Ushuaia, Cel mai sudic oras din lume
noiembrie 2009

Ushuaia, cel mai sudic oras din lume, la doar 1000km de Antarctica. Este o destinatie fascinanta si frumoasa, la care se ajunge suficient de greu, iar acolo vremea e suficient de nebuna incat sa te simti ca la capatul pamantului. Am plecat din Puerto Natales, Chile, pe la 7 dimineata, si trebuia sa ajungem in Ushuaia dupa 10 ore. Dar am pierdut mai mult timp pe drum si pana la urma cred ca am facut mai mult de 12 ore pana la destinatie, unul dintre cele mai obositoare trasee de pana acum. Un astfel de drum s-ar face in mod normal noaptea, si nici nu l-ai simti, dar ruta asta este mai speciala: drumul este prost, si nu se recomada sa il faci pe intuneric; se trece vama, deci nu ar fi foarte romantic sa te trezeasca la 2 noaptea sa iti ceara actele (si probabil si merele sau cascavalul din bagaje); si se trece Stramtoarea Magelan cu bac-ul, din nou, nerecomandat pe timp de noapte. Am inceput cu o pauza de o ora inainte de a trece cu bac-ul, din cauza vanturilor foarte puternice. Eram inca in Chile, si ne-am oprit langa un mic restaurant. Am mancat niste paste si o ciorba... interesanta. Era un fel de rasol de vita, avea un os mare de vita, si o gramada de legume, unele cunoscute, altele mai ciudate. Dar partea cea mai neobisnuita a fost ca avea porumb, dar nu boabe, ci chiar o bucata de porumb, cu tot cu cotor, asa cum il facem noi fiert, dar ei il pun in ciorba... Interesant :) Trecerea pe stramtoarea Magelan a fost destul de simpla, fara peripetii, am trecut prin nord, unde este mai ingusta, si am scapat ieftin. Probabil din cauza vantului puternic, sau cine stie, a aglomeratiei de masini de pe bac, nu ne-au lasat sa coboram din autocar.

Drumurile au fost extrem de proaste, greu de crezut ca sunt cele mai bune optiuni ca sa ajungi la Ushuaia... Pe portiuni destul de mari au fost si drumuri de pamant, si noi mergeam cu 90-100km/ora, fascinant. Noroc ca puneau film dupa film la TV-urile lor micute, si ne mai distrageau atentia. Una peste alta un drum foarte obositor, am schimbat autobuzul de trei ori... suficiente batai de cap incat sa simti ca ai ajuns intr-un loc in care nu se ajunge prea usor. Partea ciudata este ca daca ai veni din Argentina, un pic mai din nord, si ai vrea sa ajungi in Ushuaia, trebuie musai sa treci prin Chile, altfel nu ai cum, decat daca iei avionul. Trebuie sa treci mai intai in Chile, apoi din nou in Argentina... Oare daca nu ai pasaport nu poti sa ajungi in zona asta din propria ta tara? Am uitat sa ii intrebam. Am ajuns tarziu, eram obositi si mancasem numai prostii toata ziua. La hotel ne asteptau Andreea si Seico, au ajuns cu o zi mai devreme, dupa ce s-au plimbat un pic si prin Punta Arenas. Am iesit la vanat de mancare, toti mai putin Dan, pe care l-a luat somnul. Ushuaia profita la maxim de statutul de cel mai sudic oras din lume, nu mai e nimeni ca ei in lume, deci jos banutii! Totul este mai scump decat in alta parte, de la cazare, mancare, excursii, suveniruri, tot ce vrei... Partea trista este ca nu au chestii atat de speciale aici, nu au nimic unic, decat locatia. Acum cateva decenii nu era mai nimic aici, era o localitate foarte saraca. Dar apoi si-au dat seama ca pot manca o paine pe seama turistilor, si au inceput sa dezvolte infrastructura, iar populatia a crescut intr-un ritm ametitor. Rezultatul este ca fac fata turistilor care vin, nu sunt probleme ca nu ai unde sa stai, sau unde sa mananci, sau cu ce agentie sa faci o excursie. Dar nu e musai cel mai dragut oras din lume.

Am stat vreo 3 zile pe aici, am avut timp si de plimbari, si de excursii, si de shopping. Noi inca avem interdictie la shopping, asa ca i-am lasat pe restul sa isi umble bagajele :) De teama ca vom cheltui o tona de bani pe suverniruri inca din prima luna, noi ne-am dus la cealalta extrema, si nu am cumparat nimic. Absolut nimic! Totusi, dupa 3 zile in Ushuaia, am putut sa imi cumpar si eu o cutiuta, mai ales ca am si expediat-o acasa, in bagajele Danei. Yuppy! Cat am bantuit prin oras am facut cele mai traznite poze, adevarul ca ai si unde! Hihi! Evident, ca toti nebunii care au ajuns prin Ushuaia, ne-am interesat si noi despre excursiile catre Antarctica! Sa fii la doar 1000km de bancurile de gheata si de pinguinii imperiali este fascinat, dar si un pic frustrant, ca nu poti sa ajungi acolo cu barca ta, hihi! Cele mai ieftine optiuni sunt ofertele last minute, dar nu se gaseste nimic mai ieftin de 2,500-3,000USD pentru o excursie de 10 zile, si cazare in cele mai simple cabine posibile, evident. Este mult mai ieftin sa cumperi aceste oferte, dar le gasesti doar in Ushuaia, nu prea se pot cumpara in avans. Iar preturile pentru cele cumparate in avans sunt enorme, ajung si peste 10,000USD, mai ales daca vrei si cabina cu geam etc. Fascinant, frumos, dar scump. Sau cel putin nu se merita, noi cu banii astia am facut mult mai mult! Intr-una din dupa-amieze am urcat pana la un punct de belvedere, am mers vreo 10 minute cu telescaunul, pe un frig ingrozitor! Stiam ca Ushuaia nu e cel mai cald loc din lume, dar totusi eram la cateva zile de inceputul verii, era ciudat sa vezi atata zapada, si sa fie atat de frig!

La intoarcere am luat un taxi, si la una din curbe s-a deschis in fata noastra o priveliste foarte frumoasa. Eu am zis ceva gen wow, si taximetristrul ne-a intrebat imediat daca vrem sa oprim sa facem poze, apoi s-a oferit sa ne faca o poza cu peisajul. Super dragut! Cat am bantuit noi prin oras ne-am adus aminte ca in Ushuaia iti poti pune stampila pe pasaport, dovada clara ca ai fost acolo! Se pare ca sunt multe locuri unde se poate face asta, si multe modele de stampile, noi pana la urma ni le-am pus la centrul de informare turistica, si am ales dintre vreo 5 modele :)

In zona se pot face multe excursii, dupa ceva munca de research noi ne orientasem catre o excursie pe canalul Beagle, la apus, ca sa fie lumina frumoasa! Era si o alta excursie care incorpora si cateva ore cu barca pe apa, plus o vizita pe o insula, plus vizita la o crescatorie de husky, dar era foarte scumpa, si noi renuntasem la idee, urmau sa se duca doar Seico si Andreea. Cu o seara inainte de ziua cu excursii, era deja trecut de 11 seara, Bug isi da seama ca nu vrea sa stea degeaba toata ziua urmatoare, asteptand sa mearga in excursia de la apus... Asa ca el si Cris se hotarasc sa mearga in excursia mai lunga, si fug la somnic, pentru ca aveau o trezire matinala! Pana la urma excursia noastra micuta a fost una dintre cele mai faine, pentru ca am avut noroc de o agentie super draguta! Noi vroiam musai la apus, si am nimerit la o agentie care merge in larg cu vaporase super mici. Cred ca pleaca cu maxim 12 turisti, dar noi in seara aia am fost doar 9. Noi, Dan si Dana, 2 cupluri de francezi si o argentinianca. Pe langa noi mai era capitanul, si ghidul. Se laudasera ca au un serviciu personalizat, si noi am crezut ca e doar gura de ei, dar am avut o supriza foarte placuta. Au fost foarte multe aspecte care au facut excursia asta un succes, si multe dintre ele au fost chestii marunte, nu chestii costisitoare. Barca era foarte mica si cocheta, si pentru ca afara era foarte frig, ne-am ingramadit toti inauntru, si ne-am imprietenit fortat :) Oricum, prima chestie pe care a facut-o ghidul a fost sa il prezinte pe capitan, sa ne spuna un pic despre barca, si apoi sa ne intrebe pe toti cum ne cheama si in ce limba vorbim! A fost placut sa vezi cum repeta fiecare nume, nu intreaba doar ca sa faca prezenta. La faza cu prezentarile unul dintre francezi a fost super simpatic, a spus ca stie spaniola foarte putin, adica "freestyle". Apoi am observat ca era una dintre expresiile lui favorite, ii gasea sens in multe povesti.

Am aflat multe de la ghid, despre istoria locului si despre vegetatia si animalele de pe o insula pe care am vizitat-o, asta a fost o alta chestie faina. Ne-a povestit totul intr-un mod simplu, fara sa fie mecanic. Stia multe, dar le povestea cu chef, fara sa arate ca e a suta oara cand vorbeste despre asta. Experienta pe insula a fost extrem de ciudata, solul era moale, ca si cum ai merge pe o saltea cu apa, foarte bine umflata, dar tot simti cum isi schimba forma cand calci pe ea. Se pare ca din cauza ploilor, toata vegetatia care se depune in timpul anului nu are timp sa fie integrata in sol, si de aici senzatia aia ciudata. Ne-a povestit despre multe flori, dar nu am tinut minte toate :) Cea mai memorabila a fost o planta care arata ca muschiul verde, la inceput credeam ca este o piatra acoperita de muschi. Dar de fapt toata chestia aia verde era planta, si daca apasai pe ea se simtea ca o radacina, super ciudat. Si asta nu e tot, se pare ca este in aceeasi familie cu morcovul, au acelasi miros. Creste foarte incet in fiecare an, si in mod normal creste la altitudini mult mai mari, dar in Ushuaia a gasit acelasi mediu, si hop si aici. In Bolivia sunt folosite pentru foc... foarte interesant, si noi care credeam ca e doar o bucata de muschi! Tot pe insula am aflat si povestea canalului Beagle, care a aparut dupa ultima era glaciara, cand ghetarii care il acopereau s-au topit, iar nivelul marilor a crescut. Am mai auzit si o legenda despre numele Ushuaia, dar cate surse, atatea variante, asa ca nu ne-am lamurit! Pare sa aiba legatura cu rasaritul de soare, dar nu suntem siguri! Am stat vreo ora pe insula, am ascultat povesti, am facut poze, ne-am plimbat... si am murit de frig! Cand am revenit in vaporas eram super infrigurati, dar baietii nostrii se gandisera la toate! Aveau ciocolata calda, sau ceai, cafea, ce iti poftea inima. Plus doua feluri de pandispand! Excelent baieti!

Ultima oprire a fost la un far, dupa care urma iesirea catre ocean, dar barcuta noastra nu era asa de viteaza, se pricepe mai bine in ape mai cuminti. Soarele era si el la apus, deja nu mai era mare lucru de facut pe mare... Mai aveam o ora de mers catre port, si am prins un pic de viteza, pentru ca oricum nu aveam opriri dese. Cireasa de pe tort a fost ca la intoarcere au scos dopul la butoiul cu bere, aproape la propriu. Nu stiu cum, dar aveau bere la draught pe vaporas, nu mi-a venit sa cred! Capitanul a fost printre primii care s-a servit cu o halba, si apoi a iesit la agatat! De cand ne urcasem pe vaporas ii cam facuse ochi dulci tipei care era singurica, si acum a iesit cu ea pe punte sa admire apusul! In timpul asta noi aveam de lucru inauntru, nu i-am deranjat, faceam cu randul la carma! Nu eram chiar de capul nostru, ghidul era cu ochii pe noi si ne spunea ce trebuie facut. Oricum, nu parea cine stie ce, doar sa menti directia corecta. Dar cand a venit randul francezului cu "freestyle", a decis sa isi exerseze un pic spaniola, si spunand "a la derecha" si "a la izquerda", misca si carma, si barca mergea si ea in zig-zag. A reusit sa il deranjeze si pe capitan din flirt-ul lui, s-a intors cu privirea spre noi, care eram inauntru "hei, ce faceti acolo? Portul e in directia aia!"

Extrem de reusita excursia, si nici nu ne asteptasem la asa ceva! E mult mai frumos cand sunt grupuri mai mici, interactionezi mai usor si cu ghidul si cu cei din grup, e foarte fain!

Ehei... dar dupa atatea zile in America de Sud, am ajuns si la ziua Z, cand trebuia sa ne luam la revedere de la gashca... Era ultima zi pe care o mai petreceam impreuna, ei porneau spre Buenos Aires, apoi spre Rio si apoi acasa, iar noi catre Santiago! In ultima zi am mai dat o raita pe la magazine, apoi am luat taxiurile catre intrarea in oras, ca sa facem rost de dovezi ca am fost in CEL MAI SUDIC ORAS DIN LUME!

O luna de zile in America de Sud, din care 12 zile despartiti! O gramada de timp in care sa supui prietenia la toate testele posibile, dar am supravietuit, ba chiar mai mult de atat! Am incercat sa smulgem de la ei niste promisiuni ca ne revedem prin iunie undeva prin Brazilia, dar nu am reusit sa ii pacalim! Hihi! A fost o prima luna super faina, un traseu foarte bine ales, sa se potriveasca cu ce ne place noua. Evident ca posibilitatile sunt nelimitate, si inca sunt multe de vazut, dar in timpul pe care l-am avut la dispozitie, a fost extraordinar. Ma uitam la cate au facut ei in cele 12 zile cand ne-am despartit, si au atatea povesti, si atatea experiente faine, iar in cele 37 de zile pe drum s-a profitat la maxim! Daca putina organizare inainte va suna bine, va pun in legatura cu Cris, si va face un traseu beton prin cateva destinatii pe unde am fost noi! Aveau zbor de seara, si in timpul zilei a mai nins din cand in cand. Au plecat in mare graba, ne-am pupat, ne-am urat toate cele... si apoi au fost vreo doua minute in care eu si Stef nu ne-am uitat unul la altul, ne ascudeam prin colturi sa nu se vada ca ne cam dau lacrimile... Incepuse din nou sa ninga... ne gandeam ca n-ar fi rau sa nu decoleze avionul, sa ii mai tinem inca o zi cu noi... Dar aveau doar doua zile in Buenos Aires, ar fi fost pacat sa piarda una dintre ele aiurea... Pana la urma au decolat, cu vreo 2 ore mai tarziu... Dar gata... Ne vedem la final de iunie! Pentru noi a urmat un drum tembel catre Santiago! Categoric cel mai greu drum de pana acum, pentru ca ne doream rau de tot sa ajungem acolo cat mai repede si am alergat ca nebunii. Teoretic am fi putut sa mergem incet, sa ne mai oprim pe drum prin alte orase, dar ne doream atat de mult sa ajungem in Santiago si sa incepem sa cautam masina, incat nu mai aveam chef sa mai vizitam nimic. Sunt peste 2,500km intre Santiago si Ushuaia, ar fi prins bine un zbor, dar preturile sunt foarte mari, pentru ca sunt in tari diferite, si Ushuaia este destinatie turistica... Naspa... Asa ca am facut un traseu din bucati, cum s-a nimerit! Am plecat catre Rio Gallegos cu avionul, sperand sa prindem in aceeasi seara un bus de noapte catre Bariloche. Nu rezervasem biletele de bus pentru ca daca nu ajungeam la timp, pierdeam banii... Stef era tare stresat de treaba cu avionul, sperase ca am scapat definitiv de beleaua asta pana in iunie... dar am gasit niste bilete atat de ieftine, incat era pacat sa nu le luam. Am dat 60USD de persoana, pentru un zbor de o ora, iar bus-ul era 50-55USD, si dura 12 ore. Zborul nu a fost lipsit de peripetii, eram intr-un avion extrem de mic, gen Carpatair pe cursele interne, iar la aterizare am vazut perfect cum incerca pilotul sa echilibreze avionul, cand mai aveam mai putin de 100m pana la pamant. Stef a spus-o perfect: aterizare de pescarus ametit! Am alergat sa prindem bus-ul, si am ajuns la 5-10 minute dupa ce ar fi trebuit sa plece. Minune maxima, bus-ul era inca in statie! WOW, super! Ma duc repede pana la sofer, il rog sa ne dea si noua doua bilete, ah, ce bine ca am ajuns la timp! Dar stai, ca nu e asa de simplu. Soferul nu stie daca mai au locuri, sa ma duc la ghiseu. E ca in filmele alea stupide in care crezi ca e de bine, dar nu e asa, dar stai ca iar e de bine... Ce naiba?! La ghiseu ma tine tipa aia 10 minute aiurea, imi zambeste amabil si imi da sperante, dar NU mai au bilete... Of! Ramanem in Rio Gallegos, si nu e nimic de facut in orasul asta! Dar partea buna este ca mancam niste super sandvishuri! Stiam de ele de cand am avut escala aici in drum spre El Calafate! Le cumparase Dan, si fusesera super-bune, ma si gandeam atunci sa le savuram ca nu mai ajungem noi pe aici! Mda... uite de cat de putin a fost nevoie ca sa nimerim aici din nou! Hihi! Vreo doua ore de alergatura pe la ghisee, si pana la urma cumparam bilete catre Bariloche si apoi Puerto Montt. Plecam a doua zi dimineata, si facem o zi si o noapte pe drum pana in Bariloche. Apoi inca o zi pana in Puerto Montt. Bus-ul e confortabil, dar e nebunie, 36 de ore pe drum sunt cumplite, nu ne mai trebuie nimic! Decat un pat confortabil cand ajungem in Puerto Montt! In Puerto Montt eram deja in Chile, si am zabovit o zi in oras, desi citisem ca nu e mare lucru de capul lui. A fost o alegere buna, ne-a prins bine sa ne plimbam un pic prin soare, si daca tot e sa mergi 12 ore cu bus-ul, e mai bine sa mergi noaptea, nu ziua... Asa ca am cumparat bilete de bus catre Santiago, am dat niste mailuri ca venim, si ne-am plimbat aiurea prin oras. Puerto Montt este un oras-port, suficient de mare incat sa nu aiba farmec si servicii personalizate, dar noua ni s-a parut suficient de dragut! Am dat o raita prin port, unde erau o tona de tarabe cu suveniruri, arata exact ca pe Valea Prahovei, jur! Evident, cu o doza de specific local, dar nu erau niste diferente atat de mari... Cine de la cine se inspira?

Am mancat intr-un restaurant local, nu era nici un turist pe acolo, si oricum, era extrem de mic, se uita lumea mirata la noi. Eu tot visez la niste fructe de mare, dar nu e inca ce visez eu... Am decis sa mai astept pana in Peru, acolo era mult mai bine. Aici sunt doar scoici, si supa pe care o fac ei e buna, dar nu spala scoicile suficient, si mai simti nisip printre dinti, e nasol... Stef e mai traditionalist, o tine pe peste, si adevarul e ca e mult mai bine asa! :) In schimb, la inceput ne dau niste chestii din coca de paine, arata ca scovergile noastre, genial! E ca la mamaia la tara! In timp ce ne pregateam sa plecam vine un nene de-al casei si da drumul la TV, face un tur al canalelor si opreste pe o telenovela! Nu ne vine sa credem! Cat facuse el traseul noi vazusem ca erau tragerile la sorti pentru grupele de la campionatul mondial din Africa de Sud, ne gandeam ca acolo opreste si el... Incredibil! Ah, si dupa doua minute, pleaca la bucatarie, si ne lasa cu telenovela! Stef prinde curaj si ia telecomanda si schimba canalul, sa vedem si noi ce se intampla. Chiar daca nu e Romania in grupe, sa vedem si noi cum e norocul. Si oricum, ne-am hotarat sa tinem cu Chile, macar sa avem si noi un interes! :) Nu se supara nimeni pe noi, ba chiar lumea intra in joc, devin si ei interesati de fotbal, nu intreaba nimeni de telenovela! Timpul trece incet in Puerto Montt, dar vine si seara si plecam! Cel mai misto bus in care am fost pana acum, dar avem locurile mai putin bune, sunt ultimele din spate, si nu se lasa pe spate la fel de mult ca celelalte. Oricum, e perfect! Sunt casti la fiecare scaun in parte asa ca sonorul este perfect, personalul de la bord este super amabil, mancarea e super buna, suntem complet dati pe spate! Pana acum 1-0 Chile vs. Argentina! Desi daca imi aduc aminte faza de la vama... dar nu ne mai gandim la asta acum! Santiago! Avem la dispozitie o luna, sa ne cumparam masina, sa facem actele, sa o mai ducem prin service, si apoi sa plecam la drum spre Peru. Sau doar doua saptamani, daca nu gasim masina cum vrem noi, si ne hotaram sa continuam drumul ca pana acum, cu bus-ul.

«Puerto Natales Santiago, Chile»