Abel Tasman
decembrie 2008

Era o zi asteptata îndelung, experienta noua cu kayak-ul era anticipata de multa vreme. Ne-am trezit din nou pe ploaie, si totusi ne-am împachetat, si ne-am înfiintat la sediul Sea Kayak, unde am fost luati în primire de ghidul nostru Luke. Afara ploua în continuare, dar ni s-a spus ca prognoza este buna si ca mai asteptam un pic sa se elibereze cerul de nori si apoi plecam spre mare. Între timp, pas cu pas, ne-au pacalit sa ne pregatim de plecare: helanca din polipropilena (o inventie foarte buna, un material care tine foarte bine de cald si protejeaza contra vântului, chiar si daca se uda), geaca impermeabila pe deasupra, apoi am pregatit kayak-urile. Eram 8 persoane în grup plus ghidul. Toti în afara de Luke eram în kayak de doua persoane, pentru ca astea sunt mai stabile decât cele de la o persoana. Si pâna la urma, chiar daca ploaia nu se oprise înca, ne-am urcat în autocar, si am pornit spre mare. O calatorie scurta, de 15-20 de minute si gata: eram lânga apa, si nu parea sa mai fie loc de întoarcere! Ploua, rau de tot, si noi eram în pantaloni scurti, si sandale. Tremuram din cap pâna în picioare, ma uitam la Bug cum îi clantanne dintii, Cris avea siroaie de apa pe fata… eu si Stef macar aveam sepci pe cap, si nu ne curgea apa pe fata, dar oricum… era îngrozitor de frig. Si noi continuam sa ne pregatim de plecare… Unde Doamne iarta-ma?! Ca uite ce valuri sunt!? Luke încerca sa ne înveseleasca un pic, ne-a pus sa ne încalzim topaind prin nisipul ud, apoi am facut un tur de grup si am aflat de pe unde este fiecare, apoi care e treaba cu vâslele, cum se tin, cum se învârt, cum se intra în kayak, cum se monteaza fusta… totul ca sa fim pregatiti sa intram în apa. Iarasi cu apa asta… unde vrei frate sa ne duci, tu nu vezi cum e apa aia si ce vreme e deasupra noastra? Dar Luke îi dadea înainte… restul oamenilor din grup pareau ca se iau dupa el… doar nu era sa fiu singura care sa faca pasul înapoi… Cu Stef, Cris si Bug, nici nu îndrazneam sa schimb o privire, parea ca toti am fi în stare sa batem pe cine ne-a adus acolo… Pai cine ne-a adus? Nu asta vroiam? Aventura prin Noua Zeelanda? Hm… asta vroiam? Parca era mai confortabil în masina dotata cu GPS… Si gata, suntem în apa! Doamne iarta-ma, cum zicea Luke ca trebuie sa dai din vâslele astea? Si de ce naiba se duce porcaria asta de kayak înapoi spre mal?! Unde sunt Cris si Bug?! Ah, si ei se duc tot spre mal, ce Dumnezeu e cu valurile astea?! Of… mai poti sa ceri bilete înapoi acum? Ma rog, hai ca pâna la urma ne-am întors cu fata în directia corecta! Victorie! De acum ar trebui sa fie totul floare la ureche, nu? … Hm… si cu valurile astea mari cum zicea ca trebuie sa facem? Perpendicular pe ele? Stef, mai baga viteza! Vine valul, ne acopera din cap pâna în picioare, îmi intra apa pe la gât, o simt cum aluneca pe spate, pâna în splipi… Of… excursia asta cu kayak-ul tinea toata ziua? Dar gata, suntem undeva în larg, valurile nu mai sunt asa de mari, si ne tinem dupa Luke! Iar are chef de poante, si ne spune bun venit în capitala soarelui în Noua Zeelanda (cu peste 300 de zile însorite pe an, e zona cu cel mai mult soare din tara, nu zau?! Trebuie sa va credem pe cuvânt, nu?). Dar pâna la urma e destul de frumos, în mod surprinzator nu îmi este frig, picioarel sunt chiar la caldura în kayak, iar helanca aia pare sa îsi faca treaba, si desi un pic uda, e destul de ok. Mergem pe lânga coasta, Luke ne spune sa mergem un pic mai repede, eu si Stef, si Cris cu Bug ramânem des în urma celorlalti. Încet-încet îi ajungem din urma de fiecare data… Timpul pare sa treaca destul de repede, coasta este ondulata, nu vedem kilometrii intregi, ci doar urmatorul colt. Luke ne povesteste despre istoria locului, despre doamna care a depus dosar pentru transformarea lui în parc national, cum s-a dus la olandezi sa ceara o sponsorizare, si uite asa a aparut si parcul, si tot asa si numele de Abel Tasman. Oprim pentru prânz, pe o plaja pustie, în timp ce afara ploua în continuare. O noua aventura: opritul. Trebuie sa pridem viteza înainte de a ajunge la mal, pentru ca partea din fata a kayakului sa iasa din apa, pe mal. Cel din fata trebuie sa sara repede din kayak, sa îl traga complet afara din apa, apoi sa iasa si persoana din spate. Daca nu te misti repede, riscul este ca persoana din spate sa ramâna în apa destul de de înalta, si nici sa nu poata iesi din kayak. În mod surprinzator manevra a reusit destul de bine, si iata-ne la mal. Hm… problema este ca afara ploua în continuare, bate si vântul… asa ca revenim la bine-cunoscutul tremurici. Luke e plin de viata, scoate de prin kayak-uri tot felul de cutii cu mâncare si bauturi, avem de toate: o paturica, ceai cald, cafea, cacao, sandvish-uri, prajituri… Daca s-ar opri ploaia asta… ar fi chiar dragut!

Profit de ocazie si scot aparatul de fotografiat din dry-bag. O inventie foarte misto (mi-am cumparat si eu una la final de excursie). O punga foarte bine izolata, în care poti pune diverse chestii, pungile vin în marimi de toate felurile. Noua ne-au dat câte o punga mare si una mica pentru fiecare kayak: în cea mare ne-am pus hainele, pentru a ramâne curate în caz ca ne rasturnam, si una mai mica, în care am pus aparatul foto. Chestia cool era faptul ca punga mica putea fi tinuta pe kayak, între niste ate. Daca nu ar fi plouat asa rau, puteam sa scot aparatul de acolo, chiar si când eram în apa. Stând pe mal si clantanind din dinti în continuare, ma gândeam foarte serios ca eu nu ma mai întorc în apa. Ma gândeam ca Luke poate chema un water taxi pentru noi, iar restul îsi pot vedea linisititi de drum. Iar când Luke a venit cu initiativa desteapta sa ne schimbe echipele pentru ca eu si Stef, si Cris cu Bug ramâneam mereu în urma, m-am panicat si mai tare. Vroia sa ne amestece cu ceilalti, care erau toti tipi, si evident ca mergeau mai bine decât noi. Gândul de a fi în mijlocul apelor cu un strain în spatele meu, nu ma încânta deloc, asa ca m-am focusat pe a scapa de strain, si pâna la urma am uitat ca de fapt nu mai vroiam deloc cu kayak-ul Stef l-a convins pe Luke sa ne lase in acelasi kayak, iar Cris si Bug au facut schimbul fara retineri , si asa am pornit la drum din nou. Partea a doua a excursiei parca a fost mai frumoasa, pe lânga faptul ca stiam ca ajungem la mal si scapam, vremea s-a mai încalzit si vedeam si noi în final, maretul soare. Apogeul a fost când am trecut destul de aproape de stânci, si am fazut o foca! Prima foca pe care o vedeam în Noua Zeelanda! Dormea pe o stânca si s-a trezit când Luke a început sa faca zgomote ca de foca. S-a trezit, s-a uitat lung la noi, a cascat lung (wow), si apoi s-a întors pe partea cealalta. Un pic mai încolo am vazut niste chestii alb cu negru, dar eram mai departe de mal, si nu stiam exact ce sunt. În entuziasmul momentului, eram sigura ca sunt pinguini, dar Luke m-a linistit, cica sunt doar niste pasari, si toata lumea le confunda cu pinguini… Of! Pâna la urma am ajuns într-un golfulet unde nu erau deloc valuri, iesise soarele calumea, deja ne era cald… ah, cât de frumos poate fi cu kayak-ul. Ne-am oprit sa facem poze, ne-am învârtit unii pe lânga altii în prostie, ne-am împrumutat aparatele de fotografiat… aveam în sfârsit parte de momentele de brosura despre care citisem atât de mult! Ziua a continuat super lenes pe malul marii. Se facuse foarte foarte cald, noi eram obositi ca naiba asa ca ne-am trântit pe un prosop pe nisip. Ne-am întins hainele ude pe un copac, Stef a fugit repede în apa si am tinut-o asa cam o ora-doua. Ne tot uitam la norii care înca mai acopereau soarele, si la cum îi bate vântul. Calculam daca iese soarele sau nu

Aveam cazare pe o barca din golf, si când ne-am plictisit de nisip am facut semn capitanului sa vina sa ne ia. Pe vaporas destul de multa lume, ne-am luat în primire locurile (niste paturi în camera la comun), si apoi ne-am gasit de lucru pe barcuta. Haine întinse la uscat, stat la rând la baie ca sa facem un dus … pierdut vremea . Cina la gratar facuta de capitan, nici nu ai fi spus ca esti pe un vaporas . Dupa cina am jucat carti, si am luat bataie de la Stef, chiar daca a fost singurul care a baut trei beri.

Soare! Ah, cât de frumos! Ape albastre, soare de la 7 dimineata, caldura mare mon cher . Deci ne-am trezit bine dispusi. Dupa ce ne-am blindat cu crema de soare si am luat micul dejun, am pornit la drum. Aveam în fata un traseu de 5 ore pe coasta din Torent Bay de unde dormisem, prin Bark Bay pâna la Tonga Beach, de unde luam water taxi, si apoi înapoi în Motueka. Asta a fost ziua de brosura, cu acele peisaje de a caror existenta aproape ne îndoisem cu o zi înainte. În timp ce înaintam prin nisip, sau pe stânci, am ajuns încet-încet la concluzia ca tot raul a fost spre bine: decât sa fi facut traseul pe coasta în ziua ploioasa si sa mergem cu kayak-ul în ziua cu soare, mai bine invers. Soarele poate fi mai rau decât ploaia, prins în kayak, în mijlocul marii, ai nevoie de multa apa si multa crema de soare . Ar fi fost placut sa fi avut parte de doua zile cu soare, dar daca tot a fost sa fie asa, a fost mai bine pe ploaie în kayak. Macar avem o aventura de povestit acasa.

Calatoria cu water taxi-ul a fost super simpatica, mai ales partea de final. Ajunsi aproape de mal, din cauza diferentelor mari dintre flux si reflux, barca este adusa aproape de mal de un tractoras. Partea ciudata a fost când tractorasul care ne-a dus pâna pe mal, a continuat calatoria pe sosea, pâna la sediul Sea Kayak, în timp ce noi eram înca în barca, pe uscat, si mai avea si vestele de salvare pe noi. Din nou în Motueka, am schimbat cazarea si am nimerit într-un loc foarte frumos, cu gradina, alei verzi, copacei… foarte dragut. Apoi o seara calma în acelasi orasel linistit.

«Insula de sud Kaikoura»