data viitoare il trimitem cu alt autobuz! Coboram din autobuz in autogara, eu sunt inca in maieul in care dormisem, si niste pantaloni scurti. Pana sa luam bagajele mari din autobuz simt un pic briza, si trag repede pe mine o bluza, si apoi si niste blugi (peste pantalonii scurti). E cam frig aici! Incet incet ne imbracam toti, adunam cam tot ce aveam gros la indemana. Dar e placut, imi zic... dupa atata caldura e chiar fain sa respiri aerul rece de munte! Bariloche este la peste 1000km mai in sud de Mendoza, in zona numita de ei Lake District, adica o zona plina de lacuri si munti. Un fel de Valea Prahovei de la noi, zona este extrem de populara vara pentru trasee pe munte, si iarna pentru ski. Noi am nimerit primavara, intre sezoane, deci mai putina aglomeratie, si o vreme in curs de incalzire. In curs de... pentru ca ajungand langa lac, sa admiram privelistea, ne-a izbit un vant ingrozitor de rece, deja imi cam ajunsese aerul curat si rece, as fi preferat cateva grade in plus!

Orasul este foarte frumos prin privelistea de care se bucura, desi in sine arata destul de banal, ba chiar usor invechit. Arata ca o statiune de la noi, de pe vremuri, dar asa cum arata ea in zilele ei bune, nu acum, dupa 20 de ani de declin. Alergam repede catre centru, sa mancam ceva si sa vedem ce putem face aici. Cris citeste ceva despre un restaurant chinezesc care este ales in unanimitate! Suntem absolut disperati dupa altceva decat carne de vita! E chiar pacat, fripurile argetiniene sunt bestiale, dar noi dupa mai putin de doua saptamani suntem in alerta dupa orice are un pic de verdeata, sau dupa o supa, orice, mai putin gratar! Restaurantul chinezesc nu ne dezamageste, desi este o aventura pana comandam. Apoi asteptam rand pe rand sa vedem ce primeste fiecare, iar mancarea vine intr-o ordine complet aleatoare: Dana primeste supa si felul doi, iar Stef si Cris asteapta rabdatori felul doi, fara sa fi comandat vreo supa... Am facut tot felul de speculatii, ne gandeam ca poate au doar o tigaie si mancarea lui Stef e la final pentru ca era cea mai picanta, si nu au vrut sa preia restul felurilor picanteriile... dar adevarul e ca nu stim... Castigator pare sa fie Dan, are niste carne de vita cu legume la wok, si un sos care bate orice! Dar oricum, toata lumea e fericita, cu legume, supe, creveti, taitei, muguri de bambus, etc. Momentul culminant este la plecare, cand primim o nota de plata in chineza! Ne uitam crucis la ea, si cerem niste meniuri, sa vedem cat are de platit fiecare!

Prin frig si ploaie ajungem la centrul de informare turistica, extrem de fain, cu multe birouri, vorbeau mai multe limbi, aveau harti, foarte fain. Pacat ca noi deja avem mai putin de 24 de ore la dispozitie, asa ca ne notam... dar stim ca nu le vom putea face pe toate. Dupa ce mai facem o vizita si la o agentie de turism, si facem si consiliu de familie, ne hotaram sa facem Circuitul Chico, dar pe cont propriu. E un traseu pe marginea lacului, avem de mers vreo 8km pe jos, iar agentia nu ar face decat sa ne duca si sa ne aduca cu bus-ul, dar putem sa mergem si cu transportul in comun, asa ca de ce sa aruncam banii aiurea?! Ramanem cu regretul ca nu avem timp sa facem si o calatorie cu barca pe lac. Nahuel Huapi este un lac foarte mare si dragut, cu multe insulite, iar tipul de la agentie ne povestise despre niste insule cu vegetatie frumoasa... dar vaporul de retur are program fix, ajunge in oras la 6 jumate seara, iar noi stim ca avem bus la ora 5. Ma rog, dupa ce ajungem la autogara cam pe ultima suta de metrii, aflam ca bus-ul este de la 6, nu de la 5... Ups! Suntem pe bucata mea de traseu asa ca rusinica! Am vorbit pe mail cu tipul de la care cumparasem biletele si tot timpul imi spusese ca intre Briloche si Puerto Madryn este un singur bus, care pleaca la ora 5... asa ca imi ramasese asta in cap. Totusi, nu ma uitasem deloc ce scrie pe bilete... hmm... "Bucata mea de traseu" O expresie poate nu foarte des intalnita in povestile de calatorie, asa ca un pic de lamuriri. Suntem niste calatori profesionisti! Hihi! Traseul de concediu pentru cei din gashca era foarte mare, 37 de zile, 4 tari, si extrem de multe regiuni si orase, activitati etc. In plus, eram 8 calatori, fiecare cu ideile lui, prioritati... Asa ca dupa ce am ales cele 4 tari, si destinatiile esentiale, am impartit traseul intre noi, fiecare avand responsabilitatea ca pe bucatica lui de traseu sa organizeze: sa gaseasca cazare, transport, sa se informeze despre ce activitati se pot face, ce merita vazut etc. Totul in niste recomdari de buget si de timp :) Si apoi sa povesteasca si celorlalti ce afla. De la momentul zero pana cand am plecat de acasa au fost multe modificari, in functie de ce afla fiecare despre zona lui. De exemplu am renuntat la Santigo, pentru gashca, pentru ca era un detur prea lung si scump, si au aparut in plus Mendoza si Salta. Un pic prea organizat? S-ar putea, mai ales ca noi ne doream sa nu avem totul stabilit de acasa, sa putem fi flexibili la fata locului. Dar in final, pentru ca in 37 de zile erau asa de multe de facut, a trebuit sa facem si niste rezervari in avans, pentru ca eram si un grup foarte mare... Cand ne duceam sa cumparam 8 bilete de bus, deja ocupam cam o treime din locuri, iar multe hosteluri nu au 4 camere duble, cu baie privata... Cam asta este despre strategia noastra de calatorie, noua ni se pare ca functioneaza binishor, si cu siguranta functioneaza mult mai bine decat daca am cumpara bilete de la o agentie! Dupa ce ne informam despre ce putem sa facem a doua zi intram intr-un magazin de prajituri si mai aruncam si acolo niste bani seriosi! Nu stiu prin ce asociere, dar Bariloche este si orasul ciocolatei, asa ca gasim acolo orice cu ciocolata. In Mendoza facusem si o vizita la cofetarie, dar acolo prajiturile fusesera extrem de dulci si consistente, dar in Bariloche sunt bestiale, cu crema, dar usurele... ah, un deliciu! Bug este declarat castigator, cu o chestie care seamana cu tortul de biscuiti si cremsmit, iar Dana si Stef stramba din nas la ciocolata calda cu cognac. Suntem pusi pe mancat (poate de la frig), asa ca in drum spre hotel mai culegem niste chestii de la un magazin de pe colt: castraveciori acri, masline si cascaval. Mai avem niste ulei de masline cumparat din Mendoza, si niste vin tot de acolo. Sau este cel castigat de Cristina la Bingo in autobuz? Nu mai stiu. Oricum, faza tare! La noi in camera este aglomeratie maxima, toata lumea sta pe net, la Tv, sau mananca, sau toate in acelasi timp. Eu par sa o ajut pe Cris sa rezerve niste bilete de avion. Intram in criza pentru ca biletele de avion intre Ushuaia si Buenos Aires nu au fost rezervate, si acum sunt foarte scumpe sambata, cand vor ei sa plece de acolo. Ceea ce inseamna ori banii jos (vreo 300usd in loc de 140usd), ori mai putine zile in Buenos Aires. Cochetam un pic cu ideea de a mai invarti un pic traseul, ca sa nu fie musai retur din Ushuaia, dar nu da bine, asa ca gashca decide sa plece luni din Ushuaia. Deci mai putine zile in Buenos Aires... Dar mai multe cu noi, asa ca noi suntem incantati! In plus, mai avem doua zile in plus pe traseu, una o donam pentru Torres del Paine, si una ramane in Ushuaia, pentru ca nu mai avem unde sa o mai donam... Asa... in tot timpul cand neuronii mei refaceau trasee si se gandeau la bilete de avion, lumea se pusese la masa, si deschisesera si sticla de vin. Incep niste discutii despre calitatea vinului. Noi, revin, habar nu avem daca e bun sau nu, dar obisnuim sa ne dam cu parerea... Nu stiu cum, se vorbeste despre scobitura din fundul sticlei, si eu imi aduc aminte cum ca as sti de pe undeva ca daca scobitura aia e mai adanca, vinul este mai bun?! Nu stiu de unde am mai scos-o si pe asta! Oricum, primesc sticla pentru o gura de vin, dar eu inca sunt concentrata pe teoria mea, si dau sa verific sticla, sa vad cat de bun este vinul... si ma trezesc cu o gura mare de vin, fix pe pantaloni! Frumos asa! Noroc ca e frig in Bariloche, caloriferele sunt pornite si duduie, asa ca bag pantalonii sub niste apa calda si apoi pe calorifer, si criza e rezolvata! Hm... A doua zi plecam in circuit, fara Andreea, care ramane sa scrie pe blog, sa bea vin si sa manance ciocolata, deci o zi foarte faina si pentru ea! Noi avem noroc de vreme buna, nu ploua deloc, asa ca a fost foarte fain. Am mers cam o ora cu autobuzul, prin zona rezidentiala din Bariloche, adica o sosea de pe marginea lacului, pe langa care sunt cele mai dragute casute din lume. Vedem din mers o gramada de cazari mai faine decat a noastra, daca am fi stat macar doua zile, merita sa stam un pic mai departe de centru... Off... Circuitul este de 8km, si noi avem limita de timp, avem de prins un autobuz la ora 3. Asa ca intram in parc, si mergem pe sosea de asfalt vreo ora, peisaj dragut, dar nimic de dat pe spate. Ajungem la un punct de informare, si aflu cu mirare ca deja am facut 6 din cei 8 km, iar noi mai avem mai bine de o ora jumate la dispozitie! Asa ca ne ducem pe indelete sa vedem doua lacuri de pe traseu, Lago Escondido (adica lacul ascuns) si un golf al lacului Nahuel Huapi. Vremea pune in valoare foarte bine peisajul, totul arata extrem de bine! Ajungem la concluzia ca sunt locuri din astea si pe la noi, doar ca acum aici e o vreme chiar foarte buna, de asta pare totul atat de frumos!

Pe drumul inapoi prindem control in autobuz! Foarte tare! Nu am mai prins un control in Bucuresti de vreo 3-4 ani, dar ne gaseste nenea controlorul aici, in Bariloche! Un singur tip maruntel, cu o legitimatie si un capsator, isi face loc prin toata aglomeratia din autobuz, si ne ia la rand biletele! Noi suntem tocmai in spate, si avem bilete lui Cris si Bug care sunt pe primele doua locuri. Astia striga la noi dupa bilete, Dan (care e la mijloc) transmite mai departe. Nu ne vedem, dar ne auzim. Si ne aude si tot autobuzul, fara sa ne inteleaga. Pana ne intelegem noi, si Stef pleaca la drum printre calatori, primim mesaj de la Dan ca nu mai e nevoie, ca e ok daca ii aratam noi biletele cand ajunge in spate. Rascolim un pic lumea pe acolo, dar ne linistim! Inapoi la hotel, si apoi la autogara. Un pic cam pe fuga, si apoi relaxare, dupa ce aflam ca am ajuns mai devreme cu o ora. Mancam niste hot-dogs luati din oras, si trece repede timpul, ne imprietenim si cu un catel pe care il hraneste Andreea! Bariloche, extrem de scurt timpul, si am fi avut ce sa facem mai mult, dar pana la urma a fost doar un punct intermediar intre Mendoza si Puerto Madryn, unde era adevarata atractie. Initial Bariloche era pe lista si avea mai mult timp, pentru ca vroiam sa facem un traseu faimos, un traseu pe cateva lacuri, pana in Puerto Montt, Chile. Este un traseu de o zi, sau doua, in care se merge o parte din drum cu bus-ul, si alta cu vaporul, se alterneaza asa de vreo 2-3 ori, si este foarte fain. Din pacate este monopol pe traseu, il face o singura agentie, care vinde biletele mai degraba catre agentii de turism care fac tururi cu batranei, asa ca biletul este foarte scump, era peste 200USD. Cand am aflat asta, a trebui sa stregem traseul asta de pe lista, si asa au disparut si Puerto Montt si Santiago. Mergand cu povestea un pic inainte, eu si Stef am facut pana la urma traseul Bariloche-Puerto Montt, dar doar cu autobuzul. A fost frumos, dar nu m-a dat pe spate, privelistile erau la fel ca pe circuitul Chico, lacuri albastre cu munti inalti in spate. Or fi si strugurii un pic acri, dar nu cred ca am facut o alegere proasta stergand circuitul ala de la noi din traseu. Am renuntat la vita pentru cateva zile, mancarea chinezeasca a fost un remediu excelent, iar cand am descoperit castravetii acri eram in stare sa ii mancam non stop, ceea ce am si facut in vreo cateva randuri, pana s-au terminat! Am plecat de acolo la ora 6, visand la balenele si pinguinii care ne asteptau a doua zi in Puerto Madryn, destinatia mea preferata!

«Mendoza Puerto Madryn»