...where I lay my head is home


Peru - drumul pe coasta
februarie 2010

Dupa granita Tortuga alerga de parca si ea se bucura ca a trecut in Peru. E cald sau doar ni se pare din cauza stresului din vama dar cei 30km pana in Tacna trec usor, masina noastra zburda, nu mai tine cont de vant si nici de camioane si autobuze, nici de caldura. Intram in Tacna si e Peru asa cum il stiam! Masinile vin din toate directiile si se duc in toate directiile fara semnal, toata lumea foloseste claxonul in loc de frane tot timpul, e plin de microbuze care opresc fara semnal, motociclete si scutere care depasesc pe dreapta, nimeni nu opreste la treceri de pietoni (nici pietonii nu se asteapta sa opreasca cineva, am observat). Pe scurt, e diferenta mare intre Arica si Tacna, orase aflate la 40km unul de altul, dar in tari diferite. Culmea este ca ambele au apartinut de Peru si au au trecut sub Chile dupa razboiul Pacificului. In Tacna insa populatia a votat dupa ceva ani trecerea catre Peru.

Strazile sunt mai prost marcate decat in Chile, totusi Sandi se descurca de minune cu mica hartulie din Lonely Planet si ne duce repede la o 'hosteria' ieftina si aproape de centru. Ne parcam masina intr-o parcare cu plata (am zis ca pentru prima noapte sa fim safe, mai ales ca masinile cu numere de Chile cica nu sunt bine privite) si iesim pe jos in oras. Miroase a mancare, a fum de esapament si gaz, e mirosul familiar pe care mi-l aminteam din Arequipa si Cusco, si abia acum ma loveste: suntem chiar in Peru! Caut si gasesc Gloria, leche con chocolate, uf ce mi-a lipsit! La masa bem Cusquena la 620ml (am zis vredata de ciudatenia asta? sticlele au cele mai neasteptate marimi, am baut Gatorade la... 591 ml). In prima zi am ajuns la 10, ora Peru, dar 12 dupa ora Chile si ne-am bagat la un resturant langa hosterie, pentru 'pranz', insotit, normal de o Cusquena. Cam devreme pentru bere, dar tinand cont ca la Iguazu am baut bere la 8:37AM pe principiul 'in Romania e 12', ma scuz si acum. Mai tarziu in aceiasi zi am vazut la acelasi restaurant, oferta, aceleasi treburi ce mancaseram noi, dar cam la jumatate de pret, doar intre 2 si 4 dupa amiaza. Ne-am invatat minte si acum mancam si noi la orele normale si Sandi intreaba mereu 'aveti menu special?'.

Am stat aici doua nopti, ne-am cumparat asigurare pentru masina valabila in Peru si a treia zi ne-am scos masinuta din parcare si am lasat Tacna in urma noastra. Drumul nostru e deocamdata catre nord, vrem sa ajungem in apropiere de Pisco, sa vizitam insula Ballestas, despre care se spune ca e un mic Galapagos, dar pana acolo e drum lung. Afara din Tacna, nord pe Panamericana, gasim o fateta a Peru de care am auzit, dar cu care nu ne-am mai intalnit. Drumul e plin de curbe, se coboara si se urca in draci, as spune ca e mai dificil decat in Chile. Dar ce e mai dificil e sa te obisnuiesti cu stilul de condus al peruanilor. Nu conteaza daca e linie continua, dubla continua, daca o masina cu numar de Peru vrea sa depaseasca, o face. In special daca e camion sau autobuz. Daca din fata vine si trafic, atunci sigur depaseste, iar atunci cand nu are vizibilitate pentru traficul din fata nu va mai zic... depaseste. Cea mai extrema experienta pana acum: depasire exact in timp ce din contrasens venea o masina, nu glumesc, toate trei masinile au fost in linie in acelasi timp. Zic insa ca ne-am obisnuit, in general franez si ii las pe toti sa se duca 'la casa lor'.

Am ajuns in prima noastra oprire dupa Tacna, Moquegua, oras aflat intr-o vale verde, verde cum nu mai vazusem zicem noi din Romania. Masina noastra se plange ca o doare ambreiajul si ne obliga sa ne cazam la primul hotel 'testat', cu promisiunea ca mergem la doctor. E insa abia trecut de 12 si ne zicem ca o lasam sa mai sufere un pic in parcarea hotelului pana a doua zi, si noi ne facem de treaba prin orasel. Seara cand ne intorceam in camera si ne pregateam pentru o seara linistita (cam pe la 7 adica, pentru ca Peru e cu 2 ore peste ora Chile si se intuneca mai devreme) n-am ce face si ii zic tipului de la hotel daca ar sti un mecanic pentru a doua zi. Omul zice ca se intereseaza si se intoarce in 5 minute. 'Hai sa mergem sa iti arat unde e si maine te duci singur'. E noapte deja si incerc sa ma eschivez, ii zic sau incerc sa ii zic ca de fapt eu voiam pentru maine, el nu si nu, ahora vamos. Vorbeste in asa fel incat si daca vorbea romaneste il puneam sa repete, dar ma descurc si inteleg ce zice, iar unde nu inteleg zambesc si dau din cap ca si cum as intelege. Ne urcam intr-un microbuz plin de lume si dupa 10 minute in care ma uitam disperat pe geam sa nu ma pierd complet in oras, oprim microbuzul in fata a doua porti de metal pe care scrie 'mecanico'. Batem si iese un cap de dupa poarta, cam mirat sa vada lume la ora asta, dar dupa cinci minute avem o programare pentru a doua zi. Pe drum inapoi ghicesc ca omul ma intreba din ce tara suntem si ii zic 'Rumania', si pentru ca presupun ca un neghiob ca nu ar sti, doar bazandu-ma pe cum arata si vorbeste, ii zic si 'pe langa Rusia, Polonia, in zona'. Apoi, ma taxeaza 'a, da, aveti capitala la Bucarest, nu?'. Rusinica...

Plecam din Moquegua a doua zi cu ceva dubii. Tortuga se simtea mult mai bine fata de ziua precedenta, dar mecanicul ne zice ca ar fi bine sa facem o verificare temeinica a ambreiajului. Asta presupune sa scoatem tot motorul doar pentru a verifica, lucru care ne fura o zi. Riscam, ne multumim doar cu un reglaj din partea mecanicului si plecam mai departe, daca e sa se intample ceva o scoatem la capat pana la prima localitate si vedem acolo. Plecam spre Mollendo, mic oras de coasta, statiune populara printre arequipeni, la ~100km distanta de Arequipa. Mergem intins, scurtam drumul cu vreo 100km folosind o sosea care nu era pe harta, trecem prin orase care nu erau pe harta (da, avem o harta cam proasta) prin valea raului Tambo, verde si asta. Ca o paranteza, peruanii folosesc din plin fiecare strop de apa care curge prin raurile astea. E extraordinar sa mergi prin desert 50km si apoi, dupa o curba, iti apare in fata o vale de cativa km latime, cat se poate de verde. Au dezvoltat sisteme de irigatii si au proiecte foarte ambitioase in derulare. Am vazut de exemplu copacei plantati in ceea ce parea a fi aproape nisip, verzi, si ne-am intrebat 'cum?'. Abia la o privire mai atenta am vazut ca fiecare copacel avea legata o sticla de apa cu dopul in jos, sticla din care picura probabil pana la urmatoarea vizita a celui care ii avea in grija. Am ramas uluiti cand am vazut cat de mult se cultiva cactus aici. Se pare ca se cultiva pentru fructul lui, dar oare cum vor culege printre toti tepii?

Mollendo este aglomerat, e vineri si toti se strang pentru weekend sa faca o baie. Ne gasim un hostel ieftin si parcam masina in fata si mergem sa mancam. Orasul e plin de oameni si de vanzatori ambulanti. Pentru ca ma bucur de un stomac care nu face figuri, imi place sa incerc mai tot ce e de mancare pe aici. In Mollendo mi-a atras atentia queso helado, dupa denumire adica branza inghetata. Se vinde la pahar si semana cu coca de paine cum o invarteau in recipientul lor, doar ca era mai lichida. Sandi s-a uitat suspicios dar s-a dovedit a fi buna, un fel de inghetata. Spre seara devine incredibil de aglomerat. In piata din fata camerei (si de langa locul de parcare al lui Suchi) se strang zeci (sau sute?) de oameni, muzica se aude de peste tot, mie imi este teama pentru Suchi, masina cu numere de Chile intre toti peruanii si o tot verific, dar se dovedeste a fi doar stres inutil. A doua zi dimineata Suchi e nevatamata, ne asteapta pentru un nou drum.

Urmatoarea oprire, Camana, unde ajungem dupa un drum fara evenimente si ne oprim la un camping cu piscina si internet. Nu folosim decat internetul pentru ca nu prea e insorit, iar a doua zi plecam mai departe.

Ne oprim pentru pranz intr-un sat de pescari, Atico, pentru ca Sandi e de foarte mult timp in cautarea de fructe de mare. Nu e cel mai select restaurant, budele sunt ca la tara iar de spalat pe maini ma spal intr-un lighean, dar mancarea se dovedeste peste asteptari. Noaptea o petrecem in apropiere de Chala, intr-un mic golfulet cu un fost asezamant incas din care se mai vad ruinele, Puerto Inca. Ne intalnim aici cu un grup care face o excursie mai neobisnuita: calatoresc cu un camion modificat, de la Lima la La Paz. Prima data am crezut ca este vorba tot de o calatorie pe cont propriu, dar nu, sunt prin agentie... Nu e genul nostru... Tot aici Sandi s-a imprietenit cu Aurora, un papagal pe care l-am denumit noi asa pentru ca ne amintea de alte experiente din Peru. Foarte sociabila, a raspuns cand Sandi a salutat-o cu 'Hola'. Colivia ei era la cativa metri de piscina in care se scaldau copii, asa ca imita perfect rasete de copii de puteai sa juri ca sunt copii din piscina si nu ea.

Dupa Puerto Inca am intrat intr-o zona verde cum nu mai vazusem de foarte mult timp, dar nu a tinut multi kilometri. A fost insa o schimbare de peisaj binevenita, ne cam saturasem de atat desert. Insa tocmai cand incepusem sa ne obisnuim cu verdeata, dupa o coborare pe coasta unui deal, iata cum s-a aratat in fata noastra Panamericana:

Nazca nu a fost diferit de alte orase din Peru. Personal, datorita liniilor de la Nazca ma asteptam ca si orasul sa aiba o aura speciala, dar nu. E plin de Tico-uri care mai de care mai personalizate, cu abtipilduri, aripioare, praguri si luminite de toate felurile. Toata lumea conduce cu mana pe claxon si e o provocare sa inteleg de ce claxoneaza atat de mult. Foarte galagios, dis de dimineata pe strada apar vanzatori de paine, pe triciclete cu un cos imens in fata, dotati cu claxoane. Merg incet si claxoneaza cam o data la doua secunde, sa stie toata lumea sa iasa sa cumpere. Din cand in cand isi mai face aparitia si o masina pe care au montat 2-3 boxe de un metru fiecare si merg si ele incet, difuzand reclame la volum maxim, de le auzi si din beci.

a doua zi am plecat catre Paracas, orasel de coasta la 200 si ceva de km la sud de Lima, intr-o zona lovita de un cutremur acum doi ani (si de un tsunami asociat cu el), zona pe care am vrut sa o vizitam si atunci, dar nu am mai putut... In drum spre Paracas trecem prin Ica, si toata zona ne fascineaza (ma rog, cel putin pe mine). In apropiere de Ica drumul s-a aglomerat foarte mult, zona e din plin cultivata cu vita de vie, ardei, mango, bumbac, alte plante pe care noi nu le-am putut identifica si probabil si altele pe care nu le-am vazut, si din motivul asta erau si foarte multe masini, tractoare, autobuze cu muncitori ce veneau sau se duceau la cules, presupunem. Toti si toate intra si ies de pe sosea si m-a facut sa ma gandesc la zona din jurul Focsaniului, daca treci toamna pe acolo o sa vezi ce vreau sa zic... In Ica am facut repede stanga spre Huacachina pentru a sta peste noapte. E la 3 km de Ica si am preferat sa stam acolo pentru ca nu era un ocol foarte mare, si e si mai dragut decat in oras. Huacachina e o oaza, exact asa cum ne-am imaginat noi: dintr-un capat in altul nu are mai mult de 500m, e inconjurata de dune de nisip inalte de cateva sute de metri care ascund complet orizontul, e plina de verdeata si in mijlocul ei se afla o laguna. Te poti plimba cu buggy daca vrei dar doar ca pasager. Nu m-a incantat, asa ca nu m-am dat. Am urcat pe una din dunele de nisip, doar pana la jumatate pentru ca e ingrozitor de greu. Doi pasi inainte, unul inapoi, la propriu!

De la Huacacina la Paracas sunt doar ~60km asa ca am ajuns repede. Paracas e statiune la malul oceanului de unde se organizeaza excursii catre insula Ballestas, insula considerata un mic Galapagos, la aproape o ora de mers cu barca. In apropiere e si un parc national care merita o vizita si pe care il aveam si noi trecut pe lista. Cum am intrat in Paracas, pe strada oameni 'bine intentionati' ne faceau semne catre dreapta. Se lucreaza? E drumul stricat? Parca totusi nu sunt muncitori... Cand ne-am apropiat ne-am dumirit, ne 'indrumau' catre hostelurile lor. Ne-au cam stricat buna dispozitie, erau foarte agresivi. Noi am intrebat la cateva hosteluri si am gasit un tip foarte de treaba care ne-a zis ca putem sta in parcare si sa folosim baia, gratis. Era atat de amabil incat era sa zic 'nu' ca parea prea dubios. Dar nu a fost deloc. Tipul, Manuel, ne-a ajutat cu informatii si nu a incercat sa ne vanda nimic, drept care, pana la urma... am cumparat de la el de la hostel excursia catre insula. Cand ne-a vazut masina, Manuel ne zice: 'a, daca aveti masina trebuie sa vizitati si parcul Paracas' si ne-a indrumat catre o plaja din parc, La Mina 'la segunda mas bonita de Peru'. Pai si prima care e? intrebam noi. -Mancora!. Ne hotaram sa stam doua nopti la Paracas, prima in parc si a doua in oras asa ca il lasam pe Manuel si mergem in parc. Ne ducem hotarati catre plaja La Mina, drumul e ba asfaltat, ba piatra, ba pamant, iar un pic de piatra, iar pamant, pamant, nisip, pamant... Ajungem la 200 de metri de plaja cand o coborare mai abrupta ne face sa ne gandim ca ar fi mai bine sa o lasam pe Suchi acolo si mergem pe jos, tot uitandu-ne in urma la ea. Plaja La Mina intr-adevar era foarte draguta dar mi-e greu sa cred ca e a doua dupa Mancora. Aici, dupa 4 luni petrecute in America de Sud, Sandi a reusit in sfarsit sa faca baie in Pacific. Aparent, apa era mai calda decat in alte locuri + ca era cam ultima ocazie; odata ce parasim coasta catre Cusco, nu o sa ne mai intalnim cu Pacificul decat la intoarcerea in Chile, cand o sa fie oricum iarna... Nu am stat mult, ajunsesem cam tarziu si soarele s-a apropiat de orizont si a lasat toata plaja in umbra. Ne-am intors la Suchi care ne astepta cuminte si ne-am dus intr-un mic port de pescari, Lagullinas, unde existau si bai si puteam sa ne petrecem noaptea. Ne-am apropiat si imediat si-a facut aparitia la geamul nostru cineva de la un restaurant. Ma gandeam 'off... iar ne agaseaza sa mancam la ei...'. Ii zic ca nu vrem sa mancam, am vrea sa stam peste noapte aici doar. 'Aaa, veniti aici, mai sunt niste prieteni din Argentina, parcati aici' si ne indruma pe o mica plaja unde mai e parcat un Renault 4. 'Puteti sa stati aici cat vreti, apa e linistita si noaptea e calda, puteti sa faceti baie'. Iarasi amabilitatea asta ma pune pe ganduri... Dar ma insel din nou, omul ne lasa acolo si nu incearca sa ne stoarca de vreun sol.

Gasim aici o multime de pasari, in special pelicani, care asteapta cuminte la iesirea restaurantelor. Nu e greu sa ghicim de ce, de fapt nici nu e nevoie, la un moment dat cineva iese din bucataria restaurantului si arunca pe jos continutul unui lighean. Toti pelicanii si pescarusii care asteptau cuminti s-au repezit bucurosi de o masa pe gratis. Pe plaja facem cunostinta cu Carla si Daniel, doi argentinieni din Cordoba care calatoresc cu un Renault 4 spre Mexic, si inapoi. Estimeaza ca or sa se intoarca acasa peste doi ani, si abia au plecat de doua luni. Vorbim cu ei de vrute si nevrute, de reactiile parintilor la ideile de calatorie ale copiilor si, deloc surprinzator, reactiile sunt similare. Daniel cumpara peste de la un pescar si noi scoatem gratarul cumparat in Santiago si nefolosit pana acum si punem pestele pe gratar. Se face noapte, vin si doi pescari cu care se imprietenisera argentinienii, stam toti sase langa foc si asteptam pestele si vorbim ba de Peru, ba de Argentina, ba de Romania. Pestele e gata, scoatem o masa si sase scaune de pe terasa unui restaurant acum inchis, Daniel a facut caipirinia, noi mai avem cateva beri cumparate din Paracas, ne asezam frumos, doi romani, doi argentinieni si doi peruani, ca la o intalnire a sefilor de stat. Am mancat pestele cu un fel de tocanita de legume preparata de Clara, cu rosii, ceapa si, un ingredient destul de popular in America de Sud, porumb. Dupa masa noi, turistii ne-am bagat la somn, in timp ce cei doi pescari au iesit in larg, la pescuit. A doua zi de dimineata am profitat ca in golfuletul nostru nu mai era nimeni si am facut baie pe saturate. Iar am facut peste si, cu ce mai aveam si noi prin frigider, am pus de un mic dejun pe plaja. Ne-am luat la revedere de la argentinieni, am facut schimb de adrese de web (daca sunteti curiosi, ii gasisi la renault-ul lent) iar cand au inceput sa apara si alti turisti dornici de balaceala am strans lucurile si am plecat spre Paracas.

In Paracas ne-am rezervat loc in excursia de a doua zi dimineata spre Ballestas si am cautat (cum facem de obicei) un wireless in zona. Toate parolate, dar am rezolvat repede. Am ales una, cea a hostelului de langa noi, si m-am dus la receptie si am intrebat care e parola. Daca au crezut ca sunt cazat in hostelul lor sau pur si simplu au fost de treaba, nu stiu, dar mi-au scris parola pe o hartie si dus am fost. Am mutat masina 2 locuri mai la dreapta, sa prindem semnal ok, si gata! Insula a depasit toate asteptarile noastre. Valurile au sculptat in ea multe poduri si pesteri, cred ca e o placere adevarata o plimbare cu o barca micuta cu vasle. Iar pasarile, sunt cu sutele de mii, pelicani, cormorani, pinguini Humboldt si inca 100 de specii care nu stim cum se cheama. Pe insula lucreaza si cativa oameni la strangerea de guano, e foarte pretios si nu vor sa il iroseasca. Au facut chiar si cateva structuri de lemn pe care sa se aseze pasarile, astfel incat guano se strange in niste butoaie aflate dedesubt. A fost prima oara cand am vazut atat de multi lei de mare, si atat de aproape. Erau cu sutele pe plaja si isi vedeau de treaba lor, mamele isi strigau puii, masculii se bateau si urlau cum puteau mai fioros, si toti erau aparent indiferenti la barcile care stateau la rand sa se apropie cat mai mult de mal. Apropo, barcile astea cu care am fost sunt anti-ecologice as zice. Scot atata fum incat aveam impresia ca ma sufoc cand nu batea vantul. Si sunt multe barci, doar in timpul turului nostru erau cel putin cinci iar cand ne-am intors in port era plin de oameni care isi asteptau randul. Ce or zice toate animalele de pe insula despre asa multe barci si fum...

Pe insula lucreaza si cativa oameni la strangerea de guano, e foarte pretios si nu vor sa il iroseasca. Au facut chiar si cateva structuri de lemn pe care sa se aseze pasarile, astfel incat guano se strange in niste butoaie aflate dedesubt. A fost prima oara cand am vazut atat de multi lei de mare, si atat de aproape. Erau cu sutele pe plaja si isi vedeau de treaba lor, mamele isi strigau puii, masculii se bateau si urlau cum puteau mai fioros, si toti erau aparent indiferenti la barcile care stateau la rand sa se apropie cat mai mult de mal. Apropo, barcile astea cu care am fost sunt anti-ecologice as zice. Scot atata fum incat aveam impresia ca ma sufoc cand nu batea vantul. Si sunt multe barci, doar in timpul turului nostru erau cel putin cinci iar cand ne-am intors in port era plin de oameni care isi asteptau randul. Ce or zice toate animalele de pe insula despre asa multe barci si fum... Inapoi in Paracas un pelican a insistat sa isi faca poza cu Sandi si pana la urma Sandi s-a induplecat si i-a facut pe plac. Apoi nu am mai pierdut timpul, am mancat si am plecat inapoi spre Nazca. De data asta am tinut mortis sa ma opresc sa cumpar ceva 'specific zonei'. Asa ca am cumparat niste vin de la un magazinas de pe marginea drumului, cu 15 soles, ca apoi sa il gasesc in Cusco in supermarket cu 8. Alta teapa pentru turisti! Si nu a fost ultima in Peru... Inapoi in Nazca ne-am luat o camera la acelasi hostel, ca se ne odihnim bine pentru drumul lung catre Cusco de a doua zi. Am iesit mai pe seara singur in oras sa mai cumpar una alta si de data asta obiceiul meu de a cumpara mancare de pe strada ne-a costat. Am cumparat cartofi prajiti si pui cu 4 soles portia, de la o tanti cu o tricicleta pe care montase o friteuza. Dupa treaba asta ne-am amanat plecarea cu o zi, loviti de o indigestie cum nu am mai patit in calatoria asta... A treia zi totul a fost ok asa ca dis de dimineata am plecat spre Cusco. Urma un drum de 600km prin Anzi si aveam emotii in privinta lui. Si pe principiul 'de ce ti-e frica nu scapi', o sa cititi in postul urmator cum a fost.

«Trecerea granitei dintre Chile si Peru Dilema Nazca»

Ce mai zice lumea:

2010-12-12 12:37:17 in urma cu 8 ani si 12 luni, flory very a zis:

sooper,,am cei mai tari verisori de pe planeta..bv

2010-03-09 19:48:59 in urma cu 9 ani si 9 luni, Sandi a zis:

Multumesc mult pentru urarile de 8 martie :)

Doamna Munteanu, multumesc tare mult de vizita!

Mihaela, noi deja suntem in drum inapoi spre sud, nu ajungem prin Mexic (nu de data asta). Multumim de vizita, si caldura multa, poate scapati de iarna in curand!

2010-03-09 14:26:56 in urma cu 9 ani si 9 luni, mihaela a zis:

verific in fiecare zi ce mai scrieti
si eu calatoresc virtual cu voi, nu stiu daca voi ajunge vreodata pe acolo,dar prin descrierile si pozele voastre, visez la caldura si locuri noi , ocean, etc.veti ajunge si in mexic?am fost si mi-a placut mult, mancarea lor e super, sa faceti baie in apa in caraibe, etc.
calatorie frumoasa in continuare!

2010-03-08 22:59:13 in urma cu 9 ani si 9 luni, Adi a zis:

Subscriu , La multi ani !
Sandi, si mare grija la ce mancati.
Mult noroc si vant din pupa lu \' Suchi!

2010-03-08 20:38:47 in urma cu 9 ani si 9 luni, ELENA MUNTEANU a zis:

LA MULTI ANI, CURAJOASO!DE 8 MARTIE ITI DORESC MULTA SANATATE, SA AI PUTERE SA DUCI LA BUN SFARSIT CE TI-AI PROPUS, SA AJUNGI CU BINE ACASA.
TIN SA VA MULTUMESC PENTRU TOT CE POSTATI, ATAT TEXT, CAT SI FOTO. E SUPER. CUM NU VOI AVEA NICIODATA POSIBILITATEA SA CALATORESC- CEL PUTIN PE UNDE ATI UMBLAT VOI-AM POSIBILITATEA SA CALATORESC VIRTUAL. MULT SUCCES IN CONTINUARE, DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA

2010-03-07 20:04:37 in urma cu 9 ani si 9 luni, deeana a zis:

Multumesc pt calatoria virtuala fascinanta pe care o fac alaturi de voi! drum bun in continuare si mult noroc!

2010-03-07 14:46:12 in urma cu 9 ani si 9 luni, mami de calatori a zis:

Hi hi, n-ai uitat ca fiecare vrea sa ajunga la casa lui cat mai repede!
Bestiala oaza, intr-adevar ca de poveste!
Cam galagioasa populatia de pe insula.
Fotogenic pelicanul lui Sandi
Hai drum bun la copii dragi!!!