Puno si lacul Titicaca
septembrie 2007

Luni, 10 Septembrie, Puno Ne-am trezit din nou devreme si am pornit la drum cu autocarul. A fost destul de palpitant, tinand cont ca am avut si un accident pe drum. Minor, dar plapitant. A fost un drum destul de scurt, comparativ cu cel Lima-Arequipa, si aveam doi soferi, dar tot am reusit sa facem tampenii. Nu stim nici acum exact a cui a fost vina, cert este ca autocarul a lovit un Tico in spate si l-a scos in afara soselei. Ah, da, am uitat sa spun ca Peru e plin de Tico-uri. Am ajuns in Puno obositi si infrigurati, cu vreo doua ore mai tarziu decat trebuia. Am gasit cazare destul de greu, dupa ce am vizitat vreo trei hosteluri. Oboseala, frigul si tonele de bagaje pe care le aveam dupa noi imi cam taiasera din cheful de cautare. Dar pana la urma a fost OK. Oraselul e chiar dragutz, cu strazile lui aglomerate si inguste. Am nimerit in zi cu festival, festivalul elevilor, iar strazile erau pline de omuleti in costume colorate, care dansau. Dragutz.

Soferul de taxi pe care l-am luat de la autogara avea mai multe specializari. Pe langa faptul ca am gasit cazare urmand sfaturile lui, pana la urma tot prin el am aranjat excursia de doua zile pe lac si am cumparat bilete spre Cusco. Omul era descurcaret, si ne-a placut pentru ca nu a fost prea insistent, nu a incercat sa ne bage nimic pe gat, si ne-a oferit mai multe informatii sa ne ajute sa ne hotaram ce vrem sa facem. Stiam deja ca vrem sa facem excursia de doua zile pe lac, si initial vroiam sa fie pe cont propriu, dar am fi pierdut mai mult timp incercand sa aflam cum sa ne descurcam. Pana am aranjat si cu biletele se facuse deja 4 dupa-amiaza si noi nu mancasem decat niste gem la micul dejun, foamea era mare. Visam la niste pollo si papas fritas. Asa ca am gasit un restaurant local unde nu serveau decat pui: intreg, jumatate sau sfert. Am mancat doua jumatati si doua sferturi. Foarte bun! Si ieftin. Super interesant e faptul ca oamenii erau foarte organizati, foloseau tot ce se putea din pui. Ce nu puneau pe rotisor, gen aripi, spate etc, transformau in supa de pui, cred ca nu ramanea nimic nefolosit. La capitolul bani am recuperat cu desertul pe care l-am servit in centru. Pe niste suc si prajituri am dat cat pe tot pranzul, dar a fost foarte bun. Am inceput si cumparaturile, sau cel putin am inceput sa ne uitam dupa ce se poate cumpara. De aici a fost achizitionat am doilea fular celebru, cel al lui Bug. Din pacate nu am imortalizat momentul achizitionarii, insa avem o poza buna mai jos.

Foarte frig in Puno. Cred ca ninsese cu cateva zile in urma pentru ca pe langa trotoare se mai vedea niste zapada murdara. Spre seara am inghetat destul de bine, asa ca s-a vazut in cumparaturile pe care le-am facut: caciuli, ciorapi de lana, manusi si fulare. In plimbarile prin oras pusesem ochii pe un local cu mancare chinezeasca, dar nu am reusit sa convingem pe toata lumea sa vedem cum este. Adevarul e ca ne era foame si am vrut sa mergem la sigur cu puiul prajit :).

Marti, 11 Septembrie, Titicaca La 8 dimineatza am luat barca catre insulele din celebrul lac Titikaka, cel mai inalt lac navigabil din lume, la vreo 3500 si ceva de metri. Pe langa sofer si ghid, mai eram inca vreo 15-18 persoane, de toate natiile. Ne-au povestit cum e pe barca, ce program vom avea in cele doua zile, ce e inclus in cost, si pentru ce va trebui sa platim separat etc. Am mers ceva vreme pe niste canale, ca in delta, apoi am iesit in larg. Dupa doar jumatate de ora am facut primul popas, pe Winay Totora, una din insulele plutitoare Uros, unde ghidul ne-a povestit despre lac, despre insulele plutitoare, oamenii de acolo etc. Insulele plutitoare Uros sunt de fapt un complex de vreo 40 de insule, unele foarte mici, sub 100 de metrii patrati, altele mai mari, de cativa km patrati. Doar biserica este pe un fel de bac din lemn, dar din pacate nu am facut poza :(. Restul insulelor sunt facute chiar de bastinasi, din pamant cu radacini, iar pe deasupra multe straturi de stuf. O astfel de insula rezista vreo 7 ani, stuful in schimb este inlocuit destul de des, mai ales in sezonul ploios, pentru ca putrezeste. Este incredibil cum se descurca singuri aici, barbati pescuiesc si vaneaza pasari, iar femeile tzes si au grija de copii. Sambata se duc pe continent si fac troc cu cei de acolo, peste, oua si pasari la schimb cu orez, faina si alte chestii. Carnea de peste sau pasare o usuca in sare si o pastreaza mai bine decat la frigider, iar cand vor sa o foloseasca o tin in apa pana iese toata sarea din ea. In ultimii ani i-a prins din urma progresul tehnic si si-au montat panouri solare. Putina energie pe care reusesc sa o produca o folosesc pentru chestii importante: televizor si radio :)

In timpul discursului tinut de ghid a aparut pe langa noi o pasare ciudata, nu parea sa fie domestica. Era ca un caine de paza, infocata si galagioasa, parca incerca sa ne alunge de acolo.

Fiind un tur organizat, cu ghid si tot tacamul, evident ca oamenii ne asteptau si aveau lectia invatata. Pe langa banii pe care ii primeau de la ghid ca sa ne primeasca la ei pe insula, incercau sa mai faca bani si din vanzarea de suveniruri sau alte servicii. Cand am plecat de pe Winay Totora s-au strans cu mic cu mare, langa mal, si ne-au cantat. Primul cantec a fost dragutz, ceva despre viata lor pe insula, insa apoi au cantat niste tampenii gen “gingle bells”, mi s-a parut destul de trist ca ii pune sa faca show. Dupa ce ne-au cantat am mers cu una din barcile localnicilor catre o alta insula plutitoare care parea sa fie cea mai importanta. Cea mai tare faza mi s-a parut faptul ca de pe insula asta se puteau da telefoane internationale, si una dintre tipele de la noi din grup a sunat acasa in Brazilia. Excentricitati.

Dupa insulele plutitoare am pornit spre Amantani, o insula naturala, la vreo doua ore distanta de Uros. Ne linistisem, afara era frumos si soare, asa ca am urcat la etaj, am stat de vorba si la plaja. Baietii pareau si ei ca palavragesc despre ceva, insa pana la urma au adormit. Din cauza vantului care batea, nu ne-am dat seama ca soarele poate lasa urme, abia cand am ajuns pe Amantani am vazut zonele prajite

Dupa ce ne-am saturat de soare am coborat inapoi in vaporas si am continuat somnul de frumusete. Am ajuns in Amantani putin inainte de pranz, in port ne asteptau cateva femei bastinase, iar ghidul a organizat cazarile pentru tot grupul. Gazda noastra se chema Juana, si la fel ca toate femeile de pe insula, avea tot timpul la ea lana, pe care o torcea. Am pornit la drum spre casa ei, aveam la noi doar cateva bagaje mici, insa urcatul pe deal a fost din nou o provocare. Si evident, in timp ce noi ne chinuiam la fiecare pas, Juana era super sprintena pe langa noi, continuand sa toarna lana. Cool. Pana la urma am ajuns cu bine acasa. Totul era destul de basic, cazare si mancare, dar atmosfera si privelistea erau frumoase. Ne-am limbat un pic pe langa casa, am stat cu Juana in bucatarie si am incercat sa vorbim un pic cu ea. Super palpitant tinand cont ca noi prindeam spaniola din mers iar pe insula se vorbea alta limba decat spaniola. Juana a fost foarte simpatica la un moment dat cand a spus ca vorbim foarte bine spaniola comparativ cu ea :). Am incercat sa ii povestim de unde suntem, dar nu am reusit sa trecem peste Europa. A ramas ca Romania seamana cu Italia si e aproape de Polonia. Nu intelegeam eu cum de stie tocmai de Polonia, am primit o explicatie destul de pertinenta, dar nu mai stiu de la cine. Fiind catolici, sunt la curent cu ce face Papa, si de aceea stiu de Polonia. Interesant.

Am mancat legume pana la refuz, vreo trei feluri de cartofi, porumb si orez. Si o gramada de chestii de care nu sunt foarte sigura ce erau. Cristina a cam facut foamea, noroc cu pastravul de la masa din Taquille, de a doua zi. Dupa masa de pranz am facut o excursie catre varful insulei, sa vedem niste ruine pre-incase. Punctul de intalnire era Plaza de Armas, evident :) Cand am ajuns acolo am avut de asteptat cateva minute pana s-a strans toata lumea, timp in care Bogdan s-a htarat sa atraga un pic atentia asa ca s-a urcat in turn si a tras clopotul :) Super simpatic.

Pe drum spre ruine am mers incet, altitudinea, bat-o vina. In departare, pe lac, batea vantul si ploua, asa ca am fost atrasi mai degraba de furtuna din departare si de fulgere, decat de ruine. Am incercat sa prindem fulgerele in poza dar nu am reusit, le avem pe video, oricum :)

La intoarcere ne-a prins ploaia, si desi parea sa se opreasca, a inceput mai rau dupa ce am ajuns la casuta. Asa ca am mai papat niste legume si ne-am bagat in pat, desi in program mai era si discoteca. La 8 seara eram in pat si citeam istoria Peru din Lonely Planet. Cand m-am trezit pe la 12 noaptea sa ma duc pana la baie eram destul de odihnita ca si cum ar fi fost dimineatza. Am reusit sa ii trezesc pe toti dupa ce am trantit o gramada de chestii, si dupa ce m-am urcat in pat langa Stef s-a rupt o bara de la pat :)). Noroc ca mai era inca un pat in camera aia mica, si ne-am mutat acolo.

Miercuri, 12 Septembrie, Titicaca Ne-am trezit pe la 6 dimineatza, tot pe ploaie :(. Micul dejun a fost cam spartan, chiar si dupa gusturile mele. Pana la barca am fost condusi de sotul Juanei, din cauza ploii si a grabei, nici nu am mai apucat sa ne luam la revedere de la ea. Ploua destul de serios asa ca pana la vapor mi-am udat pantalonii pentru ca aveam doar geaca impermeabila. Asa ca am decis ca in Cusco sa incerc sa imi cumpar si pantaloni impermeabili. Totusi am avut noroc pentru ca mai aveam o pereche de pantaloni la mine asa ca am putut sa ma schimb. Am ajuns pe Taquille dupa vreo ora pe ape. Intre timp ploia trecuse asa ca am vazut un curcubeu superb peste ape.

Din pacate, cand am ajuns pe Taquille ploua din nou cu galeata. De data asta am renuntat la geaca si am luat pelerina de ploaie a lui Stef, nu de alta, dar nu mai aveam si a 3-a pereche de pantaloni la mine. Totusi, nu a fost asa de rau, pe la jumatatea drumului catre piata principala ploaia s-a oprit, ba chiar a inceput sa ne fie foarte cald de la soarele care batea cu putere. Cand am ajuns in varf era deja super cald. Inainte de a manca de pranz ne-am plimbat putin prin piata si am facut poze. Am luat masa de pranz. Singura masa cu carne, probabil pentru ca nu era inclusa in pretul excursiei. Oricum, pestele a fost super, nu mai stiu exact cat am dat pe masa, dar a fost ok. Am stat de vorba cu un polonez care calatorea singur prin Peru. Fusese deja la Machu Pichu, urcase Inka Trail si era foarte incantat de ce vazuse. Interesant, dar totusi mi se pare nasol sa calatoresti pana la capatul pamantului singur… Am coborat pe alta parte a insulei, unde ne astepta vaporasul si am pornit spre Puno. A fost o calatorie lina, iar de data asta am avut grija sa nu ne mai prajeasca soarele.

Seara, cand am ajuns in Puno, am convins-o pe Cris sa mergem la chinezi. O decizie super inspirata, mancarea a fost super buna. Stef a strambat un pic din nas din cauza ananasului dulce, dar restul portiilor au fost super bune. Evident, Cris si Stef au comandat acelasi lucru, desi meniul avea o suta de pagini :). Cel mai distractiv a fost sa vorbim cu chelneritza sa vedem ce comandam. Fiind un veritabil restaurant chenezesc, toti angajatii erau chinezi. Meniul era in spaniola si noi nu intelegeam tot ce era pe acolo, dar nici chelnerita nu vorbea foarte bine nici macar spaniola, de engleza nici nu s-a pus problema, asa ca a fost distractiv. Pana la urma alegerile au fost super inspirate, nu stiu ce fac chinezii cu legumele, dar le ies super bune. Pana si brocolli era delicios. Mi s-a facut foame! Spre seara am iesit la cumparaturi. O parte din chestii le vazusem in prima seara in Puno asa ca mergeam la sigur. Dar am luat si multe chestii la care ne-am hotarat spontan. Prima proba de foc a fost sa o scoatem pe Cris din magazinul cu posete din piele, unde era in stare sa cumpere tot magazinul :). Am reusit sa plecam de acolo doar cu trei posete si cateva chestii mai micutze, gen brelocuri etc. Am cumparat doua cutii de sah, un plover pentru Dan si alte minunatii. Si mult mai celebrii pantaloni cu soare, ai lui Bogdan. Mult mai celebrii decat fularele, adica :) Din nou, nu am imortalizat momentul achizitiei, dar cum au fost purtati non stop tot restul calatoriei, avem destule poze cu ei.

«Arequipa si Colca Canyon Cusco, Machu Pichu si Sacred Valley»