Buenos Aires
noiembrie 2009

In Buenos Aires am ajuns pornind din Iguazu, a fost primul drum lung cu un bus de noapte. Trebuia sa mergem 17 ore cu bus-ul, asa ca aveam ceva emotii, mai ales ca de-a lungul primei luni ne mai asteptau multe astfel de nopti, asa ca speram sa fie bine. In Argentina distantele sunt foarte mari, nu toate punctele de interes sunt conectate prin avion, tren nu prea au, asa ca bus-ul este o optiune foarte importanta. Asa ca incet-incet, oamenii au investit in acest sistem, si lucrurile merg foarte bine. Drumurile sunt decente, fara a fi spectaculoase, adica nu sunt autostrazi peste tot. Dar se merge foarte bine, si soferii sunt seriosi. Autobuzele in sine, au 5 clase diferite, incepand de la "comun", cel mai simplu, care seamana cu cele de la noi, si urcand apoi incet-incet catre "cama suite". Cama este pat in spaniola, iar la cama suite fotoliul se transforma in pat perfect, spatarul se lasa pana jos, iar la picioare exista un sprijin care se ridica si continua fotoliul. Vecinul din spate nu este deranjat deloc, pentru ca este un spatiu foarte mare intre scaune, in plus, exista si un perete despartitor. Noi luasem bilete la clasa a 4-a, adica un pas mai jos decat "cama suite". Se cheama "Cama Ejecutivo", spatarul se lasa doar 160 de grade, in loc de 180, iar sprijinul de la picioare are o inclinatie de 45 de grade, nu se intinde perfect. Oricum, prima impresie a fost foarte buna, aveam locurile de sus-fata, deasupra soferului, aveam super-priveliste. Dupa doua ore de mers, cand eu eram deja in pijamale, s-a stricat autobuzul. Fara prea multe peripetii, noi nici nu ne-am dat seama, am crezut ca fusesem opriti la un punct de control. Dupa alte doua ore a venit un alt bus, si desi ni se spusese ca va veni unul identic... a fost mult mai misto, pentru ca a venit unul "cama suite". A fost bestial, pana si soferul era incantat cand ne explica ce chestii misto are bus-ul nou... Cred ca el era fericit ca nimeni nu facea scadal dupa 2 ore de stat in camp.

Deci pana la urma am facut 19 ore pana in Buenos Aires, dar a fost foarte placut. Am dormit toata noaptea fara probleme, apoi ne-am trezit sa vedem drumurile si cum se conduce pe acolo. O mare bucata de drum cele doua benzi erau despartite de vreo 20m de camp, deci nu erau probleme cu traficul din fata, dar nu prea se putea depasi. O chestie buna era faptul ca marginea drumului era destul de mare si de plana, daca ieseai un pic in decor nu erau probleme. Eu nu am inteles niciodata de ce la noi pe marginea drumului sunt santuri sau copaci... sau amandoua. Ma rog... comentarii de sofer nesigur? Cine stie? Eu zic ca sunt de bun simt, hi hi... In Buenos Aires am inceput cu o mica teapa, din cauza ca am fost destul de creduli, si inca nu ne obisnuisem cu banii argentinieni. Am dat 30 de pesos pe taxi, iar la hotel cand am intrebat cam cat trebuia sa platim am aflat ca trebuia sa fie 15. Eh... Acum ne-am invatat lectia, cand am ajuns in Mendoza am intrebat la punctul de informare turistica, cat ar trebui sa fie taxi-ul. Aici am stat 7 zile, deci am avut timp pentru multe chestii, mai mult sau mai putin turistice. Ne-am plimbat foarte mult prin oras, am mancat la restaurant, sau saorma de la arabi, am fost la supermarket, am fost la cinematograf, am facut oua prajite la mic dejun, am stat in casa aproape o zi intreaga, am fost la banca...

Dupa doua zile am schimbat cazarea, pentru ca o alesesem in graba si ni s-a parut cam scumpa pentru cat oferea. In cele doua zile cat am stat aici, am vazut si cat de zgomotoasa era, asa ca ne-a facut plecarea mai usoara. Initial am stat in microcentru, dar aici cazarile sunt un pic mai proaste. Camerele nu au ferestre, decat unele mici, care dau in peretii altcuiva, sunt de obicei destul de petrecarete, vine mult zgomot si de afara, din strada, si poate si din cauza ca au avantajul locatiei, nu investesc extrem de mult in alte chestii. Ne-am mutat in San Telmo, o zona foarte aproape de microcentru, dar mai boema, si mai linistita. Are multe magazine de antichitati, unde gasesti orice de la postere vechi cu Madonna si Vacanta la Paris, pana la linguri (de argint?) si ceasuri, scaune... Noi ne-am plimbat pe aici intr-o sambata, si era foarte animat si cald, erau multi turisti dar si localnici. Am gasit si un targ intr-o mica piata, a fost foarte fain.

Am reusit chiar sa ne intelegem cu localnicii si ne-am facut prieteni noi.

Am batut orasul in lung si-n lat, am mers extrem de mult pe jos (poate mai slabim si noi), dar orasul nu mi s-a parut foarte mare, tinand cont ca are 7 milioane de locuitori. Am reusit sa vizitam toate chestiile turistice fara sa luam taxi-ul. Ca sa fiu complet sincera, intr-una din seri am fi luat metroul la intoarcere, dar fix in ziua aia au intrat in greva... Am avut un soc cultural pentru ca nu intelegeam pe unde se intra la metrou, ha ha... Unele erau doar puncte de iesire din subteran, asta intelegeam si noi, dar cand ajungeam la cele care credeam ca sunt intrari, erau si astea blocate. Abia peste vreo doua zile am aflat ca fusese greva... Traficul este nebun ca in Bucuresti, poate chiar mai rau, pentru ca aici chiar nu semnalizeaza nimeni cand schimba banda, si in plus, chiar daca este rosu, ei merg cu viteza mare pana in ultimul moment. Daca esti pieton, asta e destul de intimidant, pentru ca stii ca are rosu, dar cand il vezi cu ce viteza vine, mai stai un pic pe bara... Insa comparatia cu Bucuresti se opreste aici, pentru ca la nivel de infrastructura sunt mult peste noi. In jurul orasului sunt multe autostrazi, cu foarte multe benzi (la un punct de taxare am numarat 17 benzi pe un sens, cate sunt pe Autostrada Soarelui?). In oras, cam 90% din strazi sunt cu sens unic, o mare inventie pe care nu stiu de ce refuzam sa o preluam si noi! In plus, strazile sunt foarte bine semnalizate, intre orice doua intersectii strazile sunt numerotate din suta in suta, deci te poti orienta foarte usor. Daca esti la numarul 10 si vrei sa ajungi la 200 si ceva, stii ca mai ai de traversat doua intersectii. E foarte misto! O chestie simpatica sunt semafoarele pentru pietoni. In primul rand cam fac economie, si nu prea exista, te orientezi dupa culoarea de la masini. Iar acolo unde exista, verdele nu e verde, e alb (sau roz cateodata). Nu am inteles de ce, pentru ca la masini, verdele e verde... Hm... Asta cred ca va trebui sa intrebam pe cineva. Si daca tot am vorbit atat de mult de trafic, cred ca e momentul sa spunem ca aici e plin de Dacii 1300. Doar ca aici le cheama Renault 12! Plin inseamna ca am vazut cateva in fiecare oras in care am fost prin Argentina, si in Buenos Aires am vazut in fiecare cartier! Si toate arata la fel ca in Romania, trecute pe la tinichigerie de cateva ori cel putin, lovite si vopsite in cel putin doua culori, doar ca au numere de Argentina. Ciudat! In fiecare zi ne-am ales cate un cartier pe care l-am colindat, cred ca pana la urma cel mai mult mi-a placut Puerto Madero, care e cartierul lor cel mai nou, e in port. Mi-a placut pentru ca era mult mai aerisit, desi aici am vazut cele mai inalte cladiri, dar e clar mai spatios. In plus, a fost fain cand am ajuns in parc, am vazut o gramada de pasari, inclusiv papagali, care zburau liberi prin parc. Mi s-a parut super ciudat sa ii vad asa, prin iarba, in oras. Cand i-am vazut in padurea tropicala stiam ca acolo e casa lor, si era mai normal, dar sa ii vezi in parc, la un loc cu porumbeii si vrabiutele, a fost altceva... Am mancat de la niste tarabe din parc, de la malul apei. E mega-aventura sa comanzi fara sa fii sigur ce ai cerut, hi hi! Pana au prajit ei carnea pe gratar, am vazut alti clienti care dupa ce primeau un sandvish simplu il completau ei cu legume si sosuri, la alegere de pe o masa de langa kiosk. Uite asa se invata! Apoi ne-am plimbat pe malul apei, pana am ajuns la Punta de la Mujer, un pod care cica simbolizeaza un cuplu dansand tango, mie mi-a scapat asta... E interesant ca podurile lor se pot roti, ca sa faca loc vapoarelor, si ne placea sa ne uitam sa depistam mecanismul prin care se rotesc. Ar fi fost interesant sa vedem si cum se intampla, dar nu am avut ocazia.

O alta zi interesanta a fost cea in care am fost sa vedem Caminito. Asta este o strada intr-un cartier muncitoresc, La Boca, si recunosc ca aici a fost cel mai dubios. Cartierul in sine nu arata mai rau decat Militari (ma rog, in unele locuri arata un pic mai rau), dar noi am mers pe strada centrala, si a fost foarte decent. Stresul era mai mult la mine in cap... In acelasi cartier se afla si stadionul celebrilor Boca Juniors. Pentru cunoscatori, si argentienii sunt nebuni dupa fotbal, asa ca au facut o industrie si din asta. Daca vrei sa vezi un meci, trebuie sa cumperi un bilet de vreo 60 de dolari americani, pentru o excursie care te mai tine ocupat vreo 2 ore inainte de meci, si iti da si un sandvish... Noi am spus pas, poate data viitoare prindem totusi niste bilete normale, oricum partea fun e strict uitatul la meci. Deci La Boca nu e cine stie cine, pana se ajunge in Caminito. Aici este o zona extrem de colorata, si turistica, multe baruri, case pictate, statui care ies de la geam, tango pe strada... foarte misto. Dupa ce am mers stresata pana acolo, a fost chiar fain, imi era teama ca cine stie ce tampenie este, pentru ca in majoritatea vederilor este pozata o singura casa, si credeam ca aia este tot ce inseamna Caminito. Drept dovada, drumul la retur mi s-a parut mult mai scurt, si mai in siguranta, deci mult stres e mai degraba la noi in cap...

Recoleta si Palermo sunt cartiere de bogatasi, se vede cand te plimbi pe strada, dupa ce garduri au, copaceii de la poarta si din gradini, totul e super dragalas. Aici ne-am plimbat prin cateva parcuri, am fost intr-o gradina botanica, si intr-un cimitir. Gradina botanica era foarte draguta, cu multe pisici in ea, pisici mari amatoare de aparate foto, pozeaza rau de tot. Cimitirul pe care l-am vizitat este unul de bogatasi. E bine ca am ajuns aici pe la pranz, intr-o zi cu soare, altfel devine destul de dubios. Citimirul este destul de interesant, oamenii au cheltuit multi bani pe tot felul de sculpturi, dar singurul punct intr-adevar relevant este mormantul Evitei. Evita este un subiect despre care se poate vorbi mult, a avut un impact foarte mare asupra argentienilor, iar acum este folosita inclusiv ca sa mai vanda subiecte turistilor. Dintr-o fata nascuta intr-un cartier sarac, a ajuns sotia presedintelui Argentinei, si a avut un rol important in emanciparea femeilor din Argentina, si dezvoltarea sistemului de protectie sociala. Noi am prins un pic din povestea ei cand un grup cu ghid s-a oprit langa noi, si am auzit niste povesti sinistre despre cum s-a plimbat trupul ei imbalsamat, dupa moartea ei, prin toata lumea, pana a ajuns din nou in Argentina, unde este acum. Sinistru... O faza simpatica de aici a fost o familie de fracenzi cu care ne-am intalnit, erau cei doi parinti si o fata, toti trei cu palarii de paie pe cap, albe cu banda neagra, parca erau intr-o trupa, hi hi!

Una peste alta Buenos Aires e interesant, si sunt multe chestii de facut, nu te plictisesti. Suntem inca prea la inceput in calatoria noastra, dar s-ar putea sa dezvolt o preferinta pentru orasele mai mici, mi se pare ca au mai multa personalitate, mai mult farmec. Pentru noi a contat mult si locatia, oamenii de acolo. La al doilea hostel a fost foarte placut, cei de la receptie au fost simpatici, ne-au ajutat de cate ori am avut nevoie, dar nu au fost foarte bagareti sa ne bata la cap foarte mult, sa socializam fortat sau chestii din astea. In hostel era o camera comuna in care era o masa de biliard si mai erau cateva jocuri, aici se adunau in niste seri cativa prieteni de-ai celor de la receptie care cantau la chitara, a fost simpatic. In ultima dupa-amiaza eram in bucatarie si pregateam niste sandvish-uri pentru drum, si a venit unul dintre baietii de la receptie. Foarte vesel, avea treaba pe acolo sa aranjeze niste lucruri. Vorbisem cu el mai devreme sa ma ajute sa dau un telefon, pentru ca am inceput sa vorbesc destul de mult in spaniola, dar la telefon e altceva, e mai complicat, asa ca l-am pus pe el sa vorbeasca in numele meu. In bucatarie imi spune ca vorbesc foarte bine spaniola. Evident, este o exagerare, dar ma face sa zambesc si ma fastacesc... Ii povestesc ca am mai fost in Peru acum doi ani si acolo am mai vorbit un pic, si ca in general deschid gura si spun ceva, si oamenii par sa ma inteleaga. Ii mai spun ca romana si spaniola sunt inrudite, si pentru noi este destul de usor sa ii intelegem, dar e mai greu sa vorbim. Tipul isi aduce aminte ca da, sunt amandoua limbi latine, si da, parca mai intelege si el cate un cuvant cand vorbesc cu Stef, si ma intreaba cum se spune "fac un sandvish pentru ca mi-e foame". Ii spun, si dupa vreo doua repetitii vorbeste chiar foarte bine, cu accent corect. Stef iese din camera si il aude pe tip spunand intr-una "fac un sandvis pentru ca mi-e foame" hi hi... A fost simpatic.

Deci Buenos Aires... Multe drumuri pe jos, cartiere colorate si diferite, trafic foarte organizat (dar incep sa cred ca asa e in toate orasele mari in Argentina). Nu am fost la show de tango si nici la meci de fotbal. Mi s-au parut niste chestii scumpe si fabricate special pentru turisti, de asta am decis sa nu le facem. Mi-ar placea ca data viitoare sa mergem sa vedem o piesa de teatru, dar pentru asta ar trebui sa luam bilete mai din timp, si sa stim mai multa spaniola decat acum :) Cine stie, poate o sa mai revenim! Pasul urmator, o calatorie de 14 ore pana in Mendoza, regiunea renumita pentru vinuri, unde o sa ne revedem cu cei din gasca!

«Iguazu Falls Mendoza»