...where I lay my head is home


Santiago, the sequel
mai 2010

Pe la mijlocul lunii mai am ajuns din nou in Santiago, zgribuliti dupa frigul din sudul Argentinei si sudul Chile, cu o pisica la pachet (culeasa din Pucon) si pregatiti de lupta: trebuie sa o vindem pe Suchi!

Visul nostru era o camera calduroasa pe care sa o parasim la finalul lui mai (ca urmare a vanzarii lui Suchi), iar undeva la inceput de iunie sa fim deja in drum spre Brazilia. Eh, e bine sa faci planuri, ca sa ai ce sa schimbi din mers :P A fost cu stres, cu rasete si plansete, dar e bine ca vorbim despre toate la timpul trecut.

Ajungem in Santiago intr-o zi cu soare, afara e chiar cald, iar orasul ne asteapta cu bine-cunoscutul smog. E chiar urat, si vizibil, cu cat ne apropiem mai mult de oras, cu atat se vede mai clar cat de mult praf si alte porcarii, acopera cerul de deasupra orasului. Santiago este blocat intr-o depresiune, intre Anzi si niste dealuri de langa ocean, iar curentii de aer se tot rotesc deasupra orasului, dar nu poarta nimic mai departe, ci doar recicleaza. Situatia e atat de serioasa incat in unele zile traficul este restrictionat asa cum era la noi pe vremuri, pot circula doar masinile cu un anumit numar (par-impar, multiplu de 7, sau mai stiu eu ce alte reguli). Iar la capitolul SF, se pare ca exista niste proiecte de a sparge niste munti, ca sa creeze niste curenti de aer... dubios maxim! Deci nu ne permitem sa ne schimbam stilul de viata si dependenta de chestii poluante, dar ne duce capul si avem bani de proiecte care presupun spartul muntilor! Intram in oras surprinzator de usor, urmarim niste harti cam prea schematice dupa gustul meu, dar iesim de pe autostrada exact unde trebuie, facem dreapta la marele fix, si in 10 minute suntem pe strada noastra, in faza casei lui Sol. Mare minune!... Doar ca la usa nu raspunde nimeni! Noi anuntasem cam in jurul carei date ajungem, dar nu era nimic batut in cuie. Dam niste telefoane, care de care mai saritor, si dupa ce stam cam vreo jumatate de ora pe net la usa lui Sol (bate internetul pana in strada), reusim sa revendicam una din camerele cu geam mare! Cat am asteptat la usa am cam murit de cald, afara era chiar frumos, dar casa e pe stil vechi, cu pereti inalti, curte interioara, si retine frigul mai bine decat un frigider. Asa ca in camere e frig grav, se rezolva doar dupa multe de ore de resou tinut in priza. Asta e, in Santiago e final de toamna, si chiar daca toamna nu se lasa cu zapada asa cum e la noi, e totusi destul de frig, frunze galbene... chestii cunoscute. Zilele trec surprinzator de repede, anuntul pe net era postat de mult, ba chiar ne si sunasera vreo doua persoane, grabite sa o vada pe Suchi. Noi, insa, cam aveam un nod in gat, Suchi inca se mai oprea aiurea in tramvai, cand iti era lumea mai draga, fara nici o explicatie. Asa ca am vrut sa o ducem mai intai la doctor, ca sa faca si ea o prima impresie buna cand vin clientii. Usor de spus, dar mai greu de facut. Mecanicul nostru (nu e culmea ca avem "mecanicul nostru" in Santiago, dar nu si in Bucuresti?!), deci mecanicul nostru e in criza de personal, unul dintre oamenii lui e acasa cu gripa, curtea e plina de masini, si ne duce cu zaharelul de la o zi la alta, pana cand reusim sa pierdem cam o saptamana ca sa aflam ce e cu Suchi. Cica e gata, ne ducem sa o luam din service, Andres ne spune ca merge tare bine, motorul e perfect, ne zice si cam ce a avut, eu iar nu inteleg nimic, dar nu mai conteaza, hai sa o luam din service! Ne urcam in masina, Stef la volan, si dai la cheie. Una-doua-trei, nimic. Hm... stim noi ca trebuie sa se incalzeasca un pic, dar mai intai ar trebui totusi sa porneasca, nu?! Ne uitam la benzina, e cam pe duca, dar ar mai fi ceva. Stef se ambitioneaza, dar degeaba, masina nu vrea deloc sa porneasca. Of... Se da jos sa il gaseasca din nou pe Andres, iar eu, in amintirea vremurilor bune, ma urc la volan si imi fac schema. Opresc motorul, scot cheia, o bag din nou, dau la cheie, apas pe acceleratie si doua secunde mai tarziu masina porneste! E o legatura intre noi fetele, Suchi ma place mai mult, e clar, e deja a nu stiu cata oara cand ne face schema asta. Niste nenici de prin curte de acolo se uita crucis la mine, pentru ca ne-au vazut huruind masina cateva minute bune, si acum se uita la mine mandra la volan! Ha!

Mai lasam masina in service inca vreo doua zile, pentru ca picura ceva de la carburator. Ni se lungesc urechile asteptand, dar supriza e si mai mare cand aflam care a fost faza: lipsea o piesa mica din carburator! Unul din nenumaratii mesteri care au umblat pe la masina au uitat sa o puna la loc dupa ce si-au facut treaba, e singura explicatie care ne trece prin cap... Interesant, oricum... Si gata, incepem si vizionarile! Culmea e ca avem doua programate in aceeasi zi, una la 4 alta la 5. Wow, incepem cu dreptul! Insa prima e tzeapa, stam degeaba o jumatate de ora la locul stabilit, omul nu mai raspunde la telefon, si dupa vreo doua zile ne spune pe mail ca a avut ceva treaba, si oricum nu prea are bani sa cumpere masina. Pai si te durea mana sa dai un telefon?! Al doilea nene e mult mai serios, in primul rand e chiar punctual, si se uita la masina foarte meticulos, pare ca stie ce zice. E visul lui o masina ca asta, sa o ia sa o aranjeze, suna bine! O cam critica pe Suchi, cica are niste rugina care trebuie curatata, cica pe sus niste placaj de lemn e cam stramb... Deci ramane ca se mai gandeste si revine cu un telefon. Dar noi avem arma noastra secreta: Leonardo, tipul ciudat care a dat buzna la noi in masina acum 4 luni, cand ieseam prima data din Santiago, si ne-a promis ca va fi clientul nostru numarul 1. Il sunam si zice ca inca mai este interesat de masina, noi suntem foarte veseli, si hai la intalnirea numarul 3. Merge bine, Leonardo se baga si la un test drive, conduce cam ca un nebun, dar banuiesc ca asa se face cand vrei sa cumperi o masina... Insa cica e scump nene! Pai da, dar e si misto, nu am luat-o nici noi foarte ieftin, am mai bagat inca o caruta de bani in ea sa reparam motorul... Si lasa ca stim si noi cati bani face. Inca suntem infipti. Dar evident, negociem, sa ne spuna el cat merita, si vorbim. Pai nu, nu ne zice acum, intai sa vina cu un mecanic, si sigur vine, sa nu avem grija... Dar uite ca timpul zboara, sunt aproape doua saptamani de cand suntem in Santiago, mai suna unu', mai da tzeapa altul, mai primim un mail, mai punem anunt pe alt site, mai dam si anunt la ziar ca prea se ingroasa gluma... si gata, suntem aici de 3 saptamani. Si... uite o raza de soare! Clientul serios, primul care a vazut masina, dupa lungi negocieri pe mail, trimite o oferta... naspa rau, dar macar e prima pe care o primim. A doua zi vine un cuplu de batranei, super entuziasmati de masina, dar e sambata, asa ca revin luni cu un telefon sa o vada si mecanicul, dar nu pare sa mai lipseasca mult pana sa o cumpere. Si in plus, nu par sa negocieze la fel de mult la pret. Hehei, ce weekend frumos avem! Ziua de luni ne da cu ceva in cap, batraneii zic ca s-au mai gandit si masina e cam mica, iar nenea cu oferta pe mail zice ca de fapt nu e sigur, si dupa vreo doua zile ne da mesaj si ne spune ca de fapt el nu e angajat, si sotia zice ca poate nu e acum cel mai bun moment sa cumpere o masina in care oricum vrea sa mai investeasca timp si bani. E chiar dragut, ne trimite salutari si toate alea... dar oare ce o fi fost in capul lui pana acum?! In rest rutina e cam aceeasi, dar cu mai putine contacte, mai un telefon, mai un mail, dar nici o vizita... Brazilia pare din ce in ce mai departe, iunie a inceput deja, si nimic bun la orizont. Leonardo minte cu nonsalanta, de doua saptamani isi tot asteapta mecanicul sa vina in Santiago, dar el sigur vrea masina, si sigur ne suna in 2-3 zile! Sigur Leonardo, sigur! Ah, si colac peste pupaza: fuge pisica! Ii gasisem si stapan, o tanti draguta care venea sa faca ordine in casa a zis ca o vrea dansa, dar cica o va lua abia dupa ce plecam noi. Insa Dafi se obisnuise sa mai umble pe acoperis, si de acolo pe la vecini, pana intr-o zi cand (sper) a gasit ceva mai bun prin alte curti... Ne reunim cu gasca de romani, ne revedem cu prietenii facuti in decembrie, si stam din nou mult timp la povesti. In rol central, cum a fost la cutremur? Nasol! Ei stau la etajul 9 intr-un bloc serie noua, apartamentul arata perfect, doar cateva "zgarieturi" prin baie, dar in rest a stat in picioare foarte bine. Totusi, cutremurul in Santiago s-a simtit la 8,5 grade, si a durat 3 minute. In toiul noptii, a fost timp berechet sa te trezesti, sa stai linistit in pat ca trece (cutremurile aici sunt destul de dese sa nu te mai sperii usor), sa te dai totusi jos din pat cand incepe sa se agite mai tare, sa te speri ca naiba cand vecinii incep sa urle de panica, sa te apuce si pe tine panica vazand cat de tare se zdruncina totul, sa auzi cum cad toate chestiile prin casa, sa vezi macaraua de viz a vis cum se inclina ca naiba si sa te intrebi: "cine cade primul, noi, sau macaraua!". A fost cumplit, eu nu imi pot imagina 3 minute de cutremur, iar 8.5 grade nici macar nu stiu cum "ar trebui" sa se simta. Si totusi, in Santiago nu au cazut cladiri, acum sunt cateva evacuate, au cazut cateva poduri, si cam atat. In Conception, orasul mai aproape de epicentru, acolo lucrurile s-au simtit mai nasol, au cazut mai multe cladiri, poduri, sosele... Dar cel mai spectaculos a fost povestea unei cladiri rupta in doua, pentru ca falia s-a rupt fix pe sub cladire. Si totusi au murit mai putin de 10 persoane din cladirea respectiva, iar una identica aflata la doar cateva sute de metrii mai departe, a ramas perfect in picioare. Wow, abia acum intelegem amploarea a ce s-a intamplat, pana acum erau doar niste cifre si statistici! Ce bine ca nu am fost in Chile la data cutremurului, ma bucur ca putem povesti amintirile altora, nu direct pe ale noastre. Stresul cu Suchi revine zi de zi, cu cei de acasa aproape ca nu mai putem vorbi despre altceva, se pun pe masa tot felul de solutii, dar simtim ca le-am incercat pe toate si nimic nu functioneaza. Aproape ca ne impacasem cu ideea ca vom vinde masina in ultima zi posibila, vom lua 3-4 autocare unul dupa altul, vom ajunge in Rio si vom sari direct in avionul catre Bucuresti. Intr-un moment de disperare lasam din pret grav de tot, si trimitem mesaje catre clientii cu care am fost cel mai aproape de vanzare, pana acum. E vineri si pentru prima data iesim in oras, trage Enrique de noi. N-am nici un chef, ma simt vinovata ca pierd timpul aiurea, ca si cum vineri la 11 noaptea as putea face ceva ca sa vand masina. Tare inspirata decizia de a iesi, am vazut un concert extrem de simpatic, cu un concept pe care nu stiu daca il regasim la noi. Petrecerea se cheama pena (se citeste ceva gen penia), si este de obicei un spectacol folcloric intre prieteni. In seara asta canta o familie, mama si fiica, aflate la a 3 sau a 4 generatie de artisti. Noi ajungem tarziu, spectacolul este deja inceput, dar la prima pauza solista il saluta pe Enrique. Se pare ca la fiecare masa este cate o persoana care le cunoaste pe fete. E ca o mare familie. Suntem vreo 30-40 de persoane, lumina de la lumanarele, cate un paharel de coniac din partea casei, incepe bine. A fost o seara tare draguta, cateva reprize de muzica, intrerupte de diferite joculete pentru public, mancare buna, vin fiert, si la final de seara, surpriza: e randul musafirilor sa fie artisti, in semn de multumire. Fiecare masa este invitata sa isi trimita pe scena cate un reprezentant, unii sunt mai sfiosi, altii mai curajosi, si uite asa se mai adauga vreo 4-5 cantece de final, unele dintre ele chiar reusite! Am ajuns acasa pe la 4 dimineata, recunoscand ca nu mai suntem ca pe vremuri, si ca avem nevoie de somn, rapid! Dimineata ne trezim cu sunetul de la telefon, e mult mai devreme decat ne-am dori, dar la capatul firului este batranelul de sambata trecuta, care ne amageste ca reducerea de pret suna bine, si ca ar veni din nou sa vada masina, cu un prieten mecanic. Dar cica mai pe la pranz. Bine, bine! Suna iar telefonul, altul care vrea sa o vada, si asta pare serios! Mai, sa fie! Dar noi stam linistiti in pat, dupa aproape 4 saptamani pe aici, m-am cam prins care e treaba cu chilienii astia. In primul rand nu sunt foarte seriosi, si in al doilea rand vor sa para amabili, si deci nu iti spun nu, chiar daca asta le trece prin cap. Dar batranelul se tine de cuvant, vine sa vada masina, si reusim chiar sa stabilim ca miercuri ne intalnim sa ne dea banii. Ma uit la Stef, Stef la mine, nu prea ne vine sa credem, pana miercuri e cale lunga rau... Dar totusi suna ca si cum tocmai am vandut masina! Vine si ziua de luni, la noi e cu sarbatoare, cineva schimba prefixul! De cand am ajuns in America de Sud, visam ca in ziua asta sa fim in cu totul alta parte, oriunde altundeva, dar nu in Santiago, pentru ca daca mai suntem inca aici, inseamna ca masina nu e vanduta, si as fi preferat sa fie o zi fara stres. E frumos, acasa lumea stie ca "aproape" am vandut masina, dar le-am spus clar sa nu se bucure prea mult ca poate se mai schimba ceva, deci suntem in asteptare. Si ce sa vezi?! Pe la pranz suna telefonul, e German, batranelul nostru, vrea sa ne dea banii marti, in loc de miercuri, si apoi mai si canta Feliz Cumpleanos la telefon (aflase de aniversare la ultima noastra intalnire). Iti vine sa il pupi nu alta, cea mai perfecta aranjare de situatie! Incredibil! Palpitant rau cu Suchi asta, multe calcule de rentabilitate si alte minuni, nu am vandut-o fix cum vroiam noi, dar poate ca asa a fost sa fie. Ne grabim spre Rio, avem un avion de prins, dar mai visam la cateva zile de relaxare, drumul e lung, popasuri vor mai fi multe, asa ca mai e timp de povesti. Si acum, o rugaminte/ invitatie. Despre cele 8 luni de calatorie in America de Sud, noi vom mai scrie inca o poveste, pe care o vom posta undeva la final de iunie/ inceput de iulie. Si poate va urma si un fel de prolog, concluzi, calcule financiare, si ce va mai parea potrivit. In ultima perioada am primit intrebari razlete, despre traseu, despre ce am vazut/ facut si alte minuni. Ne gandeam ca la final de drum sa raspundem si la intrebarile inca nerostite, asa ca daca aveti vreo curiozitate, puteti sa ne scrieti la 8luni.ro@gmail.com, sau sa lasati un comentariu pe site. Vom incerca sa facem o selectie, si sa raspundem la cat mai multe dintre ele. Pe curand, pe final de drum!

«Chile, Sur Chico Drumul spre Rio»

Ce mai zice lumea:

2010-06-24 21:24:31 in urma cu 9 ani si 5 luni, Andrei I a zis:

poate se pastreaza pentru fazele superioare ale competitiei, acum isi fac doar incalzirea ;)

2010-06-24 16:27:17 in urma cu 9 ani si 5 luni, pogonici a zis:

dar asteptam finalul acestei aventuri..ma tot uit si nu aparee

2010-06-24 16:24:47 in urma cu 9 ani si 5 luni, buna a zis:

ma impresionat povestea voastra...sunteti tari

tinetioa tot asa

2010-06-24 14:29:03 in urma cu 9 ani si 5 luni, Stefan a zis:

Salut
Am vazut doar un meci al Braziliei aici, cu Coasta de Fildes, si nu a fost chiar asa cum ma asteptam. S-a strigat la goluri, s-au aruncat artificii... In schimb sunt super multi imbracati in galben si verde, si asta tot timpul, si multe masini cu stegulete, orasul e si el plin de steaguri, parca au castigat deja
Sa ii vedem cu Portugalia, dar fiind deja calificati...

2010-06-24 11:24:13 in urma cu 9 ani si 5 luni, Andrei I a zis:

Bonjour,
cum se traieste Campionatul Mondial In Brazilia? dansati samba do brasil la fiecare victorie a brazilienilor :)

2010-06-15 13:50:21 in urma cu 9 ani si 5 luni, Sandi a zis:

Prima data va urma Bucuresti, sa vezi acolo aventura! Hihi!

Am intrat in Brazilia, e cald si verde, iar dimineata ne canta pasarele la geam. Cool!

2010-06-14 10:50:18 in urma cu 9 ani si 5 luni, Cristina a zis:

Din pacate asta e: povestea se apropie de sfarsit.Sper ca vor mai fi si altele.
Drum bun si va asteptam acasa!

2010-06-14 08:51:41 in urma cu 9 ani si 5 luni, Liliana a zis:

Chiar ma intrebam cat si cum o sa va tina nervii pana o vindeti pe Suchi. Dar, totul e bine cand se termina cu bine. Relaxare faina in Brazilia si drum bun spre casa. Sunteti foarte, foarte tari!!!

2010-06-13 23:23:18 in urma cu 9 ani si 5 luni, Ortansa si Dan a zis:

Astazi am aflat de povestea voastra de la mama Angela. Suntem foarte mandri de voi , va pupam cu drag si sa ne vedem cu bine in Bucuresti!

2010-06-11 15:06:15 in urma cu 9 ani si 6 luni, Sandi a zis:

:) Multumim urarilor de bine!
Iar Dane, mai usor ca sperii lumea care nu e obisnuita cu glumele tale! Iti cerem autograf cand ajungem pe aeroport! Hihi!

2010-06-11 14:56:59 in urma cu 9 ani si 6 luni, Bear Grylls a zis:

io sunt ma fanu vostru nr 1. Daca vreti autografe sa-mi cereti:)))
Vaaa pup..sunteti fanii mei!!!

2010-06-11 09:24:38 in urma cu 9 ani si 6 luni, carmen a zis:

ma alatur grupului de fani si va urez si eu drum bun spre casa si calatorie fara peripetii!

2010-06-10 21:31:57 in urma cu 9 ani si 6 luni, mirela a zis:

Pfiu..vesti noi at last :)ma bucur ca totul e bine!Drum bun spre casa!
Ma intristez un pic...ca \"povestea\" e pe sfariste...insa sunt sigura ca urmatoarea va fi cel putin la fel de palpitanta.
Numai bine!

2010-06-09 21:07:09 in urma cu 9 ani si 6 luni, Dana S a zis:

Ma bucur mult ca ati vandut-o pe Suchi! Ma tot uitam la locatie si vazand Santiago, ma gandeam eu ca n-ati \"scapat\" de ea dar uite ca pana la urma ati reusit!
Drum bun spre Rio si apoi drum bun spre casa! Daca eram in Bucuresti pe bune ca veneam la aeroport sa va vad desi nu ne cunoastem!
Toate cele bune va doresc,
Dana

2010-06-09 09:55:47 in urma cu 9 ani si 6 luni, Sebi a zis:

Multa bafta in continuare , o sa-mi lipseasca moaca lui Suchi Tortuga , dar si-a facut datoria !Aveti grija de voi !