Cusco, Machu Pichu si Sacred Valley
septembrie 2007

Joi, 13 Septembrie, Puno-Cusco Aniversarea noastra, 4 ani. Am primit de la Stef un trandafir, pe care l-am carat in rucsac pana in Cusco :). De dimineatza am pornit din Puno spre Cusco, cu Inka Express. Plecarea a fost cu ceva emotii, din cauza unui receptionist mai tembel pe care noi l-am crezut. Ne-a spus ca vine autobuzul sa ne ia de la hotel, nu trebuie sa ne ducem noi la autogara. Privind in urma mi se pare ca eram obositi, de am fost in stare sa credem ca vine Inka Express-ul sa ne ia de la hotel. Bine ca ne-am dezmeticit la timp si ne-am dus singuri la autogara :) Calatoria a fost placuta, desi ghidul a fost un nesuferit, care parea absolut plictisit de tot ce ne povestea. In plus, noi auzisem multe dintre povestile pe care el le spunea, si cum le spunea super plictisit, mi-a pierit tot cheful sa il ascult. Am trecut la un moment dat pe langa cel mai inalt varf de munte din sudul tarii. Evident ca si aici erau o gradama de suveniruri de cumparat.

In timp ce vizitam niste ruine a fost o faza foarte ciudata a fost cand am fost oprita sa raspund la un chestionar, iar tipul stia un pic de romana. Eram deja de vreo saptamana in Peru si cand am auzit un “ce faci” de la el nu mi-a venit sa cred. Am vizitat multe locuri, o cetate pre-incasa, si o biserica veche de cateva secole. Era imensa, intr-adevar, insa cu nimic mai speciala decat cele de la noi din tara.

Am ajuns in Cusco pe la 5, si dupa ce ne-am cazat am iesit in explorare. Cazarea super misto, dar in varf de deal, si dupa ce ca hotelul era la cucuietzii din deal, camerele erau cu 2-3 etaje deasupra receptiei. Privelistea era superba. Foarte fain orasul, cu mult peste Arequipa. Stradutze inguste si pietruite, casutze peste tot. Si magazine… :) Am mancat la 2 nations, un restaurant super dragutz, descoperit din intamplare, unde am dat pe vin cat pe toata mancarea, dar nu pentru ca era vinul scump, ci mancarea foarte ieftina. O sa mai revenim.

Vineri, 14 Septembrie, Cusco Ne-am trezit de voie, asa ca Bug si Cris deja mancasera si erau in drum spre gara, sa rezolve cu biletele spre Aquas Calientes. Facusera frigul cu o noapte inainte, nu am priceput nici pana in ultima zi in Cusco de ce nu mai ajunsese si la ei nenea cu lemnele de foc. Ah, am uitat sa spun ca aveam semineu in camera :D. A urmat o zi dementa de relaxare. Mai ales dupa ce ne-am vazut cu biletele de tren pentru Machu Pichu in mana. Pana sa ne intalnim din nou cu Cris si Bug am stat la soare in Plaza de Armas, era super cald si bine, nu aveam chef sa ma mai misc de acolo. Stef a urmarit ceva vreme porumbeii din piata, incercand sa le faca poze, a fost amuzant.

Pe drum inapoi de la gara Bug a descoperit un magazin cu accesorii foto si isi cumparase un filtru polarizant dar nu i-au placut efectele asa ca ne-am intors sa il schimbe cu unul UV, ocazie cu care mi-am luat si eu filtru UV pentru ca nu aveam. Nu ne puteam hotari daca ne e foame sau nu, dar pana la urma am intrat intr-un local mexican. Lui Cris nu i-a placut ce era in meniu, asa ca nu a mancat nimic, noi restul am incercat niste chestii dar nu pot sa spun ca ne-a dat pe spate ceva anume. Ne-am plimbat pe strazi de nebuni. Am vizitat biserica din centru si ruinele incase. In biserica nu am stat foarte mult, nu ne-a inspirat foarte tare, insa in ruinele incase am facut o miscare foarte buna si am cerut ghid, nu ne costa nimic, doar bacsis-ul. Ghidul se tragea dintr-o familie traditionalista, parintii lui vorbeau quechua, vechea limba a incasilor, super tare! Stia o gramada de chestii si sunt sigura ca ne-a spus o cu totul alta perspectiva a povestii decat un ghid obisnuit. Se vedea ca tine foarte mult la mostenirea incasa si nu ii place faptul ca dupa cucerirea spaniola s-au pierdut multe chestii. Ne-a intrebat despre Romania, nu stia mai nimic despre tara, pe unde e sau ce e pe acolo, adica pe aici…. Ma rog…

Am umblat din nou pe strazi pana s-a inserat si ziceam ca ne ducem sa mancam. Am intrat sa scriem un DVD si pana la urma am stat acolo vreo ora, pana am scris un DVD si am mai facut vreo doua copii la DVD-uri scrise mai demult. Aici am dat peste un tip foarte vorbaret, care pretindea ca are 50 de ani, desi nu i-as fi dat nici 40. Ne-a povestit ca speranta de viata in Cusco este de 90 de ani, iar in Lima, de 50. Ca viata in Cusco este mult mai sanatoasa, ca in Peru sunt mai putine femei decat barbati, ca peruanii fac multi copii. A fost interesant dar am stat cam mult acolo, deja ni se lungeau urechile de foame. Asa ca nu am vrut sa mergem in cautari si am ajuns din nou la 2 nations. Stiam deja ca ne place acolo si nu am fost dezamagiti. De data asta nu ne-am mai intins asa de mult la discutii pentru ca a doua zi urma plecarea la Machu Pichu.

Sambata, 15 Septembrie, Machu Pichu Ne-am trezit cu noaptea in cap, adica pe la 5 dimineatza si pornit spre Machu Pichu. Mai intai cu taxiul pana la gara si apoi cu Vistadomul. Trenul arata foarte dragutz, cu geamuri inalte pana spre tavan ca sa vezi cat mai mult din privelistile de pe drum. Plecarea din Cusco se face destul de greu, se urca pe tot felul de terase si trenul merge cand cu fata cand cu spatele pana ajunge la o altitudine mai inalta si poate porni spre Aquas Calientes. In gara la Ollantaytambo am vazut puzderie de lume care astepta sa se urce in Backpacker. Faza e ca daca vrei sa ajungi Aquas Calientes esti obligat sa iei trenul, iar optiunile sunt limitate si scumpe. Varianta cea mai ieftina este acest Backpacker cu plecarea din Ollantaytambo, de asta toata agitatia. In Aquas Calientes aranjasem deja cazarea, pentru ca orasul fusese descris ca super aglomerat si fara sanse de a gasi cazare pe loc. Hotelul a fost chiar dragutz desi am ales ceva mai ieftin. Una peste alta mie nu mi s-a parut un oras super aglomerat, iar la noi in hotel nu stiu daca mai statea altcineva. Imediat dupa ce ne-am cazat am plecat la drum, am luat bilete pentru intrarea la Machu Pichu si am injurat din nou ca erau super scumpe. Inainte de a lua autobuzul pentru cele 20 de minute de urcat pana la ruine (si calatoria asta costa o gramada de bani si nu ai alternativa decat mersul pe jos) ne-am luat prima teapa cu mancarea. Pentru 2 pizza nasoale si uleioase am platit 100 de soles. Bine macar ca nu ne-a fost rau. Am ajuns repede cu autobuzul, am trecut fara probleme de intrarea in ruine. Inainte de a ajunge acolo citisem o gramada despre verificarile de la intrarea in ruine, cum ca nu te lasa cu mancare la tine sau sticle de apa de plastic. Dar au fost doar povesti. Nu trebuie sa ai mancare la vedere pentru ca nu te controleaza nimeni in rucsac, iar sticlele de plastic nu sunt o problema, chiar daca le vad. In ruine am urmat sagetile rosii care aratau “Traseul lung” asa ca prima data am urcat in cel mai spectaculos loc din ruine, The Caretakers Hut, locul de unde se fac cele mai cunoscute poze cu intregul complex. Am stat destul de mult acolo, am facut multe poze din multe unghiuri, cu sau fara noi in poze. M-am chinuit fara succes sa le fac poza lui Cris si Bug sarutandu-se.

Asa ca daca Bug nu a vrut, am facut eu si Stef poza pupandu-ne, la Machu Pichu :), ba chiar de mai multe ori. Sus, chiar langa coliba, erau doar lame. Prima data cand le-am vazut, am crezut ca sunt impaiate, stateau perfect nemiscate si mai erau si in locul ideal de facut poze. S-au dovedit a fi the real thing, si am dat peste ele peste tot prin ruine. Stateau la pozat, Bug a povestit ca se intorceau la auzul zgomotului de aparat foto. Cool. Dupa ce ne-am saturat de locul perfect de facut poze am coborat in ruine, continuand in propriul stil, traseul lung. Am uitat sa precizez mai devreme ca Bug ii dadea plapitatii Cristinei din cauza modului in care se apropia de marginile zidurilor. Ah, da, si eu lui Stef, dar cred ca neintemeiat si mult mai rar :). Oricum, cu palpitatii sau fara, mai jos e cea mai tare poza facuta de cinava la Machu Pichu :). Ne-am plimbat o gramada prin ruine, ne-am facut propriul traseu si o gramada de poze. Nu ne-am luat ghid asa ca nu stim povestea fiecarei pietre de acolo, dar a fost mult mai bine asa. Nu cred ca ne-ar fi placut sa ne plimbe unul dupa cum vrea el si sa ne tina langa ce locatii crede el ca vrem sa vedem sau sa ne spuna cine stie ce povesti. E frumos sa te plimbi si sa descoperi singur, aveam o brosura micutza care a fost deajuns, impreuna cu niste chestii pe care le citisem in Lonely Planet au fost ok incat sa stim pe unde am fost. Pe langa lame, special ingrijite si crescute acolo, am vazut o gramada de vietatzuri pe acolo, soparle, pasari si chiar si sinsile.

Ne-am distrat super bine plimbandu-ne printre ruine, la un moment dat am fazut o scena foarte simpatica, cand un pui de alpaca s-a racorit tavalindu-se prin praf, si apoi a fost urmat si de mama lui. Super fun!

Am incercat sa pastram “Traseul lung” dar gaseam tot felul de alei inguste pe care vroiam sa le exploram asa ca am mai deviat :). Am facut tot felul de poze amuzante, cu sau fara Bogdan in ele :))

Am fost printre ultimii care au iesit din ruine, pe la 5 jumate seara. Nu stiu daca am avut noroc sau asa e tot timpul, dar mie mi s-a parut destul de putina lume in locatie. Adica nu era cosmarul de care auzisem, cum ca nu poti face o poza cu un pesisaj, pentru ca e prea multa lume. Seara ne-am consultat cu Lonely Planet sa ne decidem unde mancam. Am gasit un restaurant chiar langa hotelul unde stateam noi, Chez Maggy, si a fost mult mai bine. Alaturi de noi a stat un grup de francezi. La inceput erau 5. Incet incet au inceput sa tot apara si altii si sa se alature celor de la masa. Fiecare nou venit era intampinat cu urale ca la meciurle de fotbal. La inceput era amuzant. Doar la inceput :). Bine ca s-au linistit destul de repede si au plecat… :D Bogdan a cumparat carti si am jucat Machu Pichu. Am mancat mult si bun. Ne-am culcat devreme pentru ca urma o noua zi lunga.

Duminica, 16 Septembrie, Machu Pichu Ne-am trezit cu noaptea in cap, sa prindem autobuzul de 5 jumate. Ne-am urcat in autobuzurile 2 si 3. M-am enervat prima oara pe ziua respectiva pentru ca nu ne-au lasat sa ne urcam toti patru in autocarul 3, ne-au pus sa ne urcam doi in autocarul 2 si doi in autocarul 3. Ce tampenie! La ora 6 si 15 eram din nou sus la Caretakers Hut, sa facem poze cu privelistea. Era ceatza :) si frig. Am stat ceva vreme asteptand sa se ridice ceatza. Printre valuri de ceatza am prins niste poze interesante, zic eu.

Apoi am luat-o incet spre intrarea pe traseul spre Wayna Pichu. Ca sa monitorizeze intrarile pe traseu si sa fie siguri ca nu ramane nimeni pe munte, la intrarea pe traseu trebuie sa te semnezi intr-un caiet. Am fost destul de matinali dar cand am ajuns noi deja intrasera 80 de persoane pe traseu. Urcarea a fost nasoala, in afara de Cristina care era mai sprintena, restul am fost destul de mosi. Dar privelistile au meritat :). Pe masura ce urcam ceatza s-a mai ridicat si descopeream ce fain se vad ruinele de pe munte. Cand am ajuns in varf ne-am pus pe mancat, de se uita toata lumea la noi. Aveam felii cu de toate: paine, prosciuto, cascaval. Aveam inclusiv masline. Super distractie. Pasul urmator a fost nasol pentru unii dintre noi, si super fun pentru altii. Trecerea prin grota. In timp ce Bug s-a plimbat lejer, cu camera video intr-o mana si cu aparatul foto in cealalta, a mers pe coate si a filmat tot, Stef a dat-o pe Cris la o parte, sa iasa mai repede la lumina. Se pare ca este usor claustrofob :). Eu am trecut prima, si asteptam sa le fac poze la iesire, victoriosi si zambitori, mai jos, rezultatul… In varf, majoritatea locurilor bune erau ocupate, lumea statea pe pietre la soare ca si cum ar fi fost pe malul marii. Ne-am strecurat si noi printre ei si ne-am odihnit un pic dupa spaima de a trece prin grota

Apoi ne-am hotarat sa coboram pe traseul mai lung, pe unde vedeam si Templul Lunii. Nu eram noi prea hotarati sa urcam prea mult dar vroiam sa vedem si Templu Lunii asa ca am pornit la drum cu speranta ca va fi doar coborare. Ne-am tot pacalit ca va fi mai lung dar numai coborare :). Am coborat, intr-adevar, dar numai pana la Templul Lunii, adica jumatate din drum. Templu Lunii nu a fost foarte spectaculos, adevarul este ca nici nu stiu exact la ce ma asteptam…. Ruine, din nou, poate povestea lui lipsea, pentru ca nu stiam multe despre loc, si nici nu erau chestii scrise pe acolo. Dar a fost interesant sa ajungem aici.

Ultimele 2 ore dupa plecarea de la templu au fost din nou urcare. Nasol :(. La un moment dat ne-am intalnit cu o doamna din Colorado, extrem de plina de viata, carea facea traseul invers, singura. Isi luase teapa de la ghida pe care o angajese in Peru, si pierduse excursia pe Inca Trail, dar ne povestea ca face trasee in fiecare zi si se simte foarte bine. Dupa ce am intrat din nou in ruine am dat peste o romanca, super entuziasmata tipa cand ne-a auzit vorbind in romana. Traia in Ecuador si plecase de mult din tara, nu mai avea familie aici, am facut o gramada de poze cu ea. Cu aparatul ei, nu cu al nostru. Am mai dat o tura scurta prin ruine si am iesit. Am mai maincat inca o data la Chez Maggy, insa nu a fost la fel de reusita. Cred ca doar Cristina a fost multumita de ce si-a luat, desi si ea a scos bananele din calzone. Bug nu a mancat deloc din pastele sale, iar cele doua pizza luate de mine si de Stef, nu au fost cine stie ce. Noroc ca luasem nachos ca aperitiv. Pe la ora 4 eram din nou in tren. Am coborat in Ollantaytambo si ne-am cazat destul de rapid, desi nu aveam nimic aranjat. Eu nu am mai avut chef sa ies nicaieri, dar gasca a fost in plimbare pe la niste magazine. Au luat niste mancare si niste sosete, se pare ca am calculat gresit zilele si am ramas fara sosete, pentru ca am facut din nou schema cu bagajele mici lasate in Cusco, si la noi, doar cele mici. Am mancat ceva, am mai jucat niste Machu Pichu si am bagat somnic.

Luni, 17 Septembrie, Sacred valley A fost zi de lene. Ne-am trezit de voie, eu si Stef chiar am pierdut micul dejun. Apoi a fost o zi cu multi de “cum vreti voi” pentru ca de fapt nimeni nu prea voia sa faca prea multe. Eram obositi de urcari asa ca ruinele nu prea ne mai incantau, in plus, mai era si nenorocitul de boleto turistico. Se pare ca s-au prins ei cum sa iti scoata mai multi bani din buzunar, si nu puteai sa intri sa vezi doar una dintre ruine, cumparand un singur bilet. In schimb, iti bagau pe gat acest boleto turistico, cu care puteai sa intri la o gramada de ruine, dar era mult mai scump, si evident ca nu aveam noi chef sa vedem toate ruinele alea… Asa ca am vazut multe ruine, de jos, din vale :P

Ne-am plimbat prin oras, prin Ollantaytambo, apoi am luat un autobuz local pana in Urubamba. 1 sol de caciula, juma de ora. In Urubamba nu am stat decat in autogara, pentru ca citisem ca nu e nimic de capul lui. Am luat alt autobuz local, de 2 soles, catre Pisac. Acolo ne-am plimbat prin Plaza de Armas care era un mare bazar. Am cumparat chestii. Am gasit si un magazin de chestii de munte si mi-am luat pantaloni impermeabili super ieftini.

Apoi am luat-o inapoi spre Cusco. De data asta cu taxiul pentru ca daca am fi luat din nou autobuzul local am fi stat in picioare. In plus, am fi facut prea mult… Am ajuns din nou la hotel si ne-am luat in primire camerele, altele decat cele in care am stat in primele zile. Acum am nimerit o camera la cucuietzii din deal, ingrozitor de sus, m-a plitciseam pe drum pana acolo. Bug si Cris au continuat ritualul nasol de care au avut parte la hotelul asta, si au stat vreo juma de ora pe afara pentru ca la ei in camera nu facusera curat. Adevarul e ca hotelul e foarte dragutz si destul de ieftin, are niste privelisti foarte frumoase, micul dejun e foarte bun, insa serviciul, cel putin pentru noi, dar mai ales pentru Cris si Bug, a fost nasol rau… Seara am iesit la cina in zona San Blas, am nimerit la un local unde se manca super bine, se scriau DVD-uri, si aveau pisica :).

Marti, 18 Septembrie, Cusco Ultima zi in Cusco. Vor fi crize de nervi cu rufele date la spalat, dar mai pe seara. De dimineatza am fost la ruinele de la Sexywoman. Evident ca nu asa se numesc, dar toti turisti asa le tin minte, pentru ca numele corect nu il retine nimeni :) Am platit prostia de bolet, ba chiar am luat si ghid. A fost destul de interesant. Cam scump, dar interesant. O nebunie de munca de 100 de ani, si prostia cea mai mare este ca la doi ani dupa ce a fost gata, au fost cuceriti de spanioli. Dureros :(

Cand am iesit din ruine a inceput sa ploua. Era prima zi cand imi lasasem geaca de ploaie la hotel si nu am apreciat celebrele legi ale lui Murphy :(. Pana la urma nu ne-am udat prea rau. Am mers si la muzeul de istorie, a fost destul de interesant, usor cam clasic, dar erau chestii de vazut daca aveai rabdare sa citesti toate descrierile. La pranz am mancat din nou la 2 nations. A 3-a oara in doar cateva zile. Ne-am intors la hotel cu gandul sa facem bagajele pentru jungla si plaja. Asteptam hainele de la spalat pentru ca aveam planuri mari. Trebuia sa facem un rucsac mare cu bagajele tuturor pentru jungla si inca un rucsac mare cu bagajele tuturor pentru plaja. Acum am avut criza de nervi, pentru ca hainele au venit super tarziu, dupa ce ni s-a spus de o mie de ori ca vin in 15 minute. Am pierdut mult timp aiurea :(. Am iesit tarziu si rapid sa mai prindem niste cumparaturi. Bug a avut o idee foarte buna sa mergem la niste bazaruri de pe Avenida El Sol, si chiar daca erau la inchidere, am reusit sa luam mai multe decat am fi reusit daca am fi mers in centru. Cand am ajuns in centru ne-am intalnit cu o romanca din Aiesec, foarte dornica sa vorbeasca cu cineva de acasa. Parea trista si singura. Am stat destul de mult cu tipa respectiva, nu am mai prins nimic deschis prin centru, decat tricoul pentru Alex si cina. Am mancat in acelasi loc ca o seara in urma, dar mancarea mea, care fusese foarte buna cu o seara inainte, nu a mai fost chiar la fel. Si-a luat si Cris, asa ca am mestecat din greu la carne la unison. Macar am mai scris un DVD si m-am mai jucat cu pisica.

«Puno si lacul Titicaca Jungla - Puerto Maldonado»