...where I lay my head is home


Peru, pamantul incasilor
septembrie 2007

Am planificat plecarea asta din aprilie. Am citit zeci de pagini din Lonely Planet Peru, am navigat pe nenumarate pagini pe Internet, am facut o gramada de cumparaturi. Pana in ultima zi. Si totusi, evident ca bagajele au fost gata pe ultima suta de metrii, adica in seara de 4 septembrie. Pe la ora 7 seara eram inca la birou, intr-o sedinta, si ii bateam pe toti la cap ca in 12 ore plec din tara. Zburam cu KLM, asa ca aveam o escala in Amsterdam. Avionul pleca din Bucuresti la 6:00 dimineatza, asa ca trebuia sa plecam de acasa pe la 3 fara un sfert. Veneau sa ne ia de acasa Cris si Bug, ne ducea la aeroport tatal Cristinei. Pe la 1 jumate terminasem de facut bagajele, eram echipati… si ne era somn. Asa ca am decis sa stam in pat macar o ora, aveam ceasurile puse sa sune, totul era organizat. Si am adormit linistiti… Prima amitire pe care o am, e vocea Cristinei prin mobilul lui Stef, care ne intreba”Bai, dormiti?” Era 3 fara 10, si Bug si Cris erau in fatza blocului la noi. Nu auzisem ceasul.

A inceput nebunia. In 2 minute am iesit din casa, cu toate bagajele dupa noi. Am avut timp sa mai verific odata esentialul: biletele de avion, pentru ca toate 4 erau la mine, pasaportul meu si al lui Stef, si cardul, pentru ca banii cash erau la Cristina. In masina am aflat ca Bug si Cris adormisera si ei pe ultima suta de metrii si ii trezise tatal Cristinei. Cred ca pe drum spre aeroport am repetat de 10 ori ca nu imi vine sa cred ca plecam in asa o excursie, in asa stil… Eram convinsa ca am uitat ceva. Dar culmea e ca nu am uitat nimic .

Dupa ce am ajuns pe aeroport totul s-a calmat. Am dat bagajele mari la cala, cu inima usor stransa… dar nu aveam de ales. Oricum, aveam super tactica sa ne asiguram in caz ca pierdem vreun bagaj. In bagajele de mana aveam cate un exemplar din lucrurile esentiale (mai bine nu incep sa le enumar) iar bagajele mari erau pline fiecare jumate cu lucrurile mele si jumatate cu lucrurile lui Stef. La fel facusera si Cris si Bug. Asa ca mai aveam doar o grija, sa plece avionul la timp, pentru ca legatura din Amsterdam era destul de stansa, aveam doar 2 ore jumatate intre zboruri. Dar a fost bine :)

Am ajuns pe aeroport dupa o calatorie destul de lejera tinand cont ca doar drumul Amsterdam-Lima a durat peste 13 ore. Era primul zbor intercontinetal pentru toti patru, asa ca totul era nou si interesant. Ne-am uitat la multe filme, ba chiar ne-am planificat la ce ne uitam in zborul retur :). A fost ciudat pentru ca desi am zburat 13 ore, era zi peste tot. Peru este cu 8 ore in urma fatza de Romania asa ca am plecat din Bucuresti la 6 dimineatza, si am ajuns in Lima la 5 dupa-amiaza dupa ora din Peru, si 1 noaptea dupa ora Romaniei. Tinand cont ca era zi in timpul zborului, am mancat de multe ori si am baut multa apa. Ciudat ce rau te poti dezhidrata in timpul unui zbor. Mancarea a fost destul de ciudatzica, adevarul e ca eram tot felul de natzii in avion, nu aveau cum sa gaseasca ceva pe placul tuturor. In timpul zborului Stef a dormit cel mai mult, dar tot el a fost cel care a observat cand treceam pe deasupra insulelor din Caraibe. Ne-am minunat de apele albastre…. Cine stie cand vom ajunge pe acolo?

La vama, in Lima, am trecut usor si repede de filtre si de verificarea pasapoartelor. Am rasuflat usurati cand am vazut ca nu am pierdut nici un bagaj pe drum. KLM rules! Inainte de libertatea totala, trebuia sa mai trecem de un filtru unde se verificau bagajele. Bagajele se verificau prin selectie, apasai pe un buton si daca se aprindeam culoarea rosie, iti verificau bagajele, daca era verde treceai linistit. Singurul care a aprins butonul rosu a fost Bogdan, si toate bagajele noastre erau la el :P. Dar am scapat usor, au verificat repede, doar o scanare scurta, nu au scos nimic din bagaje.

In aeroport ne astepta Lalo, un sofer de taxi trimis de cei de la hotel. Aveam numele lui notat in carnetzel. Nu-mi venea sa cred ca suntem in Lima :). In Peru era primavara, temperatura era in jur de 16-17 grade si am aflat noi ca se intuneca pe la 6 seara. Am plecat spre hotel, vorbind cu soferul 2-3 cuvinte in engleza. Orasul mi s-a parut aglomerat si haotic, dar am ajuns destul de repede la hotel. Partea orasului de pe langa aeroport era destul de saracacioasa, inspre centrul orasului insa am vazut super cladiri de birouri si niste drumuri largi cum vom vedea in Bucuresti peste vreo 20 de ani :P. Am trecut pe langa Pacific… wow…

La hotel ne-am intels usor cu lumea, ne asteptau asa ca totul era ok. Super incalcit, cu o gradama de scari si culoare intortocheate, mie mi-a amintit de hotelul din Creta. Camerele au fost dragutze dar destul de friguroase. Fiind deja primavara, nu mai dadeau caldura, insa se pare ca primavara era mai friguroasa decat de obicei. Dar aveam tone de paturi asa ca nu a fost frig. Dupa ce am despachetat un pic, am iesit sa mancam ceva. Alesesem un hostel in Miraflores, un cartier aproape de faleza. Eram destul de aproape de centrul lui Miraflores asa ca nu a fost complicat sa gasim ceva interesant de vazut. Am gasit o stradutza cu acces pietonal, plina de restaurante, si evindent, lume care ne invita inauntru. Ne-am decis sa ne mai plimbam un pic, si am dat peste o mica piata cu tot felul de artizanaturi. Abia ajunsesem, asa ca nu intrasem in mania cumparaturilor Inca. Pana la urma am intrat intr-un local, si am mancat carne si cartofi, un litru de bere si un pahar de vin :). Am incercat vreo 3 sosuri ciudate, nici acum nu stiu exact ce fel de sosuri erau.

Cina am platit-o in dolari, dar totusi am decis sa schimbam vreo 10 dolari in soles ca sa cumparam niste apa. Ne-am intors la hotel si ne-am bagat in pat pe la 10, ora locala. Dupa o noapte nedormita si tinand cont ca de fapt organismul nostru credea ca este 6 dimineatza… nu ne-a mai deranjat nimic, nici frigul, nici patul nou… Asa ca am dormit perfect! A doua zi ne-am trezit in Lima pe la 6 dimineatza. Avantajul faptului ca Peru este cu 8 ore in urma, ne-am trezit fara probleme la ore foarte matinale. Micul dejun a fost cu ceai si mult gem. Si banane! Cam asta a fost micul dejun pentru urmatoarele 3 saptamani . In sala de mese facusera focul asa ca era foarte dragutz.

Dupa micul dejun am iesit la plimbare prin Miraflores si am ajuns pe faleza. Super priveliste si atmosfera. Am vazut lume facand surfing, desi nu parea foarte tentat, tinand cont ca afara erau vreo 16 grade iar apa imi imaginez ca nu era foarte calda… Am descoperit din intamplare un mall, unde am mancat la pranz. Culmea e ca mall-ul era pe lista, il trecuse Cristina pe lista, sa facem o vizita pe acolo in ultimele zile, cand erau programate niste sedinte de shopping intensiv :). Dar sa revenim la masa de panz. Super mancare, seafood de la mama lui de acasa, si super portii. Am incercat de toate, l-am certat pe Stef pentru alegerea sa “prea clasica”, somon prajit :) Tot la masa ne-am intalnit cu echipajul de pe KLM. Ce sanse erau?! Din toata Lima, cea de 7 milioane de locuitori, ne-am intalnit cu ei la 2 mese distanta. Una dintre tipe ne-a recunoscut, a fost simpatic.

Dupa masa am luat taxiul catre centru, Plaza de Armas. La nivelul de spaniola pe care il aveam atunci, credeam ca inseamna piata armelor :)). Am aflat ca de fapt inseamna piata centrala si toate orasele din Peru au o Plaza de Armas… :). Am facut poze si ne-am plimbat, am vazut condori credem noi :), si o bataie mica. Foarte ciudat este ca toata lumea ne intreaba daca era periculos in Lima, si adevarul este ca paza la ei este serioasa. De exemplu, in Plaza de Armas era un tanc, si nu era de decor. Peste tot misunau soldati inarmati… dar toate astea mie mi-au dat un sentiment de siguranta, nu de teama. Ma rog… Imi pare rau ca nu am facut poza aia, poate asa ar fi fost mai usor de inteles. Langa tancul de care spuneam mai sus, era un soldat, cu arma pe umar si grenadele la brau, si inghetata in mana. Ma uitam mirata la el si chiar ma gandeam ce poza ar iesi, si la un moment dat s-a uitat fix la mine si a zambit, si-a dat seama ce ciudat arata… Cam lunga povestea, important este ca in Peru e safe, nu e razboi civil, nu se impusca nimeni pe strada. Am descoperit de ce nu merge roamingul pe telefonul meu si al Cristinei. Prima decizie neinspirata, de a lasa acasa telefonul cel smecher. Cel ne-smecher nu gasea retelele din Peru, asa ca am folosit din cand in cand telefonul lui Stef, ca sa verific sms-uri etc. Oricum nu aveam de gand sa vorbesc la telefon prea mult asa ca nu a fost cine stie ce pierdere. Am luat un taxi inapoi spre hostel, unde am aflat ca in Peru e cu o ora mai devreme decat credeam noi. Noroc ca s-a uitat Cris la ceasul lor de perete si bine ca nu era o ora mai tarziu decat credeam noi. La 8:30 aveam de prins un autocar catre Arequipa :). Am apelat din nou la Lalo sa ne duca pana la autogara, a fost super simpatic cand ne-a spus “drum bun” in spaniola si noi ne-am uitat lung unul la altul pana ne-am prins ce a spus. Dar am stiut sa spunem “gracias”! Ne-am urcat in Cruz del Sur, varianta Crusero, unde aveam cele mai tari locuri din autocar. Nu cred ca iesisem de mult din oras cand am adormit… Dezavantajul faptului ca eram cu 8 ore in urma fatza de Romania, seara picam de somn pe la 9-10 :))

Arequipa si Colca Canyon»

Ce mai zice lumea:

2010-11-05 21:56:11 in urma cu 14 ani si 4 luni, DIDDLBEA a zis:

de ce nu imi speuneti tara cu trei ore in urma de ora romaniei