Norte Chico
ianuarie 2010

Dupa test drive-ul pana in Argentina am mai stat cu masinuta in service vreo 3 zile, dar am iesit de acolo cu toate actele in regula, avem si anvelope noi, masina merge perfect, asa ca gata, hai la drum! Avem itinerariul facut, mergem catre nord, vreo 4 saptamani prin Chile, si apoi trecem in Peru. De data asta chiar ne trezim devreme, intr-o ora suntem gata, si iesim din Santiago inainte sa inceapa nebunia cu traficul de dimineata. Nimerim mai greu pe autostrada, facem cale intoarsa vreo cativa kilometri, dar pana la urma nimerim pe ruta 5, care ne duce pana in Arica, la granita cu Peru. Mergem pe autostrada, drumul e foarte bun, e facut de companii straine care intretin autostrada si incaseaza taxe pentru vreo 5 sau 10 ani, inainte sa le predea catre Chile. Asa ca incepem sa platim, mai intai vreo 4 dolari, apoi inca 4, apoi vreo 6... Dupa 400km, cand se termina autostrada, platim vreo 30 de dolari, si am aflat apoi ca am avut noroc, daca era weekend, plateam vreo 45. In prima zi avem drum mai lung, cel putin 8 ore, cu tot cu pauze. Pe la pranz ne oprim in Los Villos, un orasel pe coasta, unde stim din recomandari sigure, ca e mancare buna la niste tarabe pe malul marii. Dar tarabele se dovedesc a fi niste mici restaurante destul de fitoase, noi nu avem chef sa stam la pranz, am fi vrut doar niste gustarele. Asa ca ne plimbam un pic, mancam un sandvish in masina, si mergem mai departe!

Ajungem langa La Serena, unul dintre cele mai mari orase din Chile, dar oprim cu vreo 40km inainte, undeva pe malul marii, e mai usor de gasit cazare la camping. Nici macar nu avem emotii, dupa doua nopti in camping in Upsallata, stim ca Suchi e foarte comoda, dormim linistiti, fara nici un stres. E frumos, pe malul marii, apa e suficient de calda cat sa faca Stef baie, dar nu si eu... Pacat de plajele astea frumoase, dar apa din ocean e prea mult pentru mine.

A doua zi pornim catre Valle del Elqui, catre Anzi, ar trebui sa fie o vale destul de verde, e renumita pentru vin si pisco, e plin de vita de vie peste tot. Mergem de-a lungul lui Elqui, care pare destul de mic sa tina in spinare o vale de verdeata. Inainte sa vedem prea mult verde ajungem la un baraj imens, unde avem iar recomandari sa incercam o gustare speciala, cactus servit cu zahar! Specific locului, nu am mai vazut asta in afara de Elqui Valley, si toata lumea il incerca. Barajul in sine e o ciudatenie, pentru ca este foarte mare te intrebi de unde vine toata apa aia! Si are in spate un lac de acumulare extrem de curat! Ne aducem aminte de barajul de la Bicaz, cate pet-uri sunt acolo... zici ca le-au trebuit ani sa se stranga...

Dupa baraj trecem prin Vicunia, e cel mai mare oras din vale, noi speram sa putem printa niste foi de care vom avea nevoie la observator, dar la ei e party, magazinul foto e inchis. Ne tenteaza niste suveniriri de pe la tarabe (bine, hai sa fim sinceri, MA tenteaza), dar rezistam si de data asta, asa ca plecam mai departe fara suveniruri si fara pretioasele hartii.

Avem planuri sa ne cazam in Pisco Elqui, un orasel micut, la vreo 100km de La Serena, aproape de sfarsitul vaii. Facem dreapta la un moment dat, si valea se mai ingusteaza, dintr-o data parca totul devine verde! E plin de vii, si toate sunt super aranjate, sunt agatate pe niste araci, cred ca a fost o munca titanica sa aranjeze totul. Majoritatea viilor au niste panze imense care separara randurile din cand in cand, dar sunt si unele vii care sunt complet ingradite, sunt acoperite cu panza si pe deasupra. Ne tot gandim oare de ce, facem tot felul de speculatii, poate sa le protejeze de pasari, de praf... Oricum, fascinant, arata ca in Germania, daca in Germania ar fi totul uscat, si s-ar fi hotarat sa faca bani din struguri.

Camping cu piscina, deci fac si eu baie! Merge la fix pe caldura asta! Lasam masina la umbra, si ne adaugam gastii zgomotoase din piscina! Dupa balaceala e inca devreme, asa ca ma pun pe gatit, fac paste! Si cum stam noi asa linistiti, niste vecini de camping se tot apropie de masina si incearca sa vada ce e inauntru. Stef se imprieteneste cu ei, le arata masina, ne imprietenim imediat! Sunt o familie din Santiago, sunt cazati in La Serena, si au oprit aici doar pentru balaceala. Sunt fascinati de Suchi a noastra, desi ei sunt veniti cu un 4X4 ultimul racnet! Stam de vorba cu ei vreo ora si ceva, si de la ei aflam care e treaba cu panzele de pe vii: strang apa! Noaptea e multa umiditate in aer, si mici broboane de apa se strang pe plase, apoi se scurg peste vie, e genial! Ne povestesc ce e frumos in Chile, ne spun si ei ca e musai sa vedem si sudul, deci trebuie sa vedem cum ajungem si pe acolo. Dar cand aud ca vrem sa trecem prin Peru si Bolivia, se schimba complet, oh, ce sa cautati acolo, ca nu e frumos deloc, oamenii sunt saraci, murdari... Of of... de ce oare nu se intelege nimeni cu vecinii? E clar ca exagereaza rau de tot, dar nu putem sa le spunem in fata... trecem la alt subiect. Sunteti din Romania?! Pai si ce cautati tocmai aici, parintii vostrii ce au spus? Hihi... mda.. aici ne-ati prins, nu a fost o veste usoara. Dar incet incet le povestim, ca vrem sa calatorim incet, ca e mai usor pentru noi ca se vorbeste spaniola peste tot, ca sunt tari in care te simti in siguranta in majoritatea locurilor... Incep sa ne creada, desi tot ciudati ramanem. Iar cand Stef le spune ca el bea bere Cristal si Escudo, oho, e grav de tot! Pai de ce? Oh, pai nu sunt bune, uite, ia un Heineken de la noi! Sunt innebuniti dupa Heineken si Becks, tot ce vine din Europa, nu prea inteleg de ce naiba am bea noi bere chiliana! Dar devine tarziu, oamenii o iau din loc, noi revenim la pastele noastre, care au iesit foarte bine, chiar si la mica noastra bucatarioara! Si uite asa, o a doua zi se termina cu succes! Ne propunem sa ne trezim devreme, dar nici nu exageram, pe la 8 suntem iesiti din camping, cu butoiul plin cu apa (pentru prima data). Trebuie sa ajungem pe la unu la observatorul La Silla, unde avem programare. Desi toata lumea ne spunea ca trebuie sa trimitem mail cu cel putin o luna inainte, noi am primit confirmare la un mail trimis miercuri, iar vizita era sambata. Norocul nostru! Da, dar pana atunci trebuie sa mai si ajungem la timp, speram sa avem un drum usor! Dar sa vezi surpriza: e o dimineata cu o ceata dementa, nu ne vine sa credem! Dupa atata timp in Santiago fara un strop de ploaie, aici mergem prin ceata vreo 100km!

Ajungem si la observator, mai avem doar vreo 30km pe un drum de pamant. Mergem incet, dar oricum ne ondulam impreuna cu soseaua rau de tot! La un moment dat incepe sa se scurga niste apa pe parbriz, desi mergem pe soare de ceva vreme... De unde o fi apa asta? Cand oprim in fata portii la intrarea la observator, aflam si care e problema: s-a spart butoiul cu apa! O familie cu 3 copii ne ia in grija, ne dau sfaturi cum sa reparam butoiul, ne dau ceva cu care sa mai oprim scrugerea de apa... e simpatic! Masina asta are lipici! In parcare sunt tot felul de masini super misto, majoritatea 4X4, noi, si familia asta, care sunt veniti cu un minibus, din ala care duce copii mici la scoala. De unde suntem, mai avem de urcat binisor pana ajungem in varful dealului, la observator, si pentru ca domnul cu minibus-ul stia drumul, el se duce primul, si ne spune sa trecem noi dupa el, dupa care toti cei cu 4X4. Dragut si binevoitor nenea asta, dar sa vezi cand urcam noi cu a'ntaia, si toti vijtejii cu 4X4 aliniati in spatele nostru, ca iti era jena rau de tot! Dar nu era loc unde sa depasesti, si oricum nu ar fi fost frumos sa strici formatia!

Suntem la vreo 2,500m, deci o luam mai usor cu miscarile bruste, ne intampina doi ghizi foarte draguti, si ne duc sa vedem trei observatoare, si camera de control. Observatorul nu este pentru turisti, ei fac tururi doar sambata, gratis, si doar te plimba sa vezi cum arata locurile. Daca vrei sa te uiti la stele, sunt foarte multe observatoare turistice, dar acolo e altfel de experienta. La Silla este unul dintre cele mai vechi observatoare din Chile, este facut de europeni, si are niste chestii foarte faine, unele mai vechi, dar deloc invechite, si altele ultimul racnet! Ne plimbam de la un observator la altul cu masina, si la final intram si in camera de control, unde unii oameni chiar sunt la lucru! Se aude o engleza cu accent american, lumea "suna" extrem de elevat, noi trebuie sa fim foarte tacuti, e atmosfera de lucru. Incercam sa ii pacalim sa ne lase sa stam peste noapte la observator, sa ne uitam la stele langa masina, dar in cel mai amabil mod posibil ni se spune un NU cat se poate de clar. Iti trebuie aprobare super speciala, ne spune ca doar nu stiu ce presedinte a stat aici, si apoi ne intreaba daca macar suntem de la Oxford, sau Harvard... Ok nene, am inteles, nu suntem nici foarte scoliti, nici presedinte de tara, deci jos de pe deal cu noi! Oricum, foarte fain, si foarte interesant, multumim frumos!

Pornim din nou la drum, dar pana in Bahia Inglesa sunt multi km, e deja tarziu, pe drum nu mai sunt multe orase unde putem opri, asa ca punem in aplicare o chestie noua: daca nu e camping, e Copec. Cel mai mare lant de benzinarii din Chile, majoritatea statiilor sunt super dotate, cu bai curate, cu dusuri, masute pentru camping, tot ce e vrei, si mai e si gratis. A fost o experienta interesanta, am avut si vecini de "cort", doar ca nu am interactionat la fel de mult. Util si recomandabil in lipsa de alta solutie.

Ehei, si iata-ne si in Bahia Inglesa, cea mai frumoasa plaja din Chile! Nu zau? Un orasel aglomerat si scump, ne cer 30 de dolari pentru camping, pe motiv ca au jacuzi. Pai daca sunt langa cea mai frumoasa plaja din Chile, de ce as sta in jacuzi? Mergem in alt camping, dotari mai putine, dar 6 dolari in loc de 30, merita diferenta! Dar stam doar o noapte si mergem mai departe, sa fiti voi sanatosi cu Bahia Inglesa voastra, plaja e dragutza, dar apa e rece ca naiba si plina de alge, si totul e scump!

La 150km mai in nord este un parc national unde gasim tot plaja, asa ca ne incercam norocul acolo. Pan de Azucar, cativa km mai la nord de Chanaral, unde oprim sa cumparam de mancare. Ni se pare un oras dragutel, dar stim ca are o istorie cam ciudata, langa oras e o mina, care a poluat toata plaja, dar ne scapa detaliile... Seara, in parc, ma duc la scoala, sa invat despre parc si despre intreaga zona. Si uite asa aflu si detaliile: orasul e poluat grav de tot, niste plaje dragute, cu nisip alb, pe care le vazusem in drum spre parc, sunt defapt poluate de zeci de ani, oamenii din oras suferira de un milion de forme de cancer, e dubios rau! De ce nu fac ceva? Pai pentru ca fabrica e detinuta de niste americani, si se judeca cu ei de nu stiu cati ani, dar fara mult succes, si mai sunt si niste interese politice... eh... nu suna deloc strain de ce e pe la noi, sau prin alte parti, dar tot trist...

Oricum, ora la scoala extrem de utila, suntem in desert, si destul de apatici cand privim peisajul, ce poate sa creasca pe aici? Dar aflu ca sunt zeci de specii de flori, pasari, guanaco, vulpi... WOW! In uscaciunea asta? Toate informatiile ne ajuta mult, pentru ca a doua zi facem vreo 4 km pe jos pana la un punct de belvedere, si stim dupa ce sa ne uitam, si le cam vedem pe toate. Cel mai usor a fost cu zorro, vulpoiul, care nu a trebuit cautat, ne astepta in parcare, ne-a dat cateva tarcoale cersind de mancare. Dar regulile sunt clare in parc, animalele nu trebuie hranite pentru ca se invata prost! Pai cam tarziu, am indrazni noi sa zicem! Daca nu le-a hranit nimeni pana acum, ce face zorro, asteptand in parcare? Oricum, placerea noastra sa ii facem cateva poze, si apoi sa il lasam sa se retraga la umbra, in asteptarea altor turisti.

Frumos de tot la Pan de Azucar, dotari foarte faine in camping, dar si pretul mai piperat, platim 20 de dolari pentru o noapte. Plaja din nou superba, dar a naibii apa, e tot rece! Curentul Humbolt trece chiar pe aici, rece si plin de oxigen, ceea ce e inseamna ca intretine un intreg ecosistem, dar ... De data asta nici macar Stef nu face baie, sunt niste valuri imense, si un curent extrem de puternic. Daca stai pe loc pe mal, dupa vreo trei valuri esti ingropat in nisip pana la genunchi, nu e foarte amuzant!

Asta a fost Norte Chico, de la La Serena pana la Reserva National Pan de Azucar, 6 zile de condus catre Norte Grande, unde ne asteapta San Pedro de Atacama, pentru un popas mai lung!

«Test Drive, Santiago - Uspallata Norte Grande»