Chile, Sur Chico
aprilie 2010

Plecam din Bariloche pe ploaie. Destinatia: Santiago. Motivul: sa o vindem pe Suchi. Deja? Parca mai ieri plecam cu ea din Santiago in test drive si acum deja ne pregatim sa o vindem? Asa gandim si noi, dar desi e greu de crezut, au trecut deja aproape patru luni de cand am inceput sa calatorim impreuna cu Suchi. Si nu e ca si cum patru luni ar fi prea mult si ne-am saturat de ea. Dar o astfel de masina nu se vinde usor, deci incercam sa fim prevazatori si sa nu o vindem pe ultima suta de metrii. Speram sa o vindem pana la finalul lunii mai, iar in iunie sa calatorim din Santiago catre Rio, Brazilia, unde avem de prins un avion catre Bucuresti. Inca mai avem vreo 6-7 saptamani pana pleaca avionul, dar nu strica sa fim prevazatori. Masinuta asta a fost plina de surprize, poate o vindem in prima saptamana, sau abia intr-a saptea, cine stie? Asa ca iata-ne in drum spre granita, si ne ploua. Din nou. Of, da, vremea se decide contribuie si ea la dorul de casa, asa ca ne ajuta sa ne grabim spre locuri mai familiare. Suntem printre munti, nu e mult pana la granita, dar e cu urcare. Nu am mai facut de mult chestia asta, am gasit numai drumuri plate in ultima vreme, si acum ne uitam atenti la Suchi, sa vedem daca face fata. Dar masinuta merge linistit, si noi la fel, doar ca usor zgribuliti. Ma tenteaza sa ma bag din nou in sacul de dormit, dar in curand ajungem in vama si va trebui sa umblam pe acolo dupa acte, stampile si cate si mai cate...

In vama e frig grav, oprim masina si Stef se duce primul, pentru ca de obicei prima data sunt verificate actele masinii, si eu aici n-am treaba, el e proprietarul, hihi! Stau in masina minute bune, Stef revine, si gata, hai la drum spre Chile. Pai cum mai, si cu pasapoartele ce facem, nu ne trebuie stampile de iesire? Ah, pai sunt gata stampilate. Mi-au cerut sa completez cate un formular pentru fiecare, le-am spus ca semnez eu in locul tau si au spus ca e ok, si apoi au stampilat si pasapoartele. Cool! Nici nu au vrut sa ma vada la fata, interesant! Ciudat, as zice, singura explicatie care ne-a trecut prin cap a fost faptul ca noi mai trecusem inca o data prin aceeasi vama acum ceva vreme, si vamesul s-a gandit ca daca atunci eram ok, trebuie sa fie si acum. Dar ciudat, teoretic acum putea sa intre oricine in tara, cu pasaportul meu in mana! Pana in vama chiliana avem de mers vreo 40km, vama e prin munti, si nu s-au cocotat nici argentinienii nici chilienii pana la punctul maxim, cele doua vame sunt undeva inainte si dupa varf. Ajungem la o maxima de vreo 1,400m floare la ureche, ar zice Suchi, comparat cu ce alte dealuri a mai cucerit ea in ultimele patru luni. Dar gata, ultimii km pe pamant argentinian, cine stie pe unde te vor plimba urmatorii proprietari mai Suchi, mai... In Vama la chilieni stam mai mult, de data asta ma dau si eu jos din masina, dar actele sunt ok, suntem primiti fara emotii. Faza e ca la verificarea actelor masinii ne cer o foaie pe care am primit-o cand am iesit din Chile. Imi tresare un pic inima, ii spun ca noi nu am iesit prin Argentina, am iesit prin Peru (ce nebunie a mai fost si atunci). Zice ca nu e problema, dar tot ii trebuie foaia. Am fost destul de inspirati sa nu aruncam nimic (desi jumatate din actele pe care le avem nu stim exact la ce servesc) si uite ca gasim si foaia respectiva. Acolo zice ca eram trei in masina, cu tot cu soferul nostru chilian, cel pe care l-am platit sa ne scoata din tara, si vamesul ne intreaba de el, pe unde e acum? Pai unde sa fie, acasa la el, s-a intors cu autobuzul. Si gata, explicatie acceptata, fara stres, fara emotii. Vezi mai nene vames din Arica, nu au fost nici un fel de probleme, ce tot ne dadeai tu emotii? Ei, si dupa aia ne amintim bine de tot cum e cu verificarea bagajelor. Sunt vreo trei indivizi pe langa masina, scormonesc prin toate sertarele, dar astia sunt nasoi, nu sunt atenti deloc cu lucrurile noastre, cam fac vraiste pe unde trec. Domnul politist din nordul Argentinei pe care il tot laudam noi ca se comporta frumos, se pare ca nu a ajuns si pe aici sa le explice cum se verifica o masina. Ma rog, ne iau cam toata mancarea, miere, oua, cartofi, morcovi, ceapa, salam, avocado... mai ramanem cu niste paine si cu niste orez, cam atat! Dar tzeapa dragii mei, ca nu ajung si la rezerva mea strategica de frunze de coca! HA! M-am ambitionat sa aduc in tara niste frunze, sa vada si lumea de pe acolo cum arata, si sa mai facem si noi niste ceai de coca, asa... la altitudinea din Bucuresti, ca nu are la ce sa strice. Frunzele erau in doua pungi, una statea linistita la vedere intr-un dulap plin cu haine, alta era in buzunarul de la o geaca, tot asa, lasata prin dulap. Cainii nu au mirosit nimic, vamesii nu au vazut, asa ca am trecut vama cu frunze pentru vreo 5-10 cani de ceai de mate de coca. Niste traficanti, ce mai! Ah, si Dana, sa stii ca vin acasa si cu sare din Salar de Uyuni, revansa pentru cea pe care ti-au confiscat-o tie. A noastra e pitita bine, intr-un buzunar secret de la geanta foto! Sper sa nu cobesc, mai avem de trecut prin vami pana ajungem acasa, dar din cate stiam, vamesii din Chile sunt cei mai fiorosi, asa ca daca am scapat de ei, e bine! Gata, din nou in masina, si de acum direct in sacul de dormit, ca nu ne mai opreste nimeni pe drum! Mergem lejer, nu e graba mare, si ne uitam linistiti pe geam, desi inca ploua tare urat, e si ceata, nu se vede prea departe! Eh, si cand ne e lumea mai draga vedem pe parbriz niste fulgi de zapada! Ei, da-o incolo de treaba, hai mai, ca inca nu e iarna aici, e ca si cum ar fi noiembrie la noi acasa. Dar zapada nu e chiar zapada, e un fel de lapovita, si fulgii se topesc imediat ce ating parbrizul, si nu se depun pe nimic. Uf... oricum, nesuferita treaba!

Ne ducem noi spre Santiago, dar vrem sa mai vizitam un pic. Sudul ne-a fost laudat de extrem de multa lume in timp ce ne plimbam prin nordul Chile, asa ca vrem sa stam cateva zile si pe aici. Era o insula in sud, Chiloe, cica e frumos tare, dar ploua chiar si in miezul verii. Noi suntem cam satui de ploaie, insula e destul de mult in sud fata de unde suntem noi acum, asa ca decidem sa vizitam ce e in drum spre Santiago, nu mai facem iar detur, ca uite asa facem detur pana vine finalul lui iunie peste noi! Prima oprire, in Osorno, oras denumit la fel ca un celebru vulcan din sud, vulcan ce ar fi trebuit sa fie vizibil pe drumul din vama, dar na... cu ceata asta, ce sa mai negociem? Ajungem aici si din nou gasim cazare, nu se mai pune problema de camping. Incepem aventura banilor, nu avem decat vreo 2000 de pesosi (in jur de 4 dolari) iar in Chile nu poti face multe de banii astia. E prea tarziu sa schimbam bani, peste tot in tarile pe unde am fost in America de Sud, bancile se inchid la 1, maxim 2. De multe ori m-am enervat pe bancile din Romania, cu al lor program de la 9 la 5, cand sa te duci sa rezolvi ceva, fara sa iti iei liber de la birou? Dar dupa experienta de aici, eu zic ca noi stam bine! Asa ca trebuie sa scoatem bani de la bancomat, si dai si cauta unul. Primul in autogara, nu merge, nu zice de ce. Al doilea intr-un supermarket, la fel. Al treilea in alt supermarket, la fel. Ei hai, stiu sigur ca avem bani pe card, din Argentina am scos fara probleme, ce se intampla aici? Pana la urma schimbam banca, pentru ca primele trei ATM-uri erau toate de la aceeasi banca, si gata, problema rezolvata! Usor frustrant sa nu stim de ce... dar de acum stim sa ne tinem departe de Banco Estado, pentru ca se pare ca ne considera cam antipatici si nu vrea sa ne dea bani! Petrecem o seara friguroasa maxim, a doua zi dimineata gazda se mira ca nu am avut caldura, cica nu trebuia sa fie asa, dar prea tarziu, ce sa mai faci acum? Inainte sa mai mergem cu masina prin Chile trebuie sa rezolvam niste acte, Stef a stat aseara pe net si a aflat unde trebuie sa mergem, ajungem la municipalitate, si totul se rezolva extrem de repede. Trebuia sa reinnoim permisul de circulatie, si sa ne facem asigurarea obligatorie, ambele expirasera la final de martie, pe vremea cand noi treceam din Bolivia in Argentina. La capitolul birocratie Chile e foarte misto! Totul e clar si la indemana, daca pentru noi ca straini a fost atat de simplu, cred ca pentru localnici e si mai usor. Mda... Chile 1, Romania 0. Vrem sa schimbam bani, mai avem niste cash in euro, iar in banca avem dolari. Vrem sa scapam de cash, si hai la schimb. Stim ca euro nu o duce prea bine zilele astea, dar surpriza maxima, obtinem maxim 650 de pesos pe un euro, in conditiile in care asta toamna era peste 700, chiar 730. Nu credeam ca a ajuns asa de rau, mama ei de uniune! Hihi! Schimbam doar 100 de euro, si de acum gata, trecem pe dolari, astia o duc mai bine. Adevarul este ca asta a fost rationamentul de la inceput, sa avem bani in mai multe monezi, sa nu traim cu stresul ratelor de schimb. Asta e...

Nu mai stam mult prin Osorno pentru ca nu sunt multe de vazut pe aici, si ne indreptam spre Pucon, un pic mai in nord, si deviem cativa km de la autostrada. Chile incepe pe cai mari, si dam taxe peste taxe la autostrada, cam 4 dolari la fiecare suta de km, cam scump, nu? E inca frig, dar pana ajungem in Pucon e destul de insorit. Gasim cazare, la o casuta mica, proprietar este un canadian cam zambaret. Noi ne plangem de frig, facem rost de o aeroterma pentru camera noastra, dar el e relaxat. Spune ca a trait un an in Caraibe, si cica la inceput e frumos, dar pe urma toata caldura si umiditatea aia te moleseste, si cica nu e bine. Da, da... sunt convinsa ca un an in Caraibe e chin maxim! Pe cine incerci tu sa pacalesti mai nene? El e proprietar, dar de casa se ocupa un cuplu, care traieste acolo impreuna cu cei doi copii, o fetita cam de clasa a 4-a, si un baiat de vreo 3-4 ani. Copiii sunt simpatici si sociabili, normal, daca tot misuna printre atatia straini! In special fetita, e langa noi non-stop, de unde suntem, ce stim sa facem, unde ne ducem. Imi explica pe un aer foarte serios ce trasee ar trebui sa facem in zona, e super simpatica pentru ca se comporta exact ca un adult. Cred ca a auzit explicatiile astea de o gramada de ori, si acum mi le spune mie, dar e cam ca o poezie gesticulata foarte frumos, fara sa aiba prea mult sens, insa. Ii spun ca o sa facem exact cum zice ea si e multumita, promitem ca ne revedem a doua zi sa ii arat poze! Parintii pustilor sunt foarte foarte faini, ii vedem seara de seara cum stau afara, pe o bancuta, beau ceai si se tin de mana, stau de vorba, ora lor de liniste dupa ce adorm cei mici. Stam de vorba cu ei de cateva ori, despre Chile, despre Romania, despre cutremur. Se mira un pic cand afla ca Romania are acces la mare, dar se lamuresc usor, Marea Neagra, uitasem de ea! Apoi ne dam seama ca Romania e cam ca Chile asa... are de toate, si munti, si ape, campii, dealuri, mare, delta etc. Nu are desert si nici ocean... Dar vulcani, are vulcani? Oh, daca te intreaba un chilian asta, e bine sa zici nu. Adica nici o tara nu are cum sa aiba vulcani asa cum are Chile. In sud e plin de vulcani, insirati de-a lungul muntilor, sunt usor de recunoscut dupa varful conic. Plin de vulcani inseamna ca in drum spre Santiago am avut mereu in dreptul nostru doi, daca nu trei vulcani. Lasam in urma unul, aparea altul nou la orizont, si tot asa... Dar interesant este ca foarte multi dintre ei sunt activi. Langa Pucon sunt mai multi vulcani, unul este vizibil chiar din oras, Villarica. Faza "simpatica' este faptul ca vulcanul e inca activ, conul sau e plin de lava si acum, si pufaie non stop. Ultima eruptie a avut loc acum vreo 30 ani, iar orasul este impanzit cu semne catre "zona sigura in caz de eruptie". Chile e o tara tare ciudata, e dezvoltata din punct de vedere economic si e frumos sa traiesti aici, dar mediul natural pune foarte multe probleme unei vieti lejere. In nord e desert, nu prea ai ce face acolo. In sud e plin de vulcani activi, care mai de care. In sudul extrem de frig rau si e plin de fiorduri, si in plus mai au si risc crescut de cutremur... Fain, nu? Petrecem aici cateva zile foare dragute, nu stim cat vrem sa stam, si nici nu stim daca mai vizitam altceva in sud, asa ca ne facem program in fiecare zi, si hotaram sa stam pana ne plictisim. Zona este foarte frumoasa, langa un lac imens, inconjurata de munti verzi. Dar e super ciudat sa stai atat de aproape de un vulcan activ, sa il vezi fumegand non-stop. E "romantic" asa... cateva zile, dar nu stiu daca m-as muta acolo, desi orasul in sine este foarte dragut! Noi profitam de faptul ca suntem in extra-sezon, toate locurile astea super frumoase sunt parasite, nu e nici un picior de turist. Sunt doar doua luni de vara, caldura, si nebunie, in rest este destul de pustiu, vine frigul, dar mai ales ploile. Norii vin din Pacific, se lovesc de Anzii inalti peste care nu pot trece, asa ca "arunca" aici toata apa. De asta e zona atat de verde, si atat de indragita de chilieni. In nord e spectaculos si interesant, dar aici e plin de viata, vegetatie, animale, oameni, toti profita de pamantul asta roditor!

Ne imprietenim cu niste catei din dotarea hostelului, in special cu cel mic, Votca. Fain nume pentru un catel chilian, hihi! E plin de energie, roade tot ce misca, se tine dupa tine daca arati cel mai mic semn ca ai fi interesat, cauta non stop parteneri de joaca.

Suntem cu lipici la animale, sau ele cu cu lipici la noi, si uite asa incet-incet, ne pregatim pentru o prietenie mai lunga. In prima zi in care ne pregateam sa plecam la plimbare cu masina sa descoperim zona, ne iese in cale o pisica. Ma rog, ne iese in copac, mai bine zis. E mica si pufoasa, si nu mai stie sa se dea jos din copac. O iau in brate, si ma duc cu ea la Stef, uite ce draguta e! Si da, e super simpatica, zburlita la maxim, si cam alintata. Incercam sa o bagam la loc in curtea din care a iesit, dar nu pricepe, si iese si se duce direct in mijlocul drumului, unde nu e autostrada, dar tot misuna masini. Dupa inca vreo 2-3 tentative din astea, decidem sa o luam cu noi in masina, si cand revenim ii cautam stapanii, pentru ca acum nu parea sa fie nimeni acasa. Pisica e super linistita, in masina adoarme imediat, si se trezeste doar cand ajungem la destinatie.

Seara vine cu vesti proaste, proprietarii casei de alaturi au vandut proprietatea si au lasat in urma pisica asta si doi catei. Cine naiba face asa ceva? Cei de la hostel mai hranesc cainii din cand in cand, dar nu pot sa ia pisica la ei, pentru ca au deja doi caini, si nu ar fi foarte buni prieteni cu pisica. Decidem sa ii purtam de grija pana gasim noi stapani. Noi credem ca asta inseamna doar doua-trei zile, dar ca sa nu mai lungim povestea, pisica a ajuns cu noi pana in Santiago, inca fara stapan. Deci daca aveti prieteni in Santiago, si vor o pisica simpatica, dati-ne de stire, hihi. Ah, inca ceva, o cheama Dafi, pentru ca seamana cu Dana si pentru ca e pufoasa! Ca e pufoasa, e evident, dar de ce seamana cu Dana? Cunoscatorii stiu de ce, citez de mai sus: "adoarme imediat dupa ce ne urcam in masina si se trezeste doar cand ajungem la destinatie". Se aplica la amandoi, pisica si Dana! Dana, am zis frumos despre tine, da? Hihi Ajungem in Santiago dupa un drum luuuung de tot, vreo 800km, dar gata, nu mai aveam stare, ne era si frig, ne era si dor, vrem sa o vindem si pe Suchi, si cam gata, asta a fost! Ne ducem inapoi pe Luis Beltran, la casa lui Sol, unde il regasim pe Enrique singur in toata casa. Dupa cutremur casa a necesitat reparatii cam o luna, fix in perioada in care in Santiago veneau noi studenti, iar ei nu au putut sa le arate casa. Intre timp lumea s-a aranjat prin alte locuri, casa lui Sol e draguta si frumoasa, dar cam goala. Ajungem infrigurati, dar aici e cald, cel putin afara. E soare si frumos, dar casa e veche, cu tavan inalt, retine tot frigul, asa ca nu facem mare lucru. Incalzim camera noastra si facem cazemata, nu mai iesim de aici. In cateva ore rufele sunt la spalat sau prin dulap, in camera e cald, noi sub plapuma... Si gata... e ciudat, dar suntem acasa, iar Suchi sta cuminte afara, asteptand alti calatori. Ne incalzim un pic si ne punem pe treaba, sa gasim alta "casa" buna pentru Suchi, revenim cu vesti in povestea urmatoare.

«Argentina, spre Sud Santiago, the sequel»