El Calafate
noiembrie 2009

Cea mai lunga calatorie cu bus-ul, in cele 37 de zile de calatorie impreuna un gashca. Plecam la ora 8 seara din Trelew, speram sa ajungem in El Calafate pana la 6 seara a doua zi, deci 22 de ore pe drum. Calatoria trebuie facuta din doua bucati, ajungem la ora 1 a doua zi in Rio Gallegos, si la ora 2 avem un bus catre El Calafate. Mergem pe recomandarea agentiei, si nu cumparam bilete pentru al doilea bus, pentru ca daca nu ajungem la timp, pierdem banii. Daca nu prindem bus-ul de la 2, avem o alta optiune, la ora 7, dar Rio Gallegos este un oras nasol, nu vrem sa stam atatea ore pe acolo, mai ales dupa atatea ore in bus... Trebuia sa plecam din Trelew la 8:15, ca sa fie foarte exact, dar am plecat binisor dupa ora 9. Bus-ul venea din alta parte, au schimbat soferii, personalul de la bord (cei care ne dau de mancare, pun filme etc.), au facut curat in bus... Totul spre disperarea noastra! Vroiam sa plecam odata de acolo, doar-doar 'om prinde bus-ul de a doua zi! Intarzierea fiind asa de mare, facusem toti coada, si cand a oprit bus-ul ne-am repezit cu totii sa urcam cat mai repede, sa plecam rapid. Cred ca cea mai mare fustrare a fost cand ni s-a inchis usa in nas, fix cand credeam ca in sfarsit ne-a venit si noua randul sa urcam... Dar nu... trebuiau sa faca curat! Asta dupa ce au lasat mai intai sa coboare cei din bus, care vroaiu o tigara sau un suc etc. Apoi au mai facut schimb de niste bagaje (cred ca le-au mai dat mancare pentru pasageri), si noi nu intelegeam ce naiba fac. Hei, fratilor! Aveti deja 45 de minute intarieze, cat timp mai dansati pe aici?! In plus, in toata ingramadeala noastra, vreo doua stimabile doamne la vreo suta de ani, coboara din bus si se opresc sa fumeze la jumatate de metru de usa bus-ului, fix in nasul nostru! Ah, perfect, este tot ne mai doream! Cand in sfarsit urcam in bus, stimabilele doamne ocupasera unele din locurile noastre! N-am inteles ce era asa de special de trebuisera sa le ocupe pe alea, oricum, s-au dus la locurile lor, si am plecat si noi la drum.

Cred ca eram o aratare destul de ciudata, un grup asa de mare este neobisnuit, atunci cand calatoreste pe cont propriu. Eram probabil si destul de zgomotosi, mai vorbeam, mai glumeam, ne mai foiam, oricum, nu am scapat de privirile lor vigilente tot drumul! Nu ne-am dat seama daca era doar curiozitate sau erau si niste injuraturi... dar asta e! Spre marea noastra mirare ajungem la timp, adica pe la 1 si un sfert! Alergam direct la casa de bilete, aruncam cu pasapoarte si bani peste tipa de la ghiseu, si gata! Iata-ne cu bilete pentru bus-ul de ora 2! Mda... suntem cam disperati cate o data, cand ne urcam in bus vedem ca este pe jumatate gol, deci puteam sa nu ne aruncam din bus direct in bratele tipei de la ghiseu... pentru ca oricum am fi gasit bilete. In El Calafate avem cazare departe de centru, undeva langa o laguna. Priveliste foarte frumoasa, doua cabane extrem de dragute, dar nimeni sa ne deschida si noua! Si bate un vant ingrozitor! Dana isi aduce aminte ca a spus in mail ca ajungem la ora 11 seara (am intrat pe portiunea de traseu organizata de Dan si Dana). Dam niste telefoane, nu raspunde nimeni dar pana la urma apare si gazda, si ne adapostim si noi la caldura.

Apoi incepe un mic haos, pentru ca din nou, aici stam doar o zi, si vrem sa mergem sa vedem celebrul Perito Moreno, cel mai celebru ghetar din Parcul National Los Glaciares. Desi nu este cel mai mare, este cel mai faimos pentru ca accesul catre el se face extrem de usor, si poate fi admirat in toata gloria. Are o inaltime de 60 de metri, o deschidere de vreo 4km, si o lungime de peste 20km. Are si cativa frati mai inalti si mai lungi, dar la ei se ajunge doar cu barca, sau cu elicopterul, dar perspectiva nu este la fel de frumoasa, nu se pot vedea din toate unghiurile. Parcul in care se afla ghetarii este la vreo 40km de El Calafate, si noi am inchiriat masini, tot asa, ca sa avem libertatea sa stam cat vrem in parc. De la o agentie din statia de bus aflam cam ce fel de tururi se pot face, cat costa, cat dureaza etc. Din pacate, se cam prefigureaza ca nu vom putea face tot ce vrem, nu intr-o singura zi. Perito Moreno se poate vedea pur si simplu de pe podete, sau se mai pot face doua tururi cu vaporasul, pe fiecare parte a ghetarului, fiecare de cate o ora. Suna bine! Numai ca daca vrem sa vedem si ceilalti ghetari, trebuie sa luam o excursie care dureaza toata ziua (7 ore), este ingrozitor de scumpa (cam 80USD vs 15USD cat costa una din excursiile de la Perito Moreno). Si in plus, in excursia asta nu vedem deloc Perito Moreno. Adica deloc-deloc, nici cu vaporul nici altfel, pentru ca vaporul nu ne duce la Perito Moreno, si nici nu am mai avea timp sa il vedem in aceeasi zi, din cauza ca se inchide parcul. Hm, a naibii treaba! Ne gandim sa mai stam o zi in plus, dar urmatoarea zi este duminica, avem de facut un drum de 5 ore pana in Puerto Natales, si bus-urile pleaca doar de la 7 dimineata, deci nu avem cum sa mergem dimineata la ghetar, si sa plecam mai pe seara catre Puerto Natales. Eu din pacate sau din fericire, nu particip la stresul asta... Eu tot ce imi doresc este sa stau o zi intreaga sa ma uit la ghetar, sa vad cum se schimba culorile in timp ce soarele isi schima pozitia, sa pandesc vreuna din caderile de gheata... cam asta visam eu cand ma gandeam la ghetar. Ma apuca tristetea abia cand vad cat de lunga este ziua aici! Soarele rasare mai devreme de 6, si apune dupa 9-10, asa ca nu vom vedea nici una nici alta la ghetar. Programul de vizite este de la 8 la 7 seara, si in plus, noi trebuie sa returnam masinile mai devreme! Dar oricum, si fara rasarit si apus, eu ma multumesc cu Perito Moreno!

In focul discutiilor si planificarilor baietii trebuie sa se duca in oras sa ia masinile, si se intorc cu o veste care ne linisteste pe toti: nu mai are sens sa facem excursia de 7 ore! Principala atractie, adica cel mai mare ghetar din parc, Upsala, nu a mai fost vazut de peste o luna, pentru ca pe lac s-au format bancuri de gheata, si nu se mai poate ajunge aproape de el... Se pot vedea multi alti, inclusiv Spegazzini, cel mai inalt ghetar din parc, peste 100m, dar rand pe rand toti abandoneaza ideea cu excursia. Nu se merita nici banii, nici sa renunti la Perito Moreno, in conditiile astea. In plus, excursia se face pe un vapor foarte mare, de 300 de oameni, deci nu e cea mai intima experienta posibila! Stim ca El Calafate e foarte scump, Dan si Dana ne-au avertizat de cand au vazut preturile de la cazare. Dar ce aflam de la gazda bate toate recordurile! Ii cer o recomandare, unde sa mergem sa mancam, si ii spun ca vrem ceva bun, dar ieftin. Revine cu un telefon si ma intreaba daca un loc in care o portie de friptura este vreo 25USD este ok. QUE?! In Buenos Aires sau Mendoza mancasem un sfert de pui cu cartofi prajiti cu 4USD, sau o portie de gratar cu vreo 3-4 feluri de carne, pentru doua persoane, cu maxim 12USD. Ce naiba e cu preturile astea in El Calafate? Ii spunem merci, si ne gandim la alternative. Noroc ca avem casutele noastre, echipate si cu bucatarie, asa ca ne punem pe gatit! In prima seara Cris face paste si mazare, in a doua seara fac si eu niste snitele, iar micul dejun nu e complicat. In final ajungem sa mancam de la supermarket toate mesele, doua cine si doua mic dejunuri, cu vreo 35-40USD pentru doua persoane. Dimineata pornim la drum mai tarziu decat ne propusesem, dupa atatea orase in ultima saptamana, ne cam ajunge oboseala. Din nou in doua masini, avem de facut doar 40km pana la ghetar. Suntem cu Dan si Dana in masina, pe drum vedem lacul cu niste culori superbe, si oprim sa facem poze. Ce naiba, unde alergam ca disperatii, suntem in masina noastra, putem sa oprim cat de des vrem! Lacurile glaciare sunt superbe, in lumina soarelui apa este de un albastru perfect, nici nu iti vine sa crezi ca e real! Un pic mai incolo vedem o pata alba pe apa, ne intrebam daca e un vapor sau ghetar. 3 din 4 au ochelarii pe nas, si probabil ar trebui sa imi comand si eu o pereche, pentru ca pata alba se dovedeste (prin binoclu) a fi o bucata de gheata, desprinsa demult din ghetar, si acum calatoreste singura pe lac!

Ne departam de lac, incepe un drum cu serpentine, Dana adoarme :)) Platim intrarea in parc, si la fel ca in pensinula Valdes, primim o punga de plastic in care sa punem resturile din timpul zilei, si pe care sa o luam cu noi la intoarcere. Foarte civilizat! In departare se vede foarte multa ceata, e cam intunecat! Sunt multe curbe una dupa alta, rand pe rand ni se dezvaluie alte privelisti. Pana cand, gata, se vede ghetarul! Oprim la un punct de belvedere, este imens, si noi inca suntem la o distanta maricica fata de el... WOW!

Ajungem la el si primele doua-trei ore ne plimbam pe podete, sunt o gramada care te duc cat mai aproape de ghetar, in toate directiile. Ne oprim din cand in cand sa facem poze, sau sa ascultam cum se crapa ghetarul. Asteptam o cadere din aia spectaculoasa, dar deocamdata sunt doar caderi mici, sau asa par de la distanta. Ne dam seama de proportii, cat este de mare ghetarul si cat suntem de departe de el, abia cand realizam ca sunetul de la caderile astea ajunge la noi mai tarziu cu 1-2 secunde decat cand vedem noi caderea cu ochiul liber. E incredibil! E inca dimineata devreme, dar soarele este destul de sus, lumineaza ghetarul din fata. In timpul zilei va ajunge deasupra lui, iar seara va apune in spatele ghetarului, creand diverse nuante de albastru pe timpul zilei.

Facem poze cu ghetarul, apoi cu gashca, apoi cuplurile! Inclusiv "cuplul" gecilor rosii, care a creat multe situatii confuze in timpul excursiei! Dana si Cris au fix acelasi tip de geaca, luata de la Decatlon, iar Stef are una din NZ, alt model dar tot rosie. Cand ii vezi toti trei, arata ca o trupa! Mi s-a intamplat la un moment dat sa ma ajute Cris sa trag de o geanta, eu crezand ca e Stef, iar pe strada nu stiam ce geaca rosie sa mai urmaresc! Hi hi!

Cu o seara inainte, cand vorbeam de planurile mele de a ma uita toata ziua la ghetar, o zi intreaga parea ceva foarte lung si plictisitor, cum sa stai toata ziua sa vezi ghetarul, ce poate fi asa de interesant? Dar alergand pe pasarele, facand poze, ascultand ghetarul, trec repede vreo 2-3 ore.

La un moment dat vedem deasupra noastra cativa condori, arata fix ca cei din Peru, din Colca Canion, le recunoastem gulerul alb, si petele albe de pe aripi. Si pentru prima data ii vedem cum dau din aripi! Hi hi! Probabil aici curentii erau altfel, si mai trebuiau sa prinda un pic viteza dand din aripi!

Din exces de zel si bani (pentru ca nu mai facem excursia aia de 80USD), am facut ambele excursii mici, si am vazut ambele parti ale lui Perito Moreno. Foarte frumoase si diferite, a meritat sa le facem pe amandoua. In timpul primeia a plouat rau de tot non-stop, dar am auzit tot timpul cum se misca gheata, inclusiv am vazut o cadere destul de mare. Fusesem in zona aia langa ghetar chiar cu 10 minute inainte de cadere, ne-a apucat regretul ca nu am mai zabovit acolo sa o vedem mai de aproape. Dar cand am vazut ce valuri s-au creat in zona... parca nu imi mai parea rau ca suntem la ceva distanta de ghetar!

Trebuie mentionata si partea asta, pentru ca ne-a facut de cap! Pe vaporas erau tot felul de persoane, unii ca noi, in doi, sau grupuri mai mici, altii cu tururi organizate, si probabil mai erau si cativa singuri. Dintre cei singuri pe noi ne-a disperat un pusti cu geaca alba, care se plimba non stop pe punte si ruga pe toata lumea sa ii faca poze! Pe noi ne-a luat la rand, dupa ce i-a facut poza Dan, m-a rugat pe mine, apoi pe Bug si tot asa... Mama, frate! A pus capac cand ne-a vazut pe noi facand poze cu steagul, si apoi ne-a rugat sa ii facem si lui poza la fel... Iar daca nu iesea bine, te ruga sa o mai faci odata. Mai nene, tu esti la sedinta foto, sau ce naiba?!

A doua excursie cu vaporasul a fost mult mai calma, vremea era mult mai buna, iesise soarele, iar pe partea asta ghetarul este mult mai calm, nu am vazut nici o cadere, iar fondul sonor era mult mai linistit. Aici am vazut unde se uneste ghetarul cu muntele, o zona in care presiunea este mai mare, si ghetarul este mai compact, nu sunt prea multe crevase. Aici este zona in care se face treking pe ghetar, pentru amatorii de senzatii tari!

Lumina cadea altfel, soarele batea din spate, incepeam sa vedem altfel de culori, in sfarsit era o placere sa stam pe punte! Era din nou bataie pe locurile bune, vaporasul era mai mic, dar parca nu era la fel de multa imbulzeala, sau poate eram noi mai prietenosi pentru ca nu ne mai stresa ploaia. Mereu ne intreaba lumea daca intalnim romani asa departe de casa. Cand am fost in Peru ne-am intalnit la Machu Pichu cu o romanca emigrata in Ecuador, iar in Cusco am intalnit o tipa care era in Aiesec, lucra acolo de vreo 8 luni. Nu am vazut pe nimeni venit din tara, in excursie, ca si noi, mai degraba romani emigrati prin alte tari. In Mendoza, acum, am intalnit o familie emigrata in Germania iar la Perito Moreno, inainte de prima calatorie cu vaporasul, ne-am intalnit cu o romanca emigrata in Germania inainte de '90. Calatorea cu un grup de vreo 20 de persoane, germani, austrieci si cehi, intr-un autocar ce peste noapte devenea hotel, partile laterale se extind pentru a face loc unor paturi, iar soferul le este si bucatar, si ghid. Era extrem de incantata, calatorea asa de vreo luna, incepand din Santiago, si urmau sa termine in Ushuaia. Foarte fain! Fiecare caz de acest gen ne confirma teoria ca sunt sanse mult mai mari sa ne vedem cu romani care vin de prin alte tari, dar nu din Romania. Asta pana la proba contrarie! Nu numai ca ne-am intalnit cu romani din Romania, dar ne-am intalnit chiar cu un coleg de birou de-al Andreei, plus vreo 3 prieteni de ai lui! Ei, cum e posibil asa ceva? S-au vazut pe vaporas, eram la a doua excursie, si noi ne uitam interzis la ei, cum se pupau si isi spuneau mirati "Ce faci aici?!" E mica lumea, dar sincer, nu ma asteptam sa fie atat de mica! Remarcabil! 12 romani pe vaporas la Perito Moreno, ii bateam chiar si pe japonezi. Dupa a doua calatorie cu vaporasul ne-am intors din nou la ghetar, poate mai prindem vreo cadere. Culmea e ca nici nu am avut mult de asteptat! Cea mai spectaculoasa cadere din timpul zilei s-a intamplat la vreo cateva minute dupa ce ne asezasem noi la posturi, a fost incredibil! S-a desprins o bucata foarte mare din ghetar, zgomotul si marimea valurilor ne-au aratat si mai bine care erau proportiile "evenimentului". E foarte ciudat, sa auzi zgomotele ca la tunet, la cateva secunde dupa ce ai vazut fulgerul. Pentru ca stii ca fulgerele tot timpul sunt departe, dar aici, vedeam ghetarul chiar sub ochii nostrii, simteam ca il putem atinge cu mana... si totusi...

Cei din gashca o luasera in alta directie si au gasit o pasarela care i-a dus foarte aproape de ghetar, unde au stat si ei vreo ora. La plecare am mai facut cateva poze, una de grup, si una cu steagul Argentinei!

In drum spre casa am oprit sa facem cateva poze, dar in schimb era sa il pierdem pe Dan, care a inceput maratonul dupa iepuri! Vede cativa alergand prin iarba, si fugarindu-i vede ca e plin de vizuini si iepuri peste tot, si spera ca poate prinde vre-unul in poza! A tinut-o asa vreun km, sau poate mai mult, dar pana la urma s-a multumit cu pozele catorva vizuini, si cu o alergatura buna! Stef iese dupa el sa il convinga sa urce in masina, si dispare si el pe camp... Eu cu Dana contemplam putin ideea de a pleca singure cu masina... dar baietii se intorc la timp... Ce noroc!

Perito Moreno este pe coperta Lonely Planet, deci e clar ca este una dintre atractiile principale din Argentina, si din America de Sud. Este fascinant, noi am stat acolo o zi intreaga si nu ne-am plictisit, si desi citisem multe despre el, am gasit multe chestii noi la fata locului. Este din alta lume, sa vezi asa o intindere de gheata e fascinant. Dar cred ca mai impresionat de atat, sunt zgomotele pe care le face, pentru ca iti dai seama ca toata "creatura" aia este vie, se misca, in fiecare zi arata un pic altfel! Vorbeam si cu Cris, e bine ca l-am vazut acum, dupa excursia din Noua Zeelanda. Astfel, ghetarii de acolo au avut si ei o sansa sa fie apreciati! La vremea respectiva ne-au placut foarte mult, au fost printre atractiile principale din excursia de anul trecut. Dar daca i-am fi vazut dupa Perito Moreno, perceptia ar fi fost distorsionata, si ar fi fost pacat! E foarte important cum planifici calatoriile, ce vezi, in ce ritm si in ce ordine. Fiecare loc are farmecul lui, si e frumos daca reusesti sa ii dai fiecaruia o sansa sa fie apreciat. Noi am avut noroc pana acum, si am vazut lucrurile asa cum trebuie, dar s-ar putea ca de acum incolo sa ne gandim mai serios la acest aspect, si poate va avea un impact asupra traseelor pe care le vom alege... Revin cu detalii daca va fi cazul! Hi hi! Mi-a placut foarte mult ca desi este asa o atractie, parcul Los Glaciares este destul de ieftin. Faptul ca poti sa vezi atractia principala platind doar taxa de intrare (vreo 10USD), este de apreciat. Drept comparatie, taxa de intrare la Machu Pichu era vreo 40USD in 2007, poate acum deja e mai scumpa. Nu prea ai cum sa eviti sa te cazezi in El Calafate, care este scump, dar noi am reusit sa evitam capcanele turistice si sunt convinsa ca o pot face si altii. A fost o destinatie foarte frumoasa, imi vine sa spun ca si-a meritat toti banii, dar nu a fost asa de scumpa, asa ca probabil mai corect spus este ca ar fi meritat si mai mult! Desi a doua zi plecarea era la ora 7 dimineata, in ultima seara in El Calafate am mai zabovit treji pana destul de tarziu, cat sa trecem in noua zi, sa ii uram La multi ani lui Stef! La 12 fix l-am pupat si eu si Dana iar Dan, care deja atipise, s-a trezit si a inceput ca cante "multi ani traiasca", chestie pe care a repetat-o foarte des si a doua zi, in drum spre Puerto Natales. Apoi la somnic, gata, trebuia sa fim in forma de zile mari! Langa Puerto Natales este Torres del Paine, o destinatie celebra in Chile (si peste tot, de altfel), unde ne asteptau cateva zile de urcat pe munte! Ha, ha, stai sa vezi!

«Puerto Madryn Puerto Natales»