Argentina Nord
aprilie 2010

Din nou in Argentina, dupa nebuna luna noiembrie, cand am colindat de la Cascada Iguazu pana la capatul continentului in Ushuaia, si dupa un mic test drive in ianuarie. Verificand stampilele de pe pasapoarte, vamesul a observat periplul nostru si a comentat un pic, ma intreb daca a functionat in favoarea noastra, sau nu. Oricum, avem din nou dreptul la 90 de zile consecutive in Argentina, e bine, pentru ca noi avem nevoie numai de o luna. Orasul de langa vama e foarte diferit de cel din Bolivia, curat, organizat, asa ca gasim imediat un loc care pare sa aiba ceva de mancare. Suntem cam pe fuga, asa ca cerem ceva la pachet. Stef intreaba daca au ceva care sa semene a sandvish, i se prezinta doua optiuni din care nu pricepe mare lucru, dar cere cate unul din fiecare, si trebuie sa asteptam cateva minute pana sunt gata. In timpul asta vede cum se arunca pe gratar doua halci de carne... stai sa vezi ce sandvisuri stiu sa faca astia! Prima saptamana din Argentina ne revine brusc in cap, toate fripturile alea interminabile... si apoi disperarea de a gasi niste salata, fructe, orice altceva. Dar acum e ok, pofta de carne ne-a revenit, si abia asteptam niste friptura cum numai ei stiu sa faca. Sandvisurile depasesc orice asteptari, carnea e bestiala, ba chiar au si niste rosii si alte legume neidentificate, si o gramada de sosuri. Ah, ce frumos! Preturile nu mai sunt la fel ca in Bolivia, platim vreo 3 dolari pe doua sanvishuri, dar oricum, suntem inca departe de scumpetea din Chile, deci nu ne plangem. Pornim din nou la drum, inca mai avem multi km pana la destinatie. Vrem sa ajungem in Salta, dar stim ca asta nu se mai poate, cel putin nu azi. Ni se spune ca avem vreo 6 ore pana in Jujuy, care este la vreo 2 ore inainte de Salta, deci Jujuy se transforma in tinta zilei. Nu reusim sa iesim bine din oras, ca dam peste un punct de control. Dar nu toata lumea pare sa opreasca, pe stanga sunt oprite doar camioane, asa ca noi incercam sa ne strecuram pe langa. Nu e ok, ni se face semn sa intram frumos in rand, si o tanti amabila ne intreaba ceva de genul daca suntem straini. Ii raspund foarte tacticos ca noi suntem romani, masinia e chiliana, si acum venim din Bolivia. Imi zambeste larg, ca la cel mai bun banc, se pare ca "bifam" la toate capitolele, asa ca trebuie sa platim taxa. Imi explica faptul ca e o taxa de drum pe care o cer tuturor strainilor. Din explicatia ei nu imi este clar daca straini trebuie sa fie oamenii, sau masina, sau locatia de unde vin, dar noi ne incadram cu singuranta la categoria "straini" indiferent cum e definita!

Inca vreo cativa km si iar un punct de control, dar nu e cu taxe, e cu verificat "marfa" din masina. Suntem urcati pe o rampa si un politist incepe sa verifice tot ce avem in masina. Absolut tot! Se uita prin rafturi, da hainele la o parte, deschide trusa medicala si verifica ce avem in interior, cauta prin punga cu haine pentru spalat... Emotiile cele mai mari le am cand gaseste niste ustensile pentru curatat aparatul foto si se minuneaza la o chestie care se pare ca seamana cu o grenada (asa cum i-au spus vamesii de pe aeroportul din Londra lui Bug, cand i l-au confiscat). Dar noi scapam ieftin, omul intelege la ce functioneaza instrumentul si il lasa la locul lui. Este super minutios, fiecare lucru este ridicat de la locul lui, inspectat, si pus exact in aceeasi pozitie. Bate in pereti, cauta locuri unde am putea ascunde droguri (banuiesc?!), avem cateva rupturi in niste captuseala si le inspecteaza si pe alea bagand o surubelnita... Incredibil! Toata nebunia dureaza vreo 45 de minute, dar dupa asta ne alegem cu un formular care spune ca suntem ok, si poate o sa ne ajute sa scapam de alte controale. Ei bine nu! Dupa vreo jumatate de ora suntem opriti din nou, si din pacate nu prea ii impresioneaza documentul nostru, imi cer si mie sa cobor din masina, si hai din nou la control. Dar minunea tehnicii, au o masina in care este montant un scaner imens, conduc masina in jurul lui Suchi si intr-un minut primim verdictul: este ceva in compartimentul de sus, unde isi tine Stef hainele. Ne uitam mirati, ii poftim in masina, omul verifica, si ridica din umeri: nu e nimic suspect pe acolo. Asa ca pornim linistiti la drum, si cam gata, am scapat de controalele lungi. Mai suntem opriti de cateva ori doar ca sa ne intrebe de unde venim si unde ne ducem, nici macar nu ne cer actele peste tot! Suntem pe drum, peisajul este similar cu cel din Bolivia, si e caaaaaald... Soarele bate din dreapta, si ma topeste de tot, revin la ochelarii de soare, chiar daca stiu ca iar o sa fac semne pe fata, si o sa imi spuna Stef ca arat ca Zorro. Dar nu am nici o sansa, ori pun ochelarii pe ochi, ori ma duc in spate si ma culc, nu e alta solutie. Conducem mult, soseaua e buna, si noi suntem tare fericiti. Intr-un mod complet ciudat si neinteles, ne simtim ca si cum am fi revenit acasa, aerul ne este foarte familiar, desi nu am mai fost niciodata in partea asta din Argentina... Ciudat... si va ramane neinteles pana in zilele noastre... Nu ajungem in Jujuy, se doveste a fi prea departe, dupa toate opririle si verificarile care ne-au mai mancat din timp, ajungem intr-un San Pedro, foarte diferit de cel din Chile. E deja intuneric, reusim sa gasim centrul si o strada ce pare a fi principala, dar nu e nimic ce seamana a hostel sau camping. Intrebam vreo doua persoane si ni se spune ca ar fi un camping in afara orasului, dar nu il foloseste nimeni si cica ar fi cam periculos. Stim ca nu mai suntem in Bolivia, si perspectiva de a sparge pusculita din prima seara, cu o cazare la hostel, nu prea ne incanta. Dar se pare ca nu avem de ales, gasim o camera cu vreo 30 de dolari... strangem din dinti, si zicem bine, hai ca ne ducem acolo. "Acolo" se dovedeste a fi una dintre cele mai faine cazari de pana acum, un hotel mic si cochet, are si parcare, si mic dejun, si baie in camera, si apa calda, si tv cu milioane de canale, si cel mai bun internet pe care l-am avut pana acum! Wow! Plus un catel tare simpatic si jucaus! Foarte fain, desi probabil ne-am fi putut lipsi de cateva din aceste beneficii, daca am fi putut negocia din pret.

Zilele in astfel de hoteluri inseamna rasfat, daca tot platim, macar sa ne bucuram de toate beneficiile, deci facem vreo doua dusuri fiecare, ne uitam la filme si ascultam tot felul de muzica, stam pe internet pana incingem calculatorul... Lux! Totusi, avem o destinatie unde trebuie sa ajungem, ne mai asteapta si lumea, deci din nou la drum, catre Salta. Si daca tot nu am ajuns aseara in Jujuy, nu mai ajungem nici azi, alegem alt drum, care pare sa fie mai drept, nu mai trecem prin munti. Stim ca pierdem cateva privelisti dragute, dar dupa cum ne plangeam mai demult, suntem cam satui de munti, vrem sosele drepte si aer oxigenat, deci asta e, Jujuy va ramane pentru data viitoare. Pe drum din nou caldura mare, din nou cu ochelarii pe nas, din nou politie. Un nene tare serios, il intreaba pe Stef obisnuitul de unde venim si unde ne ducem, nu vrea acte, vrea doar sa vorbeasca cu noi. Trece prin fata masinii si vine la geamul meu, sa ma interogheze si pe mine (cauta hibe in povestea noastra?!). Cand ajunge langa mine, imi dau ochelarii jos de pe nas, sa il vad si eu mai bine. Moment in care politistul nostru serios nu reuseste sa isi ascunda un super zambet, si o replica: "Ha, esti bronzata!". Si mai ca nu ma arata cu degetul, pe mine si masca lui Zorro pe de nasul meu. Ehei, ce sa ii zic, da, m-am cam bronzat. Zambeste linistit si ne face semn ca putem sa trecem. "Buena suerte!" In Salta ajungem pe la pranz, si pierdem mai bine de o ora cautand campingul. Un semn complet aiurea, cateva instructiuni dubioase, trecem de vreo doua ori prin acelasi loc, dar pana la urma il gasim, si pare foarte fain. E ieftin, mai putin de 10 dolari, si are curent, apa rece, internet la un butic pe aceasi strada... pare ok. In mijloc are o piscina imensa cat toate zilele, mai mare decat piata centrala din Salta, dar goala... ce trist! In carte zice ca umplerea ei dureaza o saptamana, deci chiar daca ar incepe sa o umple acum, tot nu am putea face o baie in piscina plina... Intr-un colt al campingului gasim o multime de alte camper-uri, modele diferite, 4x4, camper-uri noi noute, un fel de camion frigorific transformat... de toate pentru toti. Dar nu ne grabim sa ne imprietenim cu ei, aici vrem sa stam vreo patru-cinci zile, deci nu e graba. Azi e relaxare, Saskia si mama ei (cu care trebuie sa ne intalnim aici) ajung abia maine, deci nu avem nimic pe lista. Decat o vizita la supermarket, dar o rezolvam destul de repede. Reusim sa montam hamacul, si ah... ce viata!

A doua zi e vinerea mare, avem intalnire cu Saskia si mama ei, dar inca nu stim unde. E prima data de foarte mult timp, cand avem program fix... dar nu prea ne arde de intalniri. Daca ar fi dupa noi, am mai lenevi prin camping, dar spre seara ne miscam fundul, si ne reunim in oras, in fata catedralei. Primele cuvinte iesite din gura Saskiei "wow, dar ce v-ati bronzat!" (in engleza, evident! Inca nu am reusit sa o invatam romana, desi... dupa o cum o sa vedem mai incolo, se pare ca intelege destul de bine "graiul nostru"). Stam la taclale ore in sir, la o cafenea, mai ales despre traseul pe care vor sa il faca ele doua, pentru ca vor trece prin cateva locuri pe unde am fost si noi, si au nevoie de niste sfaturi. Vorbim mai ales despre Bolivia, vor sa faca si ele traseul din Salar de Uyuni si Sud Lipez, le povestim cam ce e de stiut de pe acolo, si multe altele... Mama Saskiei e super draguta, vorbim cu totii in engleza, ele doua mai sporovaiesc in franceza din cand in cand, si ma bucur mult ca nu imi suna a chineza. Nu am mai vorbit franceza de ani buni, din scoala, asa ca tot ce am stiut vreodata e ingropat intr-un ungher, si a fost fain sa vad ca poate fi scos de la naftalina in caz de nevoie. Dar ramanem la engleza, e cel mai usor pentru noi toti. Seara, spre 10, este slujba la biserica de langa noi, o multime de oameni, si incercam si noi sa ne facem loc, sa vedem ce se intampla. E vineri, si e neobisnuit pentru noi (obisnuiti cu slujba de sambata), dar aflam ca ei refac drumul crucii, cu toate opririle lui Iisus, si la fiecare oprire preotul citeste din Biblie patimile lui Iisus. In Belgia ori nu e nimic special de Paste, ori familia Saskiei nu este deloc religioasa. Tot ce aflam de la ele este ca tatal Saskiei ascunde niste oua de ciocolata in gradina, si apoi copiii au de lucru toata duminica, dar cam atat. Nici o mancare specifica, nimic... Cam sarac... Facem program pentru cele cateva zile pe care vrem sa le petrecem impreuna in Salta, avem cateva obiective in oras, si vrem sa facem doua excursii in zona, cu Suchi. Deocamdata incepem cu Salta, si ce e prin oras, asa ca a doua zi avem intalnire la pranz, pentru ca vor si fetele sa doarma mai mult, iar noi vrem sa mai rezolvam niste chestii dimineata. Plecam din camping pe la 12, si facem 15 minute pana in centru, judecam noi ca avem timp destul sa dam o raita pe la niste magazine sa gasim asigurare pentru masina. Cerul este destul de acoperit, a plouat toata noaptea, si chiar cand plecam noi din camping incepe o super turuiala, fix ce ne doream... Ne intalnim cu fetele, dupa ce bantuim degeaba dupa asigurare, si habar nu avem ce putem face pe ploaia asta. Asteptam in van un autobuz turistic care ar fi trebuit sa circule prin oras, si o ora mai tarziu intram zgribuliti intr-o cafenea. Dupa un ceai sau o ceafea, ne simtim mai bine si hotaram sa luam un bus catre piata de artizanat, macar nu pierdem ziua aiurea. Si intr-adevar, nu o pierdem, eu reusesc sa cheltui o suma respectabila, mai taiem de pe lista cadouri pentru acasa, dar "sar" in sacose si cateva chestii doar pentru sufletul meu, hihi!

Spre seara, mai dam o tura in centru pentru ceva de mancare, si apoi ne retragem invinsi, toata ziua a plouat, si maine se anunta la fel... Of of... Refacem planurile, inca o zi pe ploaie in Salta ar fi un calvar, asa ca hotaram sa pornim la drum spre Cachi. Chiar daca ploua, macar o sa fim in masina. Nu e chiar cum am fi sperat noi sa petrecem ziua de Paste, dar nici pe ploaie in Salta nu suna bine. Si intr-adevar, iesim din oras pe o ploaie marunta, cu directia Cachi, dar pe masura ce ne departam de oras cerul pare mai prietenos. Intram pe un drum secundar, stim ca trebuie sa urcam prin munti printr-o zona foarte pitoreasca, si e frumos. Dar cand intram in munti e ploaie si ceata din nou, langa noi sunt vai impresionante din care nu vedem nimic, pentru ca ceata ne invaluie din ce in ce mai mult. Abia cand ajungem la un platou iese si soarele si hotaram sa oprim pentru niste poze! E un vant teribil, usa parca imi zboara din mana, sunt ultima care coboara din masina, si ii vad pe ceilalti trei cum se uita debusolati la una din rotile din spate: avem pana! Ehei, Stef pare sa spuna "fix asta imi mai trebuia azi", dar asta e, prima pana dupa vreo 10,000km, se putea si mai rau! Avem tot ce ne trebuie ca sa rezolvam problema, si Stef se pune pe treaba. Nu e asa de usor cum pare, cricul e cu vreun centimetru mai mic decat ne trebuie noua, asa ca da-l jos, cauta o piatra plata ca sa il mai inaltam un pic, pune-l din nou, si de data asta functioneaza!

Ajungem in Cachi victoriosi, si mult prea imbracati! Aici e cumplit de cald, parca suntem pe alta planeta. Un orasel micut si cochet, cu o piata centrala foarte simpatica, ne asteapta sa il descoperim! Dar prioritatile noastre sunt altele, ne este ingrozitor de foame, asa ca gasim repede o taverna, aglomerata ca naiba, deci e semn bun, mancarea trebuie sa fie super buna. Comandam patru portii de specialitatea casei, asado de cabrillo (adica gratar de capra) deci cat de cat, Pastele e ca acasa la noi, respectam traditiile. Portiile sunt imense, dar la 10 dolari de persoana, ar fi bine sa fie cat mai mari, asa ca plecam si cu mancare la pachet. Friptura la gratar, veche de o zi, merge perfect cu niste paine si unt, ies niste super sanvishuri! Chestia cu oua rosii nu ne-a iesit, desi aveam super plan! Vroiam sa cumparam niste carioci sau creioane colorate, dar sambata seara in Salta nu am gasit decat un ruj rosu, si nenorocirea naibii nu se usca deloc. Asa ca nu am reusit decat sa mazgalesc vreo patru oua, sa ma umplu de ruj pe maini, si aproape sa transform in rosu un prosop albastru intens (in care depozitam ouale dupa ce erau "pictate").

La centrul turistic din Cachi ma duc singura, si revin cu o harta si cateva informatii despre ce e de vazut. Inauntru am vorbit in spaniola, asa ca ies si explic in romana, desi in fata mea e doar Saskia. Ma prind abia dupa un minut, si ma minunez ca Saskia nu spusese nimic. Vorbeam in romana, de ce nu m-ai oprit? Ah, nu-i problema, oricum am inteles cat de cat! E foarte ciudat, creierul meu imi joaca feste, limbile sunt amestecate la mine in cap rau de tot, nu mai stiu in ce limba sa gandesc. Cu Stef vorbesc in romana, cu localnicii in spaniola, cu alti turisti in engleza... e cam ciudat, uneori am amintiri despre anumite discutii, dar le am in alta limba decat cea in care s-au intamplat in realitate... Dubios! In Cachi ne prieste bine de tot, stam cateva ore bune, uitam ca drumul de retur are vreo 4 ore prin munti, si se insereaza la 7 jumate. Ne urnim abia pe la 5, si speram sa facem drumul prin munte pe lumina, si sa ajugem la apus pe drumul principal. Pe platou e frumos, aceeasi sosea buna, vremea e inca de partea noastra. In departare se vede un nor pufos si alb, vai, ce dragut! Ii facem poze, pare destul de inofensiv, dar ce sa vezi, cand intram in el, nu mai pare dragut deloc! Toata coborarea o facem pe o ceata dementa, nu se vede la mai mult de 50m in fata, iar Stef se gandeste serios daca a avut vreun drum mai greu decat asta vreodata. Facem un mic clasament, si pare sa fie la egalitate cu un drum Zalau-Bucuresti, cand am trecut prin vreo 4 feluri de clima, inclusiv zapada si ploaie torentiala, si vreo doua zone de drum prost, dar macar la final de drum am ajuns ACASA.

Ajungem in Salta pe la 9 jumate, Stef e obosit vraiste, asa ca ne retragem in camping, chiar daca fetele ar mai fi avut chef si energie pentru o seara in oras. Negociem pentru a doua zi, Stef spune ca face fata unui nou drum pana in Cafayate. Drumul este mai lung, dar soseaua e mult mai buna, in plus, nu trebuie sa ne mai intoarcem. Noi ramanem acolo si vom continua drumul spre sud, iar fetele se intorc in Salta cu un bus. Ziua catre Cafayate e mult mai buna, vremea e chiar ok, cerul se vede albastru in departare, iar noi suntem in toane mai bune. Mama Saskiei gaseste niste informatii pe o harta si facem un mic detur catre un baraj. Nu ajungem pana la baraj, dar descoperim un lac superb, pe marginea caruia sunt niste proprietati de milioane, probabil si la propriu, nu doar la figurat! Ce-mi place cand schimbam planurile din mers si descoperim chestii atat de dragute, e fix motivul pentru care exista Suchi ca sa putem fi flexibili, si cele 8 luni ca sa avem timp... E reconfortant cand vedem ca "se merita"!

Pe la jumatatea drumului catre Salta intram intr-o quebrada foarte colorata, o vale nu foarte ingusta, dar impresionanta prin modul in care s-a format, valurile de roca impinse unul intr-altul se vad foarte bine, uneori sunt complet verticale, ne uitam si ne minunam! Din cartile pe care le avem la noi stim ca urmeaza niste formatiuni speciale, sapate in roca de apa si de vant, si ne tot uitam dupa ele, sa nu cumva sa le ratam. Dar nici o sansa sa le ratam, sunt marcate super bine cu indicatoare, asa ca iate-ne in fata primului: 'Garganta del Diablo" (acelasi nume ca cel mai spectaculos punct al cascadei Iguazu, ciudata coincidenta). Descoperim un loc de joaca bestial, este ca un fel de pestera cu un milion de trepte, si acceptam invitatia de a ne catara pe acolo ca niste maimute scapate de la gradina zoologica. Doar mama Saskiei ramane in spate, in rest noi trei ne urcam peste tot, dam la o parte toate pietricelele, nu lasam nici o movila neexplorata, parca asta ne-am fi dorit toata excursia. Ma gandesc la Dan, ce i-ar mai fi placut pe aici! Cei din gasca au ajuns si ei in Salta, si au facut o excursie de o zi prin regiune, dar imi aduc aminte ca Dan a stat la hostel in ziua aia... Pacat! Urmeaza Amfiteatro, o alta formatiune imensa, dar aici nu ne mai putem catara pe nimic, peretii sunt fara "scari", deci e doar plimbare! Super impresionant prin dimensiuni, natura si-a facut de cap aici, foarte fain! De cautat Stefan in poza de mai jos! Gasitorului recompensa! Hihi! Urmatoarele formatiuni sunt mai putin impresionante, trecem pe langa o broasca, un calugar pe care era sa nu il vada nimeni... un obelisc. Ajungem in Cafayate pe la vreo 3 jumate, iar fetele au bus de retur pe la 7 jumate. Timp destul sa mancam si sa bantuim centrul orasului, din nou prin magazinele de artizanat. Zona este recunoscuta ca plina de artisti originali, si intr-adevar, vedem niste creatii originale, dar si multe chestii identice cu cele din Salta si de vreo doua ori mai scumpe, asa ca ne tinem departe de posibilele tzepe.

Vine si ora despartirii, este 7 jumate, si a venit si bus-ul catre Salta. Patru zile simpatice, i-am spus deja Saskiei, a fost ca un substitut pentru familie pentru noi, ne-am petrecut cu ea cele mai importante sarbatori anul asta, hihi! Facem planuri, sa ve vedem in Bruxelles unde este familia ei, sau in Viena, unde va locui ea cu prietenul peste cateva luni. Sau poate vine in Romania la nunta noastra... Hihi, sa vedem ce se va alege de toate planurile noastre, dar nu suna rau deloc! Deci, pe curand! Petrecem doua zile in Cafayate, timpul trece aiurea, scriem despre Bolivia pe site, dupa ce "imprumutam" internet de la un cafe la care am fost la pranz in prima zi, si asa i-am aflat parola. Il invadam doua zile la rand, fara sa mai cumparam nimic de acolo, doar parcam in fata cafenelei, ca sa prindem retea. Ei, nu ne simtim foarte vinovati, am facut consumatie intr-o zi, si oricum, pizza aia a fost cam scumpa! In plus, ne uitam tembeli la harta Argentinei... unde sa ne ducem in continuare? Planurile initiale ziceau Puerto Madryn, la vreo 3,000km in sud fata de Salta, unde trebuia sa vedem orci, pe malul oceanului, eventual mancand pui de foca... Un spectacol cam macabru, nu ne dorim musai partea cu halitul, dar am vrea sa vedem orcile de aproape. Totusi, raspunsurile din Puerto Madryn nu sunt incurajatoare, cineva de la o agentie ne raspunde la e-mail si ne spune ca puii de foca nu mai sunt pe mal, orcile nu se vad zilnic, dar se mai vad... De obicei sunt aproape de mal si in aprilie, dar cea mai buna perioada ar fi fost in martie. Ehei... Deci: Puerto Madryn sau nu? Nu e vorba doar de cei 3,000km, ci de faptul ca cel putin jumatate ar fi complet plictisitori, nimic interesant pe drum, cel putin asa reiese din toate ghidurile pe care le-am rasfoit. Stam ore in tregi cu harta in fata, citim capitole intregi din Lonely Planet, cautam pe net, ma doare capul! Arunc cartea si dau verdictul: "it will come to us!" Adica habar n-am ce sa facem, dar o sa "ne vina" de undeva de sus, la un moment dat o sa ne dam seama ce sa facem. O decizie obiectiva e foarte greu de justificat. Chiar daca luam in considerare doar nordul Argentinei, zona e deja imensa, optiunile sunt practic nelimitate. In schimb noi avem cerinte cam complicate: soselele sa fie bune si drepte, sa fim in vale, unde e oxigen mult, sa fie cald si soare... ehe... Asta mai restrange din optiuni... Oricum, avem traseu pentru inca vreo doua zile, asa ca mai avem timp sa ne hotaram!

In camping in Cafayate avem niste vecini cu o super masina, un 4X4 cu cabina de camper in spate, par nou noute, si foarte misto, asa ca intr-una din dimineti ma gandesc sa ma bag in seama cu ei, sa vad care e treaba cu masina. Cand ma intorc de la baie profit ca tipul e la masa langa masina, si imi da buna dimineata, asa ca ii raspund si ma indrept spre el, in loc sa imi continui drumul catre masina noastra. Dar dintr-o data il vad un pic panicat, se uita in stanga si in dreapta cautand ceva, disperat. Eu ma uit mirata la el... deobicei sunt o aparitie destul de inofensiva, mai ales in pantalonii mei de pijama cu patratele, ce s-o fi intamplat cu nenea asta de e asa de panicat?! Ajung langa el si il intreb: English or Espanol? Face ochii si mai mari, si balbaie ceva gen Francia! Ah, Franta, de aici panica domnului! Nu stie nimic decat franceza. Rasuflu usurata, nu e asa de grav, ne descurcam cu franceza, imi zic linistita, gandidu-ma ca tocmai ce am petrecut cateva zile cu Saskia si mama ei, si s-au mai dezgropat niste fraze in franceza. Dar n-am timp sa termin gandul, si creierul meu se goleste brusc de orice chestie care seamana a franceza. Abia reusesc sa balbai si eu un 'Je parle un peu de francais' si cred ca mai spun ceva de genul ca ar avea o masina "tres jolie'. Tres jolie! 8 ani de franceza ca sa zic un tres jolie! Ah, Sandi... Esti varza draga mea! Norocul meu este ca totusi par sa inteleg ce vorbeste tipul, si el pare sa nu mai fie asa de speriat de mine, si imi spune ca sotia lui stie spaniola, asa ca putem vorbi cand revine ea la masina. Ok, merci... si ma intorc cu coada intre picioare la noi la masina... Jenant! Cand vine sotia vorbim intr-o combinatie de spaniola si franceza, aflu ca masina e super tare, cabina din spate e ultimul racnet, are si baie cu dus, plafonul se poate inalta, deci pe drum sunt ca un jeep normal, dar in camping pot ridica tavanul si stau in picioare in cabina! Cat de misto! Au cumparat jeep-ul prima data, iar cabina e facuta la comanda, se pare ca in Franta sunt vreo 3 companii care fac chestii din astea... Adevarul este ca da, daca am judeca dupa nationalitatea turistilor care calatoresc cu astfel de masini, cei mai multi se pare ca se trag din Franta, deci exista piata pentru asa ceva. Nu vreau sa aflu cat costa, numai jeep-ul si deja sarim de 10,000 euro, las strugurii sa fie acrii fara sa mai intreb alte detalii... Pornim din nou la drum, vrem sa ajungem din nou in vale, pentru ca in Cafayate suntem la vreo 1,600m altitudine. Dar e drum lung pana in vale, in Santiago del Estero, si noi am pierdut dimineata pe internet. Asa ca facem o oprire intermediara, tot in munti, in Tafi del Valle (inselator nume, e la 2,000m altitudine) si avem din nou parte de un drum greutz, prin munti si ceata, dar macar e frumos ce vedem. Facem frigul rau de tot, si ne grabim sa plecam la drum mai departe! Incet-incet se formeaza niste idei despre traseu, inca mai vrem sa vedem si orcile, dar poate facem un detur, o luam aiurea prin Argentina, catre doua parcuri nationale din nord, macar daca nu vedem orcile, vedem alte animale pe aici. Vorbesc cu Stef si e ok, se voteaza pentru Chaco si Esteros del Ibera! Sa vedem daca avem noroc!

In Santiago del Estero stam intr-un camping la marginea orasului, e super ieftin, platim mai putin de 5 dolari, desi e dragutel, are si curent... baile nu sunt foarte curate, dar in rest e destul de ok... Facem prima vizita la un hipermarket, dupa mai bine de doua luni, n-am mai vazut unul din Chile, si se simte diferenta! Instinctul de a cumpara ce NU imi trebuie este imens, totul este asa de colorat si frumos aranjat incat as gasi justificari sa triplez lista de cumparaturi! Dar il am pe Stef langa mine, nu e nici un pericol! Luam ce ne trebuie pentru un gratar si o salata orientala, si gasim gel de dus din ala misto, cum gasisem in Chile. Incredibil cum poate sa ne fericeasca (mai ales pe mine) o chestie atat de mica, mai ales in contextul asta, cand si asa, avem destule motive sa fim fericiti. Se intampla chestii dubioase, suntem intr-un banal hipermarket si ma loveste un dor de casa imens... Desi magazinul nu seamana deloc cu Real-ul de la noi de acasa, parca simt ca pot iesi pe usa si ajung in intersectia din Vitan, de la piata Bobocica! Ce stupid! Tot in hipermarket, intr-o farmacie, gasim un cantar smecher, ii dai o moneda si iti spune ce inaltime si ce greutate ai, si daca "esti in parametrii corecti". Nu ne-am mai cantarit din Santiago, de acum 3 luni, deci curiozitatea e maxima. Cu inaltimea suntem ok, e cum stiam, in schimb am slabit amandoi: Stef vreo 5kg, eu vreo 4kg. Nu va speriati, ca nu e de rau! Aveam "rezerve" destule si eu si el, deci e o veste buna, nu rea. Suntem amandoi fix la mijloc, adica nici prea slabi nici prea grasi, hehe, ce fericire! Dar euforia trece destul de repede, ne mai gandim un pic si gasim vestea cam ciudata: uitandu-ne unii la altii nu ni se pare sa fi slabit asa de mult, dar eu am mai verificat o data pe alt cantar si rezultatul a fost acelasi... Deci un nou tip de cura de slabire: 8 luni in America de Sud! Hihi! Seara, in camping, ne punem pe gatit, diviziunea muncii, eu fac salata, Stef gratarul. Vin peste noi doi nemti, au vreo 50-60 de ani, calatoresc timp de doua luni cu un 4X4 adus din Germania, si se grabesc catre Bolivia, pentru ca livrarea masinii a intarziat cu trei saptamani, deci le-a mancat foarte multe zile din timpul excursiei. Dupa cele doua luni vor sa lase masina in Argentina, in Cordoba, si revin peste vreo jumatate de an, sa se mai plimbe o tura. Foarte fain! Au niste prieteni in Cordoba, au mancat niste super gratar la ei, asa ca ne dau cateva sfaturi despre cum sa pregatim carnea. Stiu si ei regula cu focul, ca nu trebuie sa fie foarte intens, ei spun ca trebuie sa poti tine mana 5 secunde deasupra gratarului. In plus, cica e mai buna sarea mare, nu cea fina, si trebuie pusa abia cand e carnea facuta, nu de la inceput. Cris, stiu ca astepti de la noi reteta gratarului perfect, dar sa dea naiba, eu cred ca e de la carne nu de la cum e pregatita! Ori cresc ei vitele altfel decat noi, ori le taie mai tinerele, dar eu nu cred ca am facut noi ceva foarte special, dar a iesit super friptura! O sa mai intreb, nu ma dau batuta, ca si eu vreau sa facem gratare din astea acasa, dar slabe sanse... ia vezi, la Carrefour la noi vand astia vita din Argentina? Ca doar asta ar fi salvarea noastra! Nemtii sunt super misto, vorbesc mult, si au un stil foarte simpatic de a calatori. Cel putin prin Europa, reusesc sa gaseasca prieteni de-ai prietenilor prin toate tarile prin care se duc, si ajung sa petreaca timp cu localnicii, la ei in sufragerie, asa cum le place sa spuna. Au calatorit si prin Romania, si cel mai mult le-a placut undeva in zona Sibiului, nu mai stiau exact cum se chema satul, au ajuns la un nene care avea casa prin padure, facea palinca din orice fruct gasea pe acolo, nevasta lui gatea super fripturi, se pare ca le-a priit acolo. Ne povestea despre familia asta de romani, spuneau ca sotul stia vreo 20 de cuvinte in engleza, sotia vreo 30 in franceza, si asa au reusit sa lege o conversatie timp de vreo trei ore. Suna tare bine! Le-am lasat si noi adresa noastra din Bucuresti, dar au parut mai mult atrasi de Bacau, si ca locatie, dar si din cauza mancarurilor lui mami, despre care le-am povestit. Deci mami, tati, vedeti ca poate aveti oaspeti intr-una din zilele astea! Ne-am despartit tarziu in noapte, mai mult pentru ca asa zicea logica, de povestit mai gaseam noi subiecte, nu era problema. Dar si noi si ei aveam zi lunga a doua zi, multi km pe sosea, asa ca... pe data urmatoare!

Drumul spre Chaco e lung, vreo 450km in prima zi si inca 150km a doua zi, dar o sa se merite (speram noi)! Exceptand vreo 30km de sosea cu o singura banda pe mijlocul drumului, in rest drumul e foarte bun, si suntem cam singurei. Chaco nu e doar parcul, e toata regiunea, o zona de campii nesfarsite, vegetatie joasa, din cand in cand cateva lacuri, si milioane de pasari. Pasarile au o placere nebuna sa ciuguleasca pe marginea drumului, sau chiar pe sosea, iar cand ajungem noi cu masina fug ca disperatele care incotro. Sunt unele care arata ca niste porumbei, dar un pic mai mici, altele negre si mici ca niste vrabiute, dar vedem si niste papagali de un verde electrizant, super tare! Recunoastem si niste chestii care seamana cu niste soimi... Ma rog, "recunoastem" e un termen relativ, stim ca i-am mai vazut, si stim unde eram cand i-am mai vazut (sudul Boliviei) dar habar n-avem cum ii cheama! Cred ca dam si peste niste lacuste (asta trebuie sa fi fost), la inceput apar timid, cateva pete negre si saltarete pe sosea, dar apoi sunt zone unde soseaua e plina, si nu mai avem cum sa le evitam. Oricum, parca lacustele astea faceau ravagii prin culturi, deci daca le mai reducem un pic numarul nu e asa tragedie, nu? La un moment dat vedem multe egrete albe pe marginea unui mic lac, si oprim sa facem niste poze. Sunt cam sperioase, asa ca prima data fac niste poze din masina, sa fiu sigura ca am macar una, si abia apoi cobor. Cand ma vad, cateva pasari mici fac un taraboi nebun, si cateva egrete de langa mine fug speriate. Ma duc mai aproape de lac, si incerc sa fac niste poze mai in departare, dar deasupra mea, undeva pe un stalp, taraboiul continua. Ma uit in sus suparata: Shhh, bai galagie, tu nu vezi ca imi speri egretele, inceteaza! Cand colo, ce sa vezi, in varful stalpului era un papagal verde, suparat nevoie mare, mai caraia un pic, mai impletea niste ramurele la cuibul lui, iar mai caraia un pic! Hihi! N-am auzit atata galagie de la o singura pasare in viata mea!

Ajungem in Saenz Pena, nimic interesant, doar ca era ok ca si oprire, oricum, mai mult de 450km nu putem face intr-o zi, chiar daca am mers bine, era deja foarte obositor. Orasul nu e turistic, asa ca nu are camping (cel putin asa aflam de la un hotel), si dupa ce dam un tur de oras oprim din nou la hotel. Vreo 40 de dolari camera, din nou cu toate beneficiile. Ei, o zi pe saptamana la hotel nu e asa de mare paguba la buget, mai ales ca in campinguri platim mai putin decat am anticipat noi. Langa oras e o super gradina zoologica, au multe specii de pasari si animale din Chaco, asa ca mergem sa le vedem, ca poate in parc nu apucam sa le vedem, si oricum, aici vin si cu "explicatii". Gradina e super draguta, au mult spatiu si multe animale, nu doar din Chaco ci si din astea exotice, lei, tigrii, chestii clasice la impresionat pe cei mici. Si e plin de "cei mici", veniti cu clasa. Vedem multe pasari, inclusiv condori! De aproape sunt super impresionanti, au cel putin un metru inaltime, si cand ii vad de departe alerg spre ei ignorand complet leii cei fiorosi de vis-a-vis! Lei am mai vazut, dar condori de un metru, chiar langa nasul meu, inca nu mai vazusem. Incredibil, i-am vazut de atatea ori deasupra noastra, si stiam ca nu sunt mititei, dar nu imi imaginasem asa ceva... deja astea parca nu mai sunt pasari, cum sa le spui tot pasari, ca si vrabiutelor?! Hm... Unul dintre ei e mai suparat (cred si eu, cusca aia nu e foarte spatioasa) si face pe fiorosul catre Stef, are un dans si un "marait" special. E frumos sa ii poti vedea de aproape, dar e si trist sa ii vezi asa inchisi, si cu spiritul frant... Un pic mai incolo il gasim si pe prietenul nostru, cel cu nas portocaliu, il stim de pe marginea drumurilor din Bolivia si Argentina, ziceam ca e un fel de soim, si iata, acum are si un nume: Carancho comun! Foarte dragut, incantati de cunostinta!

Intr-o colivie mare, aproape de iesire, e plin de papagali de tot felul, si fara vreo legatura evidenta, si de porcusori de Guineea! Ma aplec dupa un porcusor, si ma trezesc "atacata" de un mic papagal verde! Se cearta cu mine, caraie non stop, si vrea sa ma ciupeasca. In curand apare si perechea lui, care il ia la rost pe Stef. Eu ma amuz, habar n-am ce vor, dar Stef se uita primprejur si gaseste un betishor pe care il da papagalului. Culmea e ca pasarea pleaca foarte multumita, si dupa viteza pe care o are, banuim ca are un scop precis. Ajunge sus, sub acoperis, unde descoperim un inceput de cuib. Hihi, ia uite ce fac astia mici! Iau si eu un alt betishor si il dau papagalului cu numarul doi, care pleaca si el mandru, si se pune pe impletit. De fiecare data dupa ce termina de impletit un fir, revin la fel de certareti si caraie dupa noi resurse. Le dam tot ce gasim pe langa colivie, nu va fi deajuns decat pentru maxim un perete, dar asta e... Stam minute bune langa ei, iar la plecare le mai lasam un teanc de bete pe jos, in colivie! Sper sa le iasa o casuta frumoasa!

Cei 150km catre parcul national Chaco trec mai repede decat ne-am asteptat, trecem printr-un satuc unde ar trebui sa gasim pe cineva la primarie, sa ne mai spuna despre parc, dar e sambata, si nu e nimeni la post. In Lonely Planet scria ca in parc ar fi aglomeratie mare la final de saptamana, si cam avem emotii. Dar vrem sa stam mai multe zile aici, si maine lumea ar trebui sa plece, asa ca o sa fie bine. Ajungem in parc si nu vedem pe nimeni, in fata administratiei e o singura masina alba. Stef glumeste spunand ca poate este a celor de la parc, dar chiar asa si este! Suntem singuri in parc! Cat de tare! E plin de verdeata si de pasari de tot felul, tipa de la administratie este super saritoare si amabila, sunt dotati cu de toate, curent, apa calda, si mai e si gratis. Suna perfect, deja ne vedem stand aici cu saptamanile! Ne informam despre ce trasee putem face in parc, si asa... intr-o doara, ni se spune ca pe traseu ar trebui sa plecam dupa ora 9 dimineata, pentru ca mai devreme de atat e plin de tantari. Eh, cat de rau poate fi, si doar avem spray la noi. Iau spray-ul la mine si plecam prin iarba sa vedem cum sunt locurile unde am putea parca masina. Mare greseala! In secunda in care intram pe iarba suntem invadati de tantari, nu exagerez, sunt cu sutele, in cateva secunde avem mai mult de zece piscaturi fiecare, asta in timp ce eu ma dau cu spray anti-tantari. Fugim invinsi, ne retragem la masina, ne dam cu spray-ul minune, punem haine lungi pe noi, si abia apoi ne intoarcem. Gatim din nou, eu fac niste mancare de fasole, Stef e din nou la gratar. Eu m-am baricadat in masina, nu deschid geamul nici in ruptul capului, nici cand plang minute in sir din cauza cepei, nici cand geamurile se aburesc de la caldura, cand mancarea incepe sa fiarba! Stef, afara, e si el blindat, iar fumul de la gratar ar trebui sa ajute, dar nu e chiar asa eficient. Cand termin mancarea e deja intuneric, si Stef ma anunta ca e misto afara, au aparut licurici! Ce dragut! Am mai vazut licurici o singura data, eram in Peru, in jungla, acum trei ani, dar de data asta sunt mult mai multi, sunt peste tot! Langa masina e un bec mare, de la iluminatul public, il stingem, si cand ne cufundam complet in intuneric e magic! Sentimentul de padure fermecata e super puternic, se vad luminite peste tot, se sting, se aprind, printre copaci in padure, peste lacul de langa noi, ba chiar sub ochii nostrii! Te astepti sa mai vezi un pitic iesind de printre copaci, sau poate o scufita rosie! Ma asez pe o bancuta si ma uit la ei, nici macar tantarii nu ma mai deranjeaza, cat e de frumos! Unii licurici sunt chiar langa noi, ii vedem cum apar si dispar, si ne tot intrebam "oare cum arata, de fapt si de drept?!" Prin cele cateva fire de lumina de la stele si luna, vedem niste creaturi mici ca un fir de praf, le putem urmari cu privirea si dupa ce se sting, apoi le vedem din nou cum lumineaza, sunt super simpatice!

A doua zi dimineata ma trezesc pe la noua, e numai bine, tantarii trebuie sa se fi retras pana acum, asa ca ma duc la baie doar in maieu, fara camasa cu maneci lungi. Eh, teapa! Autosugestia nu functioneaza, degeaba sunt convinsa ca nu ar trebui sa avem probleme cu tantarii, inca e plin de ei, si inca mai au pofta de sange! Asta e, probabil ca se retrag mai tarziu, nu e asa de grav! Ne facem de lucru pe langa masina, vorbim intre noi despre ce putem face azi, e atat de fain, si e totul numai pentru noi! Suntem multumiti ca fiecare are treaba lui, vom petrece o zi frumoasa in natura, eu scriu povesti, Stef lucreaza la site, foarte bine! Dar inainte de asta hai sa mergem pe traseul de 45 de minute, e deja 12, e soare, ar trebui sa fie frumos, sa vedem pasari, copacii nativi, suna foarte bine! Suntem din nou blindati, spray, spirt, maneci lungi, ba eu imi iau si o esarfa imensa, o pun la gat, sa nu mai gaseasca animalele nici o intrare. Din pacate nu intram bine pe traseu, si deja suntem invadati, ma uit la Stef si tantarii roiesc in jurul lui ca nebunii, si orice bucata de piele lasata descoperita este ciuruita. Mainile sunt facute praf in doua secunde: 10 piscaturi! Fatza este gasita si ea imediat, 4 piscaturi pe stanga, vreo 5 pe dreapta! Imi dau cu palmele pe fata si ma aleg cu vreo trei tantari morti si plini de sange la mine in palma. Imi pun esarfa peste ochi, bine ca e suficient de subtire sa vad prin ea, dar intram mai adanc in padure si nu mai vad, o dau jos, imi las doar ochii la vedere. Ei, dar ce, doar nu o sa scap asa de simplu?! Nu stiu ce spera, dar tantarii sunt disperati, bazaie non stop pe langa noi! Dar plimbarea, cum e plimbarea? Pai cum sa fie? Ca naiba! Nu stiu ce ne indeamna sa mergem inainte, poate speram ca e doar o iluzie, poate speram ca in padure o sa fie altfel, dar nu e... Trecem pe langa niste copaci despre care am aflat de la ghid, sunt protejati de lege, au un lemn rosu foarte fain. Vedem si niste pasari dragutem, dar cum sa te opresti, cum sa faci poze, cand daca faci o pauza la dat din maini esti "mancat", la propriu. In timpul plimbarii noastre romantice ni se nazare o idee cumplita: daca e asa toata ziua?! Noi am tot crezut ca e ca in delta, un pic de roiala dimineata si seara, dar in rest esti liber. Ei bine, nu, aici e plin de tantari toata ziua, si ce sa faci in minunatia asta de parc, daca nu poti sta afara? Magia licurilor disparuta, tantarii redevin fiorosi. Of... ne pare rau, dar in 30 de minute suntem inapoi la masina, cu traseul "bifat", dar hotarati sa plecam de aici cat mai avem sange in vene! In 5 minute conducem deja pe drumul spre sat, am dat cu o tona de spray in masina, geamurile sunt deschise ca sa iasa animalele... si noi ne uitam cu regret in urma... Bai ce frumos era aici, dar ai naibii tantari!

In cateva ore suntem in Resistencia, unul dintre orasele mari din Argentina, are mai mult de 300,000 de locuitori, dar gasim si de data asta un super camping, si stam in natura, asa cum ne-am fi dorit sa stam in parcul Chaco. Stef dispare vreo ora la Carrefour (e unul la vreo 5 minute de camping) timp in care eu gatesc niste mazare. Revine cu niste carne de pui pentru gratar, dar inca mai e carne de ieri, asa ca lasam puiul pentru a doua zi. E frumos aici, e ca in Chaco, dar fara tantari. Ah, da, si pretul este 10 pesosi, adica vreo doi dolari jumate! Incredibil!

Ajungem intr-o duminica dupa-amiaza, si campingul e plin de lume, sunt veniti cu toata familia, stau la gratar, isi serbeaza ziua de nastere sau e doar o zi cu familia, e veselie mare in toate grupurile. Imi place in camping in Argentina, ai de toate! Oamenii sunt clar obserdati de gratar, si ies din casa foarte des, pentru acest pretext. In campinguri, si nu numai, exista dotari foarte faine, sunt construite multe gratare mari, de piatra, chiuvete unde sa speli toate chestiile dupa masa, cosuri de gunoi, bai curate... E foarte fain! Am vazut gratare inclusiv la unele locuri de popas de pe marginea drumului. Cele unde opresti pentru un sandvish, sau ca sa iti mai dezmortesti un pic picioarele, aici gasesti un copacel sa iti dea umbra, o masuta si niste bancute, si un mic gratar. Ah... civilizatie... E tare bine in Resistencia, de fapt nu stiu daca are legatura cu orasul, dar are legatura cu locul unde ne-am cazat. Avem beneficiile unui loc in natura, dar suntem si aproape de Carrefour, de unde putem cumpara ce avem nevoie. In plus, o mica excursie pana in centru ne arata un oras dragut, iar o vizita la farmacie reface stocul de crema contra-tantarilor! De acum suntem si mai bine pregatiti. Langa Carrefour este si un cinematograf, e din ala gen multiplex, deci putem alege dintre o gramada de filme. Ne ducem la Invictus, e 7 seara, si nu mai e nimeni la coada, ba chiar nu e nimeni in sala. Ne incanta ideea sa fim singuri la film, dar dupa cinci minute mai vine o tanti, asa ca mai fura din farmec. Dar nu ne dam batuti, a doua zi revenim pentru The Book of Eli, si de data asta ne iese, suntem singuri. E foarte fain sa fii intr-o sala atat de mare si de moderna, dar sa te poti comporta ca la tine in sufragerie. Vorbim tare fara nici o abtinere, si mancam fericiti din popcorn-ul nostru cu zahar. Da, aici am primit popcorn dulce in loc de sarat, si dupa un prim refuz pe motiv ca "la noi" nu se mananca asa, ne-am dat seama ca dulce e mult mai bun! Hihi! Zilele in Resistencia trec aiurea, adica nu facem nimic deosebit, doar ne bucuram de locatie, si continuam rutina de gratar, mancarica, scris pe site, mers la un film, citit o carte... Am putea sa mai stam aici vreo saptamana, dar stim ca ne asteapta Esteros del Ibera, si inca mai visam sa ajungem sa vedem si orcile, asa ca dupa vreo 3 zile pornim din nou la drum. In drum spre Corrientes, un fel de oras geaman al Resistenciei, trebuie sa trecem un super pod, peste raul Parana. Stim de rau, stim si de pod, dar am pierdut orice sens de marime. Ne uitam la harta Argentinei, si tara fiind atat de mare, nu remarcam faptul ca raul Parana are niste dimensiuni respectabile. Abia cand ajungem in dreptul lui ramanem cu gura gascata, este super frumos, imi imaginez ca si Amazonul trebuie sa fie tot cam asa, dar oare de cate ori mai mare?!

Inainte de a ajunge in Esteros del Ibera trebuie sa mai facem inca un popas, in Mercedes. Trebuie sa alimentam, sa facem plinul cu mancare, si sa mai petrecem o noapte aici, pentru ca pana in parc mai avem inca 120km de drum de pietrish, deci inca vreo 4-5 ore, ii vom face intr-o noua zi de condus. Esteros del Ibera inseamna ape sclipitoare si este unul dintre cele mai frumoase si mai diverse ecosisteme din America de Sud, desi pentru noi a fost mai putin cunoscut decat alte destinatii. Ajunsi aici mai mult din intamplare, am descoperit una dintre cele mai frumoase destinatii vizitate pana acum vreodata. Zona este o rezervatie naturala, si consta mai mult din mlastini si canale, gen delta de la noi. Multe ape, lacuri, lagune, mici insule de pamant sau insule de vegetatie (plutitoare), casa pentru sute de specii de pasari ("sute" la propriu, in cartea pe care am cumparat-o sunt listate mai mult de 300 de specii de pasari), o multime de instecte (fluturi, lacuste, dar si nelipsitele muste si nelipsitii tantari), si destul de multe animale (capibara, caimani, maimute, caprioare, armadillo, vidre, vulpi...).

Am stat aici aproape o saptamana, si se mai putea sta, dar parca incepusem sa ne simtim vinovati ca avem parte de asa de mult bine, si ca lasam alte destinatii sa ne astepte. Inainte sa ajungem am trimis o gramada de mesaje catre diverse agentii sau cabanute din zona, incercand sa vad ce preturi sunt, ce fel de excursii se pot face, daca e perioada ok sa vedem animale, si raspunsurile au fost incurajatoare, desi preturile un pic cam mari. Vreo 100 de dolari de persoana pentru doua zile de cazare cu mic dejun, si vreo 3 excursii. Vasuzem si cazari super dragute, mici ferme luxoase cu piscina, toate mesele incluse, excursii de care vrem... dar preturile sareau de 120 de dolari de persoana pe zi, deci nu ne apropiam de ele... Ajungem in Colonia Carlos Pellegrini, mica asezare langa Laguna Ibera, si aflam ca exista acel camping despre care stiam si noi dar care nu raspunsese la e-mail, asa ca ne ducem direct acolo, nu mai cautam alte cazari. Ce gasim? Categoric cel mai frumos camping in care am fost pana acum, de la locatie, facilitati, curatenie, comportamentul gazdelor, pret, totul a fost perfect. Singurul lucru pe care l-ar putea adauga ar fi o piscina, atunci ar fi raiul, si nu ar mai pleca nimeni de aici, hihi!

Campingul este nou renovat, au vreo 10 "casute" cu gratar, 2-3 mese fiecare, robinet pentru spalat legume, sarma pe care sa pui rufele la uscat, cos de gunoi... Nu stiu, noua nu ne-a trebuit nimic ce sa nu fi gasit aici. Faza simpatica este ca in fata gratarului aveau o masa fara bancute, un pic mai inalta decat celelalte, special ca sa poti pregati carnea pe ea, inainte de a o pune pe gratar. Bai curate, apa calda seara, un mic chiosc de unde ne puteam aproviziona cu lucruri de baza in caz de urgenta... nu stiu, e ceva ce voua v-ar trebui intr-un camping si nu l-am mentionat deja? Ah da! Locatia! Fix pe malul lagunei in care seara apune soarele, pontoane de jur imprejur, stuf inalt, nuferi si un milion de alte flori, pasari cu miile, capibara care rontaie iarba pe langa corturile turistilor, si vreo doi caimani care pazesc barcile de langa ponton. Putem pleca in excursii chiar de aici, se poate merge cu barca dimineata, dupa-amiaza sau dupa apus, se pot face excursii in sat calare, si mai dragut, poti inchiria un caiac, si te plimbi singur pe apa, fara ghid. La vreo jumatate de ora de mers de camping, este un centru de informare despre laguna, iar langa el sunt vreo 3-4 trasee prin padure si/sau pe langa apa. Multe din cazarile smechere duc turistii pe aici, cu ghid, dar traseele se pot face absolut fara nici o problema si pe cont propriu, si e gratis.

Am stat aici 5 nopti, 6 zile, am facut vreo 4 excursii, si am cheltuit in total mai putin de 150 de dolari pentru amandoi, incluzand aici tot: cazare, mancare, excursii, mai putin benzina. Din cauza locatiei, pe care nu o mai are nici o alta unitate de cazare din Pellegrini, cred ca se merita sa vii aici si sa stai in camping, e mult mai frumos decat in alta parte.Fiecare zi a fost diferita, asa a iesit, nu ca am planificat noi. Singura dificultate era sa alegem ce vrem sa facem, pentru ca activitati in afara campingului puteam face doar dimineata si seara, ziua era prea cald. Asa ca intr-una din dimineti am fost cu barca prin laguna, cu ghid si doi prieteni noi din Germania, in alta dimineata am inchiriat un caiac si ne-am plimbat de nebuni prin laguna, si in alte zile ne-am dus de vreo doua ori sa ne plimbam pe traseele de langa centrul de informare, am privit apusul in acordurile chitarii unui argentinian care calatorea cu bicicleta de la Buenos Aires la casacada Iguazu... nu ne plangem ca ne-am fi plictisit!

E imposibil de povestit cate animale am putut sa vedem, mai ales pasari! Erau atat de multe si atat de dragute incat am dat vreo 10 dolari pe o carte in care sunt descrise toate, ca sa stim si noi ce vedem, sa nu ne mai povestim unul altuia ca am vazut o pasare mica, cioc ascutit, cap rosu si o creasta simpatica, ci ca uite, am vazut un Martin Pescador de talie medie! Hihi! Noii nostrii prieteni, cuplul de germani, amandoi in jur de 30 de ani, fac un tur de 11 luni prin America de Sud. Au inceput in Lima si vor termina in Caracas, undeva prin august. Destul de sportivi, se plimba cu cortul in spinare, au facut multe trasee prin munti sau prin parcuri nationale. Am petrecut multe seri depanand impresii impreuna, nu-mi vine sa cred ca deja ne apropiem de jumatatea anului de cand am plecat de acasa... Am facut vreo doua gratare impreuna, am nimicit multe sticle de bere si de vin, am facut inclusiv cartofi copti la jar (au iesit bestial), clatite, iar in ultima seara, cand nu mai stiam ce sa fac de mancare si nici nu mai aveam multe prin sertare sau frigider, am amestecat toate ingredientele care mai erau prin masina, si a iesit un orez cu legume perfect (orez, ceapa, morcovi, rosii si porumb fiert). Cu tantarii a fost mult mai lejer decat in Chaco. Desi si aici erau cu sutele de mii, nu erau la fel de piscatori. In schimb musetele erau mai mari, si piscatoare rau, o surpriza tare neplacuta, dar nimic de nesuportat. Oricum, cea mai mare sperietura am tras-o de la alta creatura, un sarpe. Intr-o zi perfect nevinovata, ma duceam sa spal niste vase, si treceam prin iarba fara sa ma uit pe unde calc. Era o zona cunoscuta, stiam deja ca nu e nici un musuroi de furnici pe acolo (pe astea incerc sa le evit, si de dragul furnicilor dar si pentru ca stiu ca pisca rau incercand sa isi apare casuta). In ultimul moment m-am uitat in jos, si am vazut un sarpe galben serpuind grabit, dar piciorul meu era deja in aer, pasul inainte era ca si facut. Si uite asa, m-am trezit ca sarpele isi vede inainte de drum, taraindu-se fix peste piciorul meu. Ih, groaznic! De cand suntem pe drum mi-am imbunatatit mult reactiile, si nu mai tip de fiecare data cand vad un paianjen (asa cum faceam acasa) dar de data asta am tras un tipat "a la Jane in jungla", si senzatia de piele de sarpe pe piciorul meu m-a bantuit ceva vreme... M-am uitat in carte, acolo sunt descrise doar trei specii de serpi, daca ar fi sa aleg de acolo ar trebui sa fie un pui de anaconda, dar nu cred...

Insecte gramada, mai ales seara, pe langa becuri, si mai ales la baie, pentru ca acolo becurile sunt aprinse mereu. Dupa insecte, hop si broastele venite la cina, si sunt de toate marimile. Stef imi povesteste intr-o seara ca a vazut la baie o broasca mare, langa o piatra si mai mare. Si apoi a vazut "piatra", cum incepe sa faca sarituri. Cool! In ultima seara in parc, gasim din nou broasca gigant, si mergem toti patru (cu tot cu nemti) sa ii facem poze. Aducem si chestii ca reper pentru marime: noi o sticla de bere de 1L si Peter o bricheta. Ne plimbam pe langa animal cu aparatele in maini, si Peter arunca bricheta langa broasca. Mare mirare, cand broasca noastra "musca" direct din bricheta cea rosie, si apoi o scuipa la loc: nu pare comestibila! E un haz nebun pe capul nostru, si torturam saraca broasca repetand schema ca sa facem poze, filmulete, si oricum, suntem convinsi ca dupa doua-trei repetitii se va prinde ca jucaria rosie nu e buna, si nu o va mai manca. Dar broasca nu se prinde nicicum, se infinge in bricheta de fiecare data, fara exceptie!

Vedem si maimute, la cat de norocosi suntem la vedem chiar in prima seara cand iesim pe carare, desi multa lume nu le vede chiar si dupa mai multe vizite. Sunt saltarete, evident, si culorate rau: masculii sunt negrii, femelele rosiatice, iar puii mai spre galben-portocaliu. Sunt maimute urlatoare, se spune ca ar fi cel mai galagios animal de pe pamant, dar noi nu le-am auzit, pentru ca fac scandal doar cand sunt atacate. Cativa dintre colegii de traseu au incercat sa le deranjeze un pic (spre disperarea noastra), dar maimutele nu i-au bagat in seama, uf.. ce bine! Si zau ca daca unii din turistii astia ar sta mai mult pe acasa, nu s-ar supara nimeni. Pe un traseu pe care vrei sa vezi animale, nu mergi cu toba in brate, credeam ca e o logica de bun simt pentru toata lumea, dar din nou ne-am grabit cand am facut aceste presupuneri... Noi, fiind turisti cuminti, pe acelasi traseu ne intalnim si cu o pisica salbatica, este un pic mai mare decat o pisica normala, dar pare toata numai muschi. Sta agatata intr-un copac si se uita cu niste ochi maaaari la noi, apoi incepe sa urce sus de tot, dar tot cu ochii dupa noi. Ghidul din camping ne spune ca asa sunt pisicile astea, s-au obisnuit cu oamenii, si sunt super curioase, de aia se tot uita dupa noi. Ei bine, cat timp nu da cu gheara, e foarte bine sa fie curioasa, sa ne mai uitam si noi la ea, nu doar invers! Caimani, capibara, cele mai des intalnite animale in Ibera, nu imi imaginam ca o sa vedem atat de multi, si atat de aproape de noi. Capibara sunt niste rozatoare imense, cat un porc, si sunt tare caraghioase. Molfaie non stop, ma si mir ca mai este iarba pe jos, la cat manca pocusorii astia, si la cat de multi sunt, ma gandeam ca fac prapad! Fiecare mamica duce dupa ea vreo doi pui, care dau non stop din urechi, sunt simpatici foc! Iar caimanii... o sa ne credeti daca va spunem ca am pus mana pe coada unuia?! Stef a fost cel curajos si a dat startul, apoi si eu dupa el! Au o textura ciudata, ca un peste, dar cu niste oase foarte puternice. Nu stiu ce-a fost in capul nostru si cum de am avut curaj, dar stateam langa el de minute bune, ne miscam, faceam poze, vorbeam tare, si el nu se misca deloc, coada era fix langa barca noastra, asa ca am intins mana si i-am verificat un pic vertebrele! Hihi, ce distractie! Foarte frumos in Ibera, pana si pe drum inapoi am vazut o gramada de animale, parca nu ne lasau sa plecam, roiau in jurul nostru care mai de care. Am oprit o singura data, langa o laguna plina de berze si egrete, cand s-au hotarat sa de-a o tura pe deasupra s-a umplut cerul cu ele, fascinant!

Ehei, Argentina, tare frumos, ce sa mai zic?! Trei saptamani cu multi km pe drum (dar sosele in majoritate bune), mancare foarte buna, si culmea! facuta de noi (sic!), peisaje fascinante, si multe multe animale! Lumea e mult mai deschisa si calda, multi ne fac semne cu mana cand ne vad pe sosea, sau uneori ii vedem cum ne depasesc si scot pe geam un aparat foto sa ne faca poze, sunt simpatici! Camperul nostru nu ii intriga (asa cum se intampla in Peru sau Bolivia), ci ii face sa zambeasca! Le plac calatorii, si chiar si ei calatoresc mai mult, sau ies mai mult din casa, macar pana in parc sa faca un gratar. Ah... si gratarele astea... ce minunatie! Pentru ca le-am facut singuri, nu le-am comandat de la restaurant, am stiut noi sa le insotim de fiecare data cu ceva bun (o salata, un cartof, un orez) si uite asa suntem de trei saptamani pe dieta cu gratar si nu ne-am plictisit! Data trecuta, pentru ca mancam numai de la restaurant, deci fix numai carne, fara nici o frunza de salata, dupa o saptamana eram cam satui, visam numai legume si fructe. Dar acum... am gasit secretul! Si Cris, promit, inca sunt in cautarea secretelor gratarului argentinian, trebuie sa il importam si in Romania, nu ma las! Pornim din nou la drum, spre sudul Argentinei, inca visam la orcile din Puerto Madryn, dar daca primim vesti ca nu mai sunt acolo, ne vom duce direct catre Lake District, din nou Bariloche, munti si lacuri, dar de data asta toamna, deci alte culori. Dar vom vedea, Argentina a fost plina de surprize delicioase pana acum, asa ca cine stie ce detur mai facem pana ajungem in sud?

«Bolivia Argentina, spre Sud»