...where I lay my head is home


Kaikoura
decembrie 2008

Erau deja aproape doua saptamâni de când plecasem de acasa, moment în care multi deja îsi fac bagajele si planul de retur. Iar noi nici nu ajunsesem la jumatate din calatorie! Ah, si ce ne mai delectam când faceam aceste calcule! Bucuria noastra :) De data asta am fost plecati din tara 35 de zile, profitând de zilele libere de Craciun si Anul Nou si bazându-ne pe zile de concediu si pe 2008 si pe 2009. Uitându-ne în urma, nu stim sigur daca am mai face aceeasi alegere din nou. De ce? Perioada Decembrie-Ianuarie este buna pentru ca îti permite sa lungesti distractia din cauza zilelor libere de la stat, dar dezavantajul este ca toata lumea poate face asta, si chiar asta si fac. Si se simte! Aglomeratia este clar mai mare, devine sezon turistic peste tot, indiferent daca este zona cu soare sau zapada, munte, mare… nu mai conteaza, lumea oricum pleaca de acasa. Iar partea proasta este ca indiferent în ce tara te duci, în perioada asta calatoresc alaturi de turisti si localnicii, pentru ca evident, si ei sunt în vacanta. Acum asta nu înseamna ca noi am dat peste milioane de turisti în Noua Zeelanda, dar perioada aleasa a fost un factor de stres, si am avut grija sa ne facem rezervari la cazare, sa nu cumva sa ramânem pe drumuri. Pâna la urma partea proasta este ca e nevoie de mai multa planificare, iar noua ne place sa fim surprinsi, macar asa, din când în când, sa nu planificam totul la virgula. Deci eram în a 14-a zi pe drum, porneam din Motueka, de pe coasta de Vest, si destinatia era Kaikoura, pe coasta de Est a insulei de Sud. A fost un drum destul de lung, de vreo 5 ore, iar pe la prânz am ajuns în Bleheim, unde am încercat sa mâncam. Era foarte cald afara si am hoinarit prin oras dupa niste mâncare, dar nu erau oferte prea multe, pentru ca este un oras mai putin turistic. Am ajuns sa mâncam din nou fish and chips, adica peste cu cartofi prajiti :) Culmea este ca mâncarea asta este perceputa ca un fel de fast food la ei, adica are o imagine proasta într-o tara care manânca destul de sanatos. Ma gândesc ca daca si la noi asta ar fi oferta de la fast food, am fi mult mai sanatosi :) Pornind din nou la drum, am ajuns pe coasta, chiar lânga ocean :) Pacificul! Pentru prima data în Noua Zeelanda :) Yuppy! O imensitate, bineînteles! :) Batea un vânt nebun, valuri mari, iar toata plaja era plina de pietre… Trebuia sa fie si o parte nasoala :( Iar eu am câzut în fund, alunecând pe niste pietre. Nimic grav, doar orgoliul un pic sifonat :)

Un pic mai încolo, la o curba nasoala, Bug a luat aiurea curba, intra pe contrasens si dupa vreo 100 de metrii ne-am trezit opriti de politia care venea din sens opus: amenda! Of… a naibii treaba! Evident ca ne simtim nedreptatiti, Bug vorbeste cu politistul, la început totul pare bine si frumos, doar o verificare de acte. Politistul este atât de amabil si zâmbaret încât nu credeai ca va da si o amenda la final :) Si totusi… amenda vine si ea… Asta e! Norocul nostru revine un pic mai încolo, si oprim din întâmplare fix lânga un punct de belvedere unde este plin de foci! Prima întâlnire cu un grup mare de foci, dupa ce vazusem o singura foca somnoroasa în Abel Tasman, asa ca entuziasmul este mare :)

Ajungem într-un final si în Kaikoura, unde urma sa stam 3 zile, de Craciun. Suntem cazati într-un hostel descris destul de bine pe site si în review-uri, dar camerele mici si întunecate nu ne impresioneaza foarte mult. Combinatia de pereti rosii si asternuturi bleumarin, nu dau nici ele bine, în conditiile în care geamurile sunt absolut minuscule. Este clar o schimbare fata de cazarile din insula de Nord :( Partea buna este ca avem internet la parter, televizor cu video în camera, si o colectie interesanta de filme.

Kaikoura este o zona foarte foarte frumoasa, chiar între munti si ocean, un oras lunguiet unde ne-am plimbat cam mult :) Am mers în cautarea unui restaurant care pe harta din Lonely Planet parea mai aproape, dar am mers prin vânt degeaba, si am mâncat tot într-un restaurant mai aproape de hotel. Orasul este cunoscut pentru fructele de mare, mai ales pentru crayfish (un fel de homar), de la care îsi trage si numele. Din pacate, ca si homarul, crayfish-ul asta e foarte scump, asa ca am mâncat ca de obicei, doar niste peste obisnuit si vita.

Seara ne-am uitat la un film idiot, pe care l-am abandonat destul de repede, mai ales ca a doua zi trebuia sa ne trezim destul de devreme. Ah… cu paturile alea electrice, somnul a fost o adevarata placere! :) Planificasem pentru a doua zi, o zi perfecta, cu delfini si balene! :) Ah, ce zi perfecta! Kaioura a fost o experienta ciudata, o zona în care am stat suficiente zile, foarte mult pe relaxare, dar cu un moment trait la intensitate maxima! E ca si cum toata adrenalina pentru câteva zile, s-a consumat într-un singur moment! :) Ne-am trezit devreme, si am pornit spre Encounter Kaikoura, singura companie care are dreptul sa duca turisti în larg, sa vada si sa înoate cu delfinii. Primul pas a fost echiparea! Setul complet continea costum gen salopeta si avea si gluga, plus geaca cu mâneca lunga, ochelari si tub de respirat sub apa, si labe pentru picioare. Costumul este special pentru genul asta de activitati, în sensul ca protejeaza tot corpul de temperatura scazuta a apei, si în plus, este flotant, te tine la suprafata indiferent de cum te misti tu. Cris si Stef fiind niste înotatori mai timizi, îi întrebasem în avans pe cei de la Encounter daca vor fi în siguranta, iar raspunsul lor a fost ca vor fi în siguranta, dar ca este bine sa fie „confident swimmers” . La pasul cu echiparea ne-am distrat de minune tragând de hainele alea mulate sa se lipeasca bine pe noi, apoi uitându-ne unii la alti, schimbând anumite parti din costum pentru ca nu se potriveau marimile… ce mai… super funny! :) Pasul doi, ne-au facut instructajul: ne-au aratat un material video despre ce urma sa facem: cum arata vaporul, care sunt regulile pe el, care sunt mijloacele de salvare de la bord etc. Apoi care e treaba cu delfinii: ce fel de delfini sunt: sunt specia Dusky, sunt cei mai acrobatici delfini si au cam 1,5m – cât mine :), si urma sa îi vedem în mediul lor natural, la câtiva km în largul oceanului Pacific! Fiind salbatici, interactiunea cu ei nu poate fi controlata, nimeni nu îi poate obliga sa vina lânga vapor si lânga turisti, deci nimic nu este garantat. Asa ca ne-au povestit câteva din chestiile pe care delfinii le considera interesante, si la care vin sa se uite: prima, evident, scufundarile si tumbele pe sub apa. Daca te pricepi la asta, ai sanse mai mari sa vina sa se uite la tine. În plus, îi atrag sunetele ascutite, cântecele de tot felul, iar pozitia în apa trebuie sa fie cât mai naturala, adica fara multe mâini si picioare balanganindu-se aiurea. Ok… suna interesant. Stiam ca faza cu scufundantul nu îmi va iesi, asa ca ma gândeam la ce sa le cânt :) Nu prea îmi imaginam cum poti sa cânti cu capul în apa si tubul ala în gura, dar înca nu imi faceam griji în legatura cu asta :) Cam dupa vreo jumatate de ora de pregatiri, ne îmbarcam în autocar, si dupa înca 10-15 minute ajungem în port. Pe vaporas ni se repeta mare parte din instructaj, ceea ce este ok pentru ca ne mai distrage atentia de la valurile mari si disconfortul general în care ne aflam. Ah, am uitat sa spun ca marea era destul de agitata, fusesem avertizati sa luam pastile de rau de mare daca stim ca e cazul. Cris se blindase cu câteva pastile :) Încet-încet ajungem în larg, începem sa vedem cete de delfini, pescarusi, albatrosi, super distractie! Si, gata! Minunea-minunilor, gasim un grup imens de delfini (estimarile ghidului sunt peste 100), si suntem anuntati ca putem intra în apa. WOW!

Singur mai vrem? Valurile sunt mult mari mari decât cele din Abel Tasman, apa cu siguranta mai rece, iar animalele astea chiar sunt prietenoase? Rând pe rând cei mai curajosi fac primii pasi în apa si îi vedem imediat cu capul în apa, uitându-se dupa delfini. Cine stie ce vad ei pe acolo? Nu stiu sigur, dar vreau sa aflu, asa ca iata-ma în fund pe maginea vaporului, cu picioarele în apa, si…. gata, am desprins si ultimul deget care se mai tinea de vapor, si sunt în ocean! WOW! Partea buna este ca nu e asa de frig cum îmi imaginam, costumul ma protezeaza bine. Partea proasta este ca valurile sunt foarte mari, iar costumul nu imi permite sa înot cum stiu eu. Ma trezesc de multe ori cu fata în sus, am tubul în gura dar tot îmi este teama ca îmi va intra apa în gura asa ca trag aer în piept foarte scurt, ceea ce ma agita si mai tare! Ma uit spre ghid si o vad cum îmi face semnul de ok. ?tiu ca ar trebui sa fac si eu semnul înapoi ca sa îi spun ca sunt ok, dar din pacate nu ma pot opri din dat din mâini, mi se pare ca daca nu ma agit, ma duc la fund. Desi, stiu, costumul este belea, eu stiu sa înot, si în plus, nu am luat nici o gura de apa. Of…. macar de as fi vazut vreun delfin! Pâna la urma ratiunea învinge si încep sa îmi relaxez miscarile. Îmi dau seama ca nu voi putea sa înot clasic, asa ca ma întorc cu fata spre apa, trag mâinile pe lânga corp, si încerc sa dau doar din picioare. Victorie! Ma misc în ce directie vreau eu, am controlul! Ok… Dar tot nu am vazut nici un delfin pe dedesubt! Ma gândesc o clipa la restul gastii pe care îi lasasem în urma pe vapor, eu fusesem prima care intrasem în apa. Pe vapor nu îi vad, dar nici în apa, unde nu este decât o mare aglomeratie de fete acoperite cu ochelari. Ma gândesc ca toti trei trebuie sa fie în siguranta asa ca încerc pasul doi: sa îmi bag fata în apa! Ca într-un film de desene animate, îmi bag fata în apa, dar îmi tin respiratia, desi am tubul în gura si as putea respira prin el. Of, ce copil sunt! Evident ca nu apuc sa vad mare lucru, asa ca încerc din nou. De data asta trag un pic aer în piept prin nenorocirea de tub, dar tot nu ma relaxez… Ok… deci va fi cu pasi mici. O las mai moale cu stresul, si o iau cum îmi vine: daca îmi vine sa respir sub apa, respir, daca ma încapatanez sa îmi tin respiratia, îmi tin respiratia! Si uite asa începe distractia, încep sa stau mult mai mult cu capul sub apa, si delfinii sunt peste tot! Ma uit la ei prin ochelari si vad conturul de la rama ochelarilor ca si cum e cadranul de la un televizor. Totul este complet ireal! Întind mâna dupa ei desi stiu ca nu am voie, dar e un instinct mult prea puternic. Nu îi ating, dar îmi vad mâna în „televizor” si stiu ca e real, ca sunt cel putin 10 delfini în jurul meu, si multi altii pe o raza de vreo suta de metrii. Incredibil! Problema este ca eu stau pe loc, iar ei misuna pe lânga mine, vin si pleaca dupa cum vor, si eu vreau mai mult, vreau sa îi tin mai mult lânga mine! Îmi aduc aminte de faza cu cântatul, si abia acum îmi pun problema, cum naiba cânti cu tubul ala în gura?! Pâna la urma strâng din dinti, la propriu, ca sa tin bine de tubul ala, si încep sa cânt Jingle Bells, ca doar suntem în ajun de Craciun! Distractia e maxima, pentru ca aud si eu ce tâmpenie de sunete scot, dar se pare ca functioneaza, mama cât de tare! La un moment dat mi se pare ca ating un delfin, sau ca el ma atinge pe mine, cine mai stie? Nici nu stiu în ce directie sa ma uit, sunt peste tot! La un moment dat unul dintre ei zaboveste mai mult pe lânga mine si am timp sa ma uit direct în ochii lui! Este absolut extraordinar, nu îmi vine sa cred! Senzatia ca ma uit la televizor este îngrozitor de puternica, altfel nu îmi pot explica ce se întâmpla! WOW!

Din când în când mai scot capul din apa, îi vad pe toti 3 din gasca pe vapor, nu stiu ce e cu ei acolo, ba mai rau, Stef e deja în tricou, ce Dumnezeu? Ne-au chemat astia înapoi? Dar nu, multa lume este înca în apa, ma uit la ghid si ghidul înca nu zice nimic, asa ca îmi vad de ale mele! Habar nu am cât timp a trecut, ar putea fi un minut, sau trei ore, nu as putea face diferenta! Picioarele mi-au înghetat un pic, dar nimic grav, as mai putea continua, dar parca nu mai sunt delfini prin apa :(. Se aude semnalul de retur pe vapor… Cum, gata?! Pai eu mai vreau… Sunt destul de departe de vapor, si e prima data când trebuie sa înot catre un punct fix! Ma rog, asta cu punctul fix e relativa… evident ca vaporul se misca în toate directiile! Faza cu înotatul catre vapor e un adevarat chin, valurile ma tot împing în spate, iar eu mi-am consumat de mult toata energia. Cu chiu cu vai ajung lânga vapor, dar nu ma pot urca pe platforma, pentru ca este prea alunecoasa, iar nenoricirea de vapor se misca non-stop, dar reusesc sa ajung în final pe barca! Aflu de la tipa care ne era ghid ca înca nu am ajuns la final, pur si simplu ne mutam un pic cu vaporul, pentru ca grupul de delfini se mutase prea departe de noi, ca sa îi ajungem înotând. Ah, ce bine, deci mai e! :) Ma uit dupa cei din gasca, si nu îmi vine sa cred, toti sunt uscati, schimbati, ce naiba e aici? Nu mai intra nimeni în apa? Ma duc spre ei cu tot costumul pe mine, inclusiv labele în picioare, ochelarii si tubul spânzurati pe cap, toata fata strânsa de gluga de costum si obrajii scosi în afara. Când merg, din cauza labelor din picioare, trebuie sa ridic genunchii destul de sus, iar din cauza costumului, mâinile îmi sunt departate de corp! Sunt o adevarata aratare, asa ca toata gasca râde de mine:). Ma rog… energia mea este deborandata, nu înteleg ei de ce au iesit din apa, nu vad ce misto e acolo? Aud niste explicatii cum ca au fost toti trei în apa, dar din diverse motive, nu au stat foarte mult. Stef a fost primul care a cedat, vaurile nu erau de el, asa ca s-a întors în vapor cu prima ocazie. Când ma gândesc la stresul prin care cred ca a trecut ma simt cam vinovata, dar oricum… nu cred ca as fi putut sa îl ajut prea mult, mai ales ca si eu eram cam stresata la început. Bug nu si-a prins bine o bucata din costum si i-a ajuns apa la piele, asa ca s-a retras si el repede, iar Cris se pare ca i-a batut pe amândoi, a intrat de doua ori în apa, a vazut delfini, desi era destul de stresata de a înota direct în ocean :) O aud pe ghida cum spune ca putem intra din nou în apa, asa ca îi cer repede un aparat foto subacvatic, si ma duc repede în apa. Acum stiu care e treaba si sar repede peste introducere, intru direct cu fata în apa si ma uit dupa delfini! Sunt multi, din nou, dar ai naibii nu stau la poze. În plus, cine naiba stie cum functioneaza aparatul asta care îmi si reduce câmpul vizual! La naiba cu el, prefer sa îi vad când trec pe lânga mine decât sa le fac poze :) A doua sesiune e mult mai scurta, sunt obosita, asa ca ma retrag pe vapor înainte de semnalul ghidei. Acelasi stres cu ajunsul la vapor, dar stiu ca îl fac pentru ultima data, asa ca iata-ma în vapor. Stef sta încântat lânga mine, se pare ca am o fata foarte amuzanta, nu se poate opri din facut misto! Îmi face cateva poze, eu încerc sa îmi aranjez silueta, pentru ca nenorocirea de costum arata toate onduleurile :) WOW, ce experienta! Stef se grabeste sa îmi dea un prosop, dar chiar nu îmi este frig! Ma postez pe lânga ghid si încep sa turui despre cât de frumos a fost, ca ce frica îmi era la început etc. O vad cum numara non-stop oamenii care sunt în apa, sa nu ii piarda :). Se uita la mine cu un zâmbet clad, ca al unui educator care se distreaza pe seama entuziasmului unui copil, dupa ce i-a aratat vreun experiment interesant. WOW!

Ma schimb, si ies pe punte, unde dupa ce toata lumea este pe vapor, mai stam vreo jumatate de ora ca sa facem poze la delfini. Nu am absolut nici un discernamânt, habar nu am în ce directie sa ma uit si când sa fac poze, asa ca fac poze în disperare, întorcându-ma dupa fiecare oftat general! Oricum, nu conteaza, sunt delfini în aer în orice directie te-ai uita, câte doi-trei, parca zici ca sunt la concurs!… As sta asa o zi întreaga! Dar evident, ajungem si înapoi, dupa o calatorie foarte-foarte zbuciumata, nici nu mai stiu bine, dar parca am luat si eu o pastila! Stam ca prostii chiar în partea din fata a vaporului, unde se simt cel mai rau valurile. Eu mi-as pune un prosop în cap sa nu mai vad nimic, dar Stef este exact invers, sta în picioare, sa vada fiecare val. Partea buna este ca ne anunta unele valuri în avans, si avem timp sa ne pregatim pentru golul din stomac :) Înapoi la mal, în autobuz si la sediu… wow, ce început de zi… :) Ne urcam în masina si mergem dupa niste mâncare, ne miscam cu greu, oboseala ne prinde din urma, ne dam seama ca ne-am trezit devreme, si ne-am agitat cam mult :) Pentru gustare de la 12, încercam niste peste de la niste tonete pe malul marii, mâncare ieftina, proaspata si foarte buna! Apoi acasa si din nou la somnic, cu gândul ca doar un pic asa… de recuperare… Pe la 5 dupa-amiaza ne astepta a doua distractie a zilei, o excursie cu vaporul ca sa vedem balene! Pâna la urma somnicul se transforma în adevarat somn de dupa-amiaza, mai ales ca vremea afara nu se auzea prea bine: începuse sa ploua. Ne-am trezit cu greu sa mergem sa vedem balene, iar afara ploua destul de nasol. Ne-am întrebat daca ploaia ne poate strica distractia, dar pâna la urma balenele astea stau în apa, doar nu fug de o mica ploaie, nu? Ajunsi acolo, turul era anulat, din cauza ca era furtuna în larg… Dezamagire generala, sau tot raul spre bine? Si asa eram cam adormiti… :) Am reprogramat excursia peste doua zile, pe 26 decembrie, la 8 jumate dimineata, pentru ca a doua zi, de Craciun, totul era închis. Fiind si ziua în care noi plecam din Kaikoura, eram interesati sa putem pleca din oras cât mai devreme. Dupa tentativa esuata cu balenele, am iesit sa mâncam ceva la barul de lânga noi. Ne-am întins la vorbe, si au mâncat doar Cris si Bug, eu am ciugulit de la Cris, dar nu puteam sa duc o portie întreaga… din motive de lene si somn. Dupa cum spuneam si mai devreme, eu îmi consumasem toata energia si cheful ce trebuia sa dureze câteva zile, pe o singura experienta… Dar ce experienta! :)

Craciunul – stiam dinainte ca totul va fi închis, de la magazine, supermarket, baruri si orice altceva, asa ca nu aveam nici un plan. Am dormit de voie, pâna târziu, si cu greu ne-am hotarât ce sa facem. Ne-am activat abia pe la 11 si am pornit spre un punct de belvedere de lânga oras, unde am vazut câteva foci, dar nu asa de multe cum am fi vazut daca ar fi fost însorit. Majoritatea ies pe stânci sa leneveasca atunci când e cald, banuiesc ca atunci când ploua sunt active pe la pescuit :) .

Apoi am plecat spre Mt Lyford, o zona de vacanta pentru cei din Kaikoura, dealuri, munti, mult verde… Noua Zeelanda :). Când ne era lumea mai draga, ne-am trezit cu oaie în fata masinii , nu stim pe unde s-a strecurat, pentru ca toate pasunile sunt împrejmuite foarte bine. În vârful muntelui privelistea era foarte frumoasa, dar si super pustiu, numai proprietati private, case micute, ascunse la distanta buna fata de drum. Nu ca la noi pe valea Prahovei unde e mai aglomerat decât într-un musuroi, si prostia este ca totul este super ostentativ, ca si cum sunt mari valori de arhitectura. Ma rog…

Am facut un mic ocol pentru a nu ne întoarce chiar pe acelasi drum, si am fi vrut sa ajungem si în Hummer Springs, o mica statiune, dar din pacate nu aveam suficienta benzina, si nu am gasit nici o benzinarie deschisa… Data viitoare :) Întorsi acasa am încercat sa mâncam în oras dar era totul rezervat în avans si/sau super scump, cu optiuni limitate ca meniu, asa ca am facut de mâncare la microunde în bucataria comuna :) Hehe, ce masa de Craciun! Din nou film, la milioanele insistente facute de mine: Gladiatorul (oare a câta oara vad filmul asta, ce cliseu… ) apoi somn de voie, pentru ca urma o noua trezire matinala, si un drum lung cu masina… Vineri, 26 Decembrie 2008, Kaikoura – Arthur’s Pass Ne-am trezit voiosi, si am pornit încrezatori catre malul oceanului, sperând sa vedem balene. Ajungem mult înainte de ora la care trebuia sa plece turul nostru, si cei de la ghiseu ne grabesc sa prindem o plecare mai matinala, pe motiv ca situatia se înrautateste în larg, unde începe o furtuna. Vestea buna este ca cele doua transe de turisti de pâna atunci vazusera balene, asa ca plecam la drum foarte încrezatori.

Din pacate platim doar o calatorie foarte zbuciumata, furtuna din larg se înteteste si balenele pleaca prea mult în largul oceanului asa ca nu le putem urma… Ce dezamagire! Singura consolare sunt zecile de albatrosi pe care îi vedem, au niste figur super simpatice, mereu încruntate :). Stiu ca sunt niste pasari foarte mari, îmi aduc aminte ca am citit un articol în National Geografic, în care se spunea ca unele exemplare ajung pâna la 4m avengura aripilor. Mi se pare fascinant, e cat unul din peretii dormitorului nostru… În ocean nu îti dai seama cât sunt de mari, oricum spatiul este imens… Dar o sa îi vedem undeva într-un muzeu, si sunt într-adevar absolut imensi. Chiar si cei care au avengura de „doar” 2,5m, au corpul cât un copil de 6 ani. Ciudat! Bine ca le place sa stea mai mult în larg, si ajung pe malurile stâncoase foarte rar, doar ca sa faca pui. Si cica sunt foarte caraghiosi când merg pe uscat :)

«Abel Tasman Trecerea de pe costa de Est, pe coasta de Vest»

Ce mai zice lumea:

2011-03-25 22:18:35 in urma cu 8 ani si 8 luni, Memori3s a zis:

absolut magnific! delfinii sunt preferatii mei.. si o sa vina ziua cand o sa vad si eu unul.. in libertate:D va multumesc pt ca ne impartasiti experienta voastra

2010-10-19 23:03:09 in urma cu 9 ani si o luna, Sandi a zis:

Multumim, ma bucur ca ti-a placut! Experienta cu delfinii e printre cele mai memorabile chestii care ni s-au intamplat in calatorii. Si a iesit o poveste frumoasa!

2010-10-17 00:00:21 in urma cu 9 ani si o luna, mihaela a zis:


Minunata prezentare. Felicitari.

2010-06-18 15:17:37 in urma cu 9 ani si 5 luni, Gabriela a zis:

Superb,superb!

2010-05-21 23:00:21 in urma cu 9 ani si 6 luni, ........ a zis:

FAIN