Wellington
decembrie 2008

Am plecat din Te Rangita destul de devreme, pentru ca pâna în Wellington erau multe ore de mers. În plus, puteam sa vedem Wellington-ul doar în dupa-amiaza asta, a doua zi plecam cu noaptea’n cap în insula de sud, si nu era loc de negociat, biletele pentru ferry erau deja luate. Pe drum spre Wellington am trecut pe lânga celebrii vulcani din zona, în poza se vad doar doi, dar ei sunt trei, doar ca unul este mai în spate. Prin parcul national în care se afla vulcanii, este unul din traseele celebre din NZ: Tongariro Crossing. Cred ca NZ merita facuta din nou, doar din trasee prin parcuri. Sunt descrise foarte frumos de toti care le-au facut, doar ca majoritatea traseelor necesita cel putin 3-4 zile. Si daca te înhami doar la doua astfel de trasee, deja s-a dus o saptamâna jumate din excursie. Asa ca noi ne-am tinut departe de astfel de excursii, nu pentru ca nu credeam ca merita, ci cu regretul ca 4 saptamâni nu sunt destul ca sa le faci pe toate. Pe drumul catre Wellington am avut o oprire supriza, de care nu stiam din traseu: Palmerson North, orasul în care se gaseste Muzeul Oficial al Rugby-ului, din NZ. Un muzeu super mic si vechi. Da, cred ca asta este cuvântul: vechi. Totul de acolo parea de demult, chiar si ghidul, era un nene pe la vreo 70 de ani. Rugby-ul este o religie în NZ, iar tara este plina de muzee, colectii private de lucruri din istoria rugby-ului. Acesta este muzeul oficial, si am gasit în el inclusiv tricoul României, de acum câteva generatii :)

În Wellington am ajuns pe la 4-5, si ne-am dus direct la hotel. Aici am stat la Ibis, unde am gasit o oferta foarte buna, altfel nu te poti apropia de el. Avea avantajul ca era central, dar si aproape de port, dar oricum, bine ca nu am stat decât o noapte. Orasul e foarte atipic pentru NZ, desi culmea e ca este capitala tarii. Îngramadit pe o felie de pamânt între munti si apa, este un oras cu cladiri înalte si destul de moderne, ceea ce nu îmi inspira deloc NZ. Nu e urât, doar ca nu parea din aceeasi poveste cu restul. Am ajuns prin port, unde batea un vânt fantastic, iar noi eram zgribuliti si usor flamânzi. Ne-am dus catre o cladire ce semana a mall, descoperisem noi ca food court-urile din mall sunt o solutie foarte buna când te grabesti: au toate felurile de mâncare posibile, portii de marimea pe care o vrei tu, si la preturi foarte decente. Cladirea în cauza s-a dovedit a fii nu stiu ce biblioteca, asa ca pâna la urma am mâncat la un restaurant de lânga hotel. Mâncarea foarte buna, dar desertul a fost adevaratul jackpot!

Asta a fost insula de nord! Traversata în graba, în dorinta de a ajunge cât mai repede în salbaticiile din sud Asa ca am trasat o linie destul de dreapta între Auckland si Wellington, iar de-a lungul ei am punctat doar lucrurile care pareau pe gustul nostru. Nu am dat gres, ce am vazut a fost foarte frumos, dar sunt convinsa ca mai erau lucruri de facut

«Rotorua Insula de sud»