Rotorua
decembrie 2008

Primul lucru pe ordinea de zi erau banii. Trebuia sa schimbam euro în dolari (pentru ca în weekend bancile fusesera închise si facusem doar plati cu cardul), apoi sa luam masina, si apoi sa pornim la drum spre Rotorua, prin Bay of Plenty. Primul drum cu masina a fost destul de interesant, toata lumea era atenta la drum, la cum se iau curbele, când se opreste la stop etc. Pâna la urma mersul pe partea gresita a drumului a fost ok, nu s-a întamplat nimic rau. Cumparasem GPS cu o zi înainte, asa ca ne-am descurcat foarte bine pe drumuri. Prima oprire a fost în jur de prânz, la Mt. Mountganui, unde am mâncat ceva usor si ne-am minunat de plajele pustii. Zona este o destinatie foarte populara în miezul verii, dar acum lumea înca nu intrase în concediul de Craciun, vremea era destul de rece, asa ca plajelele erau goale. Bay of Plenty este o zona foarte frumoasa, cu multe plaje populare, dar si plaje mai retrase, si mai salbatice. Poti petrece mult timp aici, dar noi trebuia sa ajungem în Ngongotata, lânga Rotorua, unde aveam deja aranjata cazarea. Si ce cazare aveam aranjata! :) O casuta pe malul lacului Rotorua, cu super priveliste…

Cu greu ne-am hotarât sa mai plecam undeva prin oras, mai ales ca afara începuse sa ploua un pic. Din lista de lucruri care se puteau face prin zona, am ales sa mergem la Polinesian Spa. Activitate lipsita de efort, si potrivita si pe timp de ploaie :) Stiam ca zona Rotorua este renumita pentru apele termale si activitatea vulcanica, si drept urmare si pentru mirosul de sulf. Dar abia când am ajuns în oras ne-a izbit cu putere maxima, ce înseamna acest miros. Parca stateam într-o camara cu sute de oua stricate, si toate usile închise! Cumva, încet-încet, te obisnuiesti, dar oricum, nu e ca si cum ai mirosi iasomie :) Polinesian Spa a fost un deliciu! Patru piscine cu apa termala, afara, cu priveliste la lac. Singura dezamagire a fost faptul ca era o chestie destul de turistica, si era plin de japonezi, galagiosi, si cam nasoi. Peste tot unde ne-am întâlnit cu asiatici am avut problema asta: se îmbulzesc, si nu cer scuze când dau peste cineva. Ma gândesc ca probabl ei asa sunt obisnuiti, lupta tot timpul pentru spatiul personal, si probabil nimeni nu mai cere scuze pentru chestia asta :)

Totul arata super frumos, si desi afara ploua, si în piscine era oricum plin de abur, nu am rezistat tentatiei si am adus aparatul sa fac niste poze. Îl tineam înfasurat într-un prosop, si lucrurile au functionat destul de ok, pâna la un moment dat. M-au trecut toate transpiratiile când aparatul a refuzat sa mai declanseze. Am fugit repede înauntru, l-am sters de toti stropii si am încercat din nou, dar tot nu mergea. Si-a revenit abia peste câteva ore, când eram acasa si ne pregateam de somn. La fix cât sa dorm si eu linistita :)

Am început a doua zi în regiune pe malul apei, hranind ceata de rate si pescarusi. Teoretic nu ar fi trebuit sa le dam de mâncare, toate animalele salbatice ar trebui lasate sa se descurce singure, altfel se învata lenese si ajung sa depinda de oameni. Dar de data asta nu ne-am putut abtine, si le-am dat câteva briose :) Lista de distractii din zona a continuat cu gondola si luge! Gondolele sunt o moda prin NZ: pe lânga orice oras dragut, exista câte un deal din vârful caruia se vad privelisti frumoase, iar gondola te duce fix pâna în vârful acestor dealuri :) Si pentru ca probabil cei de aici s-au saturat deja de atâtea privelisti frumoase, si acum vor adrenalina cât mai multa, în vârf de deal, era un traseu de luge. Luge în dictionar se traduce prin bob, dar nu arata chiar ca un bob. E o masinuta cu care poti merge doar la vale, poti frâna, accelera si schimba directia. Super distractie! :) Ne-am dat de 3 ori la vale cu masinutele, iar înapoi pe deal mergeam cu telescaunul. Prin spatiul verde de sub noi, a fost prima chestie care ne-a socat: iepuri! Erau în mijlocul unui spatiu verde amenajat printre traseul de luge, harmalaie de jur împrejur si deasupra, iar ei rontaiau linistiti iarba. Noi eram fascinati, dar apoi am vazut ca e o chestie super normala pe acolo: animalele nu fug de oameni. Nu vin nici sa iti manânce din palma, dar nici nu fug ca disperatele, la primul semn de om. Se poate si asa… dar probabil ca aici nu a aruncat nici un copil disperat cu pietre dupa ei.

Mai erau alte chestii pe lista, si tot nu reuseam sa ne hotarâm ce sa facem. Pâna la urma am decis sa mergem la Wai-o-tapu, un parc geotermal, si seara la Maori Village, un show despre populatia bastinasa. La Wai-o-tapu a fost fascinant! La început doar niste grote adânci în care bolboroseau niste noroaie, dar pe masura ce înaintam, dadeam peste lacuri cu ape de culori fascinante! Am cam alergat prin parc, pentru ca se închidea, si aveam doar o ora la dispozitie, am reusit sa vedem 2/3 din parc, dar punctul culminant a fost Champaign Pool, cu ape albastre, margini portocalii, si acoperita de un abur care te facea sa crezi ca ai ajuns pe o alta planeta!

Aveam vreo 2 ore la dispozitie pâna trebuia sa plecam la Maori Village, asa ca am ajuns într-un centru comercial, si fiecare a fugit unde avea interes. Eu mi-am cumparat înca un card de 2G, pentru ca ma hotarâsem sa trag RAW, si deja umplusem cei 4G pe care îi aveam. Ma tot întâlneam cu Cris pe la haine, îi mai vedeam si pe baieti din când în când. Dar când se facuse ora de plecare nu mai vedeam pe nimeni. Cris a aparut prima, dar baietii nu erau niciunde. Deja riscam sa nu mai ajungem la timp la Maori, asa ca începusem sa ne enervam: ce naiba puteau sa cumpere atâta timp baietii astia! Într-un final, îi vedem si pe ei, nu stiau ca trebuie sa plecam asa ca nu se grabeau. Veneau fiecare cu câte o tigaie mica, de prajit oua, cu mâner în forma de puisor! Cu asa priveliste, cum sa te mai superi? Am alergat catre sediul firmei cu care megeam la Maori Village, si evident ca ei ne chemasera cu 30 de minute mai devreme decât era plecarea, asa ca nu am ratat nimic. Ba chiar puteam sa mai întârziem un pic. Am lasat masina la ei la sediu, si ne-am urcat în autocarul lor, cu care am mers în sat. Chestia asta cu Maori era destul de scumpa (vreo 50 de euro de persoana), si includea show-ul si masa de seara. Din cauza ca era cam scump, am stat mult pe gânduri daca sa ne ducem sau nu. Stiam ca e show, nu e real life, si ne era teama sa nu fim dezamagiti. Pe de alta parte, nici nu vroiam sa plecam din NZ fara sa stim cum e un astfel de show. Asa ca ne-am dus! Pâna la urma a fost o experienta care nu îsi merita banii. E misto sa vezi ce e pe acolo, dar nu pentru 50 de euro. În plus, daca o compari cu experienta din Peru, de pe Insulele Uros, e complet aiurea. În Peru vedeai oamenii aia la ei acasa, cu obiceiurile lor de acum. Aici, era ca o piesa de teatru, care îti recrea un moment din istoria maora. În plus, actorii, desi erau maori, se vedea ca tratau chestia asta strict comercial, nu încercau sa îti lase nici un fel de impresie personala, despre cum sunt ei în realitate. Pacat! Asta cu maori a fost o dezamagire destul de mare pentru noi, pentru ca peste tot unde citesti despre NZ, arta si istoria maora sunt folosite ca un cârlig, care sa te aduca la ei în tara. Dar odata ajunsi în ZN, am simtit chestia asta ca pe ceva artificial. Dar cine stie, poate nu ne-am dus noi unde trebuia, poate daca stai mai mult, si cauti interactiunea naturala, poate atunci ai altfel de experiente…

Miercuri, 17 Decembrie 2008, Rotorua – Te Rangita Azi plecam catre Te Rangita, un pic mai în sud, ca sa mai scurtam din drumul catre Wellington (punctul de trecere dintre cele doua insule). Aveam de mers doar vreo doua ore pâna în Te Rangita asa ca prima parte a zilei era libera. Am mers la Agrodome si Agroventures, unde aveam multe optiuni de distractii cu adrenalina. Din pacate, odata ajunsi acolo, nu ne-a atras nimic: ori pareau prea extreme, ori neinteresante. Asa ca ne-am plimbat mult cu masina, ne-am uitat la altii cum tipau aruncati cu capul în jos, dar noi ne-am rezumat la statutul de spectatori. Eram înca la început de calatorie, si cumva, cred ca înca ne mai amageam cu gândul ca vor mai fi alte ocazii, si vom face toate aceste chestii „mai încolo”.

Pe drum spre Te Rangita am vazut Huka Falls, o cadere de apa spectaculoasa prin volumul de apa si viteza cu care cade. Ca sa nu spun cât de albastre sunt apele acolo! Nu este o cadere foarte mare, dar apa se îngramadeste într-un canal foarte îngust, cam cu vreo 500 de metrii înainte de cascada, asa ca prinde o viteza impresionanta.

Cazarea de la Te Rangita a fost cu siguranta cea mai luxoasa: o vila într-un complex de vreo 8-10 vile, în care eram numai noi. Nici nu ne-am vazut cu proprietarii, le-am lasat banii pe masa, la plecare. Vila în sine era super meseriasa: cu un dormitor la parter, si altul la etaj, super mobila si super dotata: de la televizor cu mega ecran, boxe etc. pâna la chestii mici, cum ar fi jocuri de carti sau rummy, tot ce aveai nevoie în vacanta. În plus, în complex aveau si piscina acoperita, asa ca eu direct acolo am fugit. Nu avea cine stie ce dimensiuni, dar apa era calda, asa ca a fost foarte misto. Cris s-a apucat de gatit, si si-a pastrat acest rol de-a lungul excursiei. Eu ma învârteam pe lânga ea, si când nu o încurcam, reuseam sa mai fac ceva util spalând vasele. :) Super friptura, de vaca si de miel! Nu stiu cum cresc astia animalele pe acolo, sau cum le taie, dar toata carnea pe care am mâncat-o (gatita de noi, nu musai la restaurant) a fost super frageda si gustoasa. Iammi, iar mi-e foame! Poate ca e un detaliu stupid, dar pe mine m-a impresionat, pentru ca la mine în cap, vita este carnea aia nenorocita pe care trebuie sa o fierbi pâna îti vine rau, si când o manânci e super atoasa, si mai degraba fada. Ei bine, nu! La altii se poate si altfel! În afara de luxul si confortul din interior, cazarea mai era misto si prin localizare, undeva pe malul lacului, dar de data asta mai era ceva între noi si apa, nu aveam direct acces la mal. Din balconul de la etaj vedeam o curte mica, în care avea loc de joaca o familie de iepuri. Din nou am fost uimiti de lejeritatea cu care stateau în spatiu deshis si se jucau, sau rontaiau iarba. Nu au nici o frica pe lumea asta!

«Auckland Wellington»