...where I lay my head is home


Bolivia
martie 2010

Una pequena contribucion Suchi se pare ca nu a inteles (asa cum spera Andrei intr-un mesaj pe site) despre ce e vorba. Dupa ce ne-am intors de pe Amantani, a doua zi, duminica, dis de dimineata (adica pe la 9) ne-am luat catrafusele si ne-am dus la garaj. Da-i o data la cheie, de doua, de n ori, nimic, nada... Aceiasi poveste de acum cunoscuta, ma duc la tipul de la parcare si ii zic fraza care mi-e cea mai familiara in spaniola: 'Sabe usted donde podemos encontrar un mecanico?' Ca sa nu o mai lungesc, stia, si dupa vreo doua ore am iesit din Puno, cu promisiunea mecanicului ca acum e perfect si o sa mearga pana la capatul pamantului. Erau doua posibilitati sa trecem in Bolivia. Una implica trecerea prin Copacabana si apoi spre La Paz cu un bac, a doua pe la Desaguardero, direct pe sosea pana in La Paz. Cu toate ca voiam initial sa trecem prin Copacabana, pe drum am decis sa mergem prin cealalta trecere, pentru ca dupa granita, spre La Paz, drumul trecea pe la Tiahuanaco, si voiam sa oprim si acolo. Desaguardero, orasul de la granita, nu stiu cum sa il descriu. Doua randuri de cladiri pe stanga si pe dreapta a drumului, facute din caramida rosie peste care nu au pus tencuiala, strada plina de gropi, un fel de avanpremiera pentru Bolivia. Granita e chiar in oras, peste un pod deasupra caruia scria 'Peru agredece por su visita' si zece metri mai incolo 'Bienvenidos a Bolivia'. Peste pod lumea trecea fara nici o jena, nu se sichisea nimeni sa treaca pe la migracion pentru acte... Noi am oprit masina in fata franghiei care bloca accesul masinilor pe pod si m-am dat jos cu actele. Prima vizita, controlul actelor masinii, cu ceva emotii, oamenii nu intelegeau sau se faceau ca nu inteleg, dar pana la urma am scos-o la capat. La politie, intrebarile obisnuite, cati sunteti, de unde veniti, unde va duceti, si o taraganeala neobisnuita, pana cand am auzit 'noi aici suntem departe de Lima, banii nu prea ajung, si uite peretii sunt crapati' si imi arata o crapatura in perete, 'si geamuri mai lipsesc, asa ca, daca vrei, poti sa dai una pequena contribucion'. Ufff ce bine, am scos zece pesos din buzunar si i-am pus pe masa 'esta bien?', si am trecut in Bolivia.

'Am Republica Ceha, te pun acolo, da?'

Am trecut podul si parca am intrat in alta lume. Cladirile si orice altceva era la fel ca in Desaguardero dinaite de pod, dar se simtea cu totul altfel. La migracion, primele emotii. Romania nu are ambasada in Bolivia si nici viceversa, din motive pe care le-am tot cautat pe google dar nu le-am gasit. Din cauza asta pentru romani e un pic mai complicat, din punct de vedere logistic, sa obtina viza de Bolivia. Noi am obtinut-o de la consulatul Boliviei in Viena, inainte sa plecam din tara, asa ca acum o aveam tiparita pe o pagina din pasaport. Pentru noi totul era ok, dar pentru ei, wow ce mirare! Visa... si... si... dar... e din septembrie 2009... Il mai cheama pe altul si se mira amandoi, hmmm, 'nu e buna, e din septembrie 2009 si e valabila o luna'... Noi le aratam frumos cu degetul, ete bre scrie acilea 'valabila o luna de la intrarea in Bolivia', ce conteaza ca a fost emisa acum jumatate de an? Pana la urma inteleg si ei si ne trantesc stampilele de intrare, fara spaga! Dupa controlul migratoriu urma controlul vehicular, care nu era, cum e obisnuit turistul, cam in aceiasi zona cu cel migratoriu. Nu, era departe, si din cauza asta ne-am plimbat cam o ora prin Desaguardero-ul bolivian, care nu e asfaltat, doar are cateva strazi cu placi de beton stricate, pana am ajuns la baracile unde se desfasura controlul vehicular. Da, erau niste baraci, undeva in afara orasului, la vreo doi kilometrii. Iar iau actele si hai la treaba. Intru intr-o baraca si dau peste un nene la vreo 50 de ani in spatele unui calculator, ii zic ce vreau si imi zice ca am nimerit unde trebuie, dar sa ma duc sa fac niste copii dupa acte si ma intorc dupa aia la el. Nu va zic, era sa imi dea o lacrima, treaba asta mi-a amintit perfect de Romania, caci numai acasa la noi bati ca netotul strazile de langa institutia de stat unde ai treaba, sa gasesti un xerox... Numai ca in Bolivia xeroxul era in baraca de vizavi, deservit de o tipa care citea 'Al treilea val' de Toffler si care a acceptat sa platesc cu soli peruani, ca nu aveam nici macar un bolivian... M-am intors cu copiile, omul s-a apucat de treaba si am inceput si eu sa respir linistit, cat de cat, numai ca il aud 'De unde esti? Romania? N-am aici in lista Romania...' Ma aplec peste monitor, omul avea o pagina de net sau intranet si in lista de unde alegea tara, Romania, nu era! Stai sa vezi, ca trebuie sa sune sa verifice, sa vina omul cu softul sa puna si Romania... Dar nu, mult mai simplu: 'Am Republica Ceha, te pun acolo, da?' Si eu 'Da, da, ca e aproape de Romania', si uite asa am plecat cu actele de intrare in Bolivia...

Desde ahora, pura bajada

Dupa acte, Suchi se opreste iar, spre disperarea noastra ca mai era un pic si o dadeam in plans, dar ma prind repede ca trebuie sa se fi terminat benzina, asa ca scot bidonul din spate si ii dau sa pape, si o ia din loc. Peste vreo doi kilometri, la postul de politie, urmeaza o spaga de zece dolari, greu de tot ceruta si greu de tot data... S-a prefigurat de cand a intrebat daca am triunghi reflectorizant si trusa medicala asa cum cere legislatia boliviana, eu l-am mintit ca avem, gandindu-ma ca daca vrea sa vada ii arat trusa medicala cumparata de la Decathlon. Omul a inghitit in sec si a continuat cu intrebarile, pana m-a prins cu asigurarea. Nu ne-am cumparat asigurare internationala, ci preferam sa cumparam din fiecare tara cate o asigurare, pentru ca e mult mai ieftin. Pana la urma am zis ca platesc 'amenda' si ne-a lasat in pace... Drumul pana in El Alto, oras practic lipit de La Paz, a fost ca in palma, cu putine urcari si coborari, si presarat din cand in cand cu caini care ne priveau de pe marginea drumului. I-am privit si noi inapoi si ne-am mirat ce naiba or face acolo, in mijlocul pustietatii. Pana la urma am aflat, dar toate la timpul potrivit... Nu am mai oprit la Tiahuanaco pentru ca se facea tarziu si am zis ca ne intoarcem cu un tur cu ghid, oricum trebuie sa fie mai fain cu ghid, pentru ca explica mai multe decat in carti.

In El Alto am dat peste fix peste iadul soferilor, daca exista asa ceva. Tot ce am zis urat despre soferii si traficul din Peru, retrag acum. A inceput cu multe, foarte multe, limitatoare de viteza, la care trebuia practic sa oprim. Masini erau din ce in ce mai multe, si erau mai ales de genul 'microbuz care opreste si pleaca brusc si fara semnal'. Mai incolo am dat peste un concert pe sosea, tot traficul deviat pe contrasens, alandala, fiecare se baga cum poate si nu mai ziceti ca in Bucuresti soferii nu te lasa sa te bagi in fata pana nu vedeti cum e in El Alto. Peste inca ceva kilometrii ne opreste un nenea in uniforma si ne intreaba de sanatate. Trei dolari mai tarziu reusim sa plecam, mai dam peste vreo doua concerte pe strada, toate masinile aproape ca stau si, culmea, sunt mai multi pietoni decat masini pe strada. Nu stiu cum am trecut si de astea, in aglomeratie scot capul pe geam si intreb o tipa dintr-un microbuz daca mergem bine spre La Paz si ne asigura ca da, pentru ca semnele lipseau complet. La semafoare am trecut de fiecare data cand a fost rosu pentru ca toate masinile treceau, iar cand vedeam politie ne bagam pana in fundul masinii din fata, sa nu vada numerele de Chile, si ne uitam in partea cealalta ca sa nu ii vedem daca ne fac semn sa oprim. La un pod unde aveam optiunea sa facem dreapta am continuat inainte si am intrat intr-o mare de oameni. Era un targ organizat pe pod si in zona de langa, si era plin plin de lume. De pe pod vedem si un semn catre Oruro, pe soseaua de sub noi, pe jumatate acoperit de afise publicitare, si ne zicem ca intr-acolo trebuie sa mergem. Intorc imediat dupa ce se termina podul, prin multimea de oameni, si intr-un final nimerim pe soseaua spre Oruro, cand incepuse sa se intunece. Mergem binisor, trecem pe langa aeroport si, cand se intunecase bine, ne dam seama ca de fapt, in loc sa intram in vreun oras, iesim, pentru ca incepusera sa se rareasca cladirile. Opresc si intreb un taximetrist daca ne duce la hotel si cat ne costa, dar omul zice ca nu, ca e prea departe. Unde dracu 'om fi? Oricum, imi zice sa intorc. Intoarcem, si peste cativa kilometri oprim si asteptam un taxi care sa ne duca pana acolo. Aveam o rezervare la un hotel oarecum in afara La Paz-ului, era noapte, nu erau semne, benzina era pe terminate, bani bolivieni nu aveam deloc, nu aveam alta solutie. Opresc un taxi si ii explic, omul zice 'te duc, dar te costa vreo 60 de bolivieni', adica aproape 10 dolari. Ii zic ca ii dau 10 dolari ca nu avem nici un bolivian si e de acord. Se urca in masina si pleaca incet inainte, noi dam sa pornim si iar nimic, iar ramasesem fara benzina. Scot iar bidonul ca mai ramamsesera vreo doi litri care nu curgeau direct din bidon, iau o sticla de Gatorade, o umplu de cateva ori si apoi o torn in rezervor. Se intoarce si taximetristul si imi zice ca nu o sa ne ajunga, sunt cam 30 de km pana in Mallasa unde avem cazarea. E de acord sa punem benzina si sa plateasca el cu bolivieni si sa ii dam in dolari, asa facem si here we go, el in fata, noi dupa el. La un moment dat opreste si zice sa am grija ca urmeaza 'pura bajada', coborare pura, eu ma mir ca trebuia sa opreasca sa imi zica, si ii dam drumul mai departe. Coborarea incepe si parca nu se mai termina. Masina era mereu priponita in bot, taxiul mergea incet si nu puteam sa o tin in viteza a doua, in a-ntaia schimbatorul nu sta asa ca da-i cu franele in speranta ca o sa se termine coborarea prima. Si uite asa, cam dupa 20 de minute de coborare, apas frana si pedala se duce pana la fund intr-o veselie, fara nici un efect. Opresc de urgenta cu frana de mana si eram convins ca s-au dus si franele. Taximetristul se intoarce si se ofera sa conduca el pe Suchi a noastra si eu sa vin cu masina lui. Refuz, ca il vad prea increzator si ma gandeam ca daca o intepeneste intr-un stalp nu prea am ce sa ii fac dupa aia. Atunci zice, hai sa punem apa pe frane, sa vezi ca isi mai revin, si intr-adevar, dupa vreo 5-6 sticle de apa turnate pe roti (a iesit abur, nu gluma), franele merg din nou cat de cat si, cu el in fata noastra, ajungem cu bine la hotel. I-am dat omului mai multi bani decat a cerut, statuse cu noi 2-3 ore si ne ajutase extrem de mult, mai ales ca era foarte calm si ne mai linistea si pe noi, i-am zis doar muchas gracias in spaniola ca atat puteam sa exprim, dar in gand am zis sa ii dea viata numai de bine...

In La Paz am avut unul din cele mai bune dealuri in materie de cazare: am stat in curtea unui hotel cu ~9usd, am dormit in masina, ne-au pus electricitate la dispozitie, acces la piscina acoperita si sauna... Asta ca sa intelegeti de ce am stat o saptamana! Am ajuns intr-o duminica seara, rupti dupa drumul pana acolo, si am decis ca a doua zi sa fie relaxare totala. Piscina, internet, berica, cafelute, ce viata! Am discutat cu cei care erau deja in camping, o familie cu copil mic, american+australianca fosta poloneza, si copil nascut in Ecuador acum 8 luni. Conduceau un autobuz aranjat pentru camping, erau de 53 de zile in La Paz pentru ca aveau unele probleme medicale. Acum se intorceau in Ecuador, pentru ca isi cumparasera pamant acolo si vroiau sa inceapa constructia unei case. Din pacate au plecat fix a doua zi... Noi abia a treia zi am scos nasul din curtea hotelului si ne-am urcat intr-un colectivo pana in centru. 45 de minute, dar era muuult mai ieftin decat un taxi. Cam inghesuit si galagios (vedeti coloana sonora aici ), dar practic. Ne-am aranjat si asigurarea pentru masina in Bolivia, iarasi a trebuit sa umblu prin oras dupa un xerox, noroc ca sunt cam o suta pe metru patrat, ne-am plimbat si verificat preturile, am mancat saltena, cica e specialitate boliviana dar seamana foarte mult cu empanada, si cam atat.

Urmatoarele zile ne-am pus pe cumparaturi pentru ca stiam ca suntem in punctul cel mai 'ieftin' al calatoriei. In plus ca aveam ordine precise din tara cu ce sa cumparam, liste intregi cu chestii pe care nu le-au luat cand au fost ei aici in noiembrie. Treaba asta a durat vreo trei zile, pana am primit lista, pana am confirmat cu ei preturile, ca sa nu ne luam tzeapa... Am luat de aici hamace, nu mai stiu cate, cred ca vreo suta, dupa ce am colindat magazinele si ne-am targuit cu toata lumea. Le-am strans pe toate si le-am pus intr-o cutie, am scris pe ea 'Romania' si gata, acasa cu ea! Speram... inca nu a ajuns, dar mai are timp... Intr-una din zile ne-am dus la Tiahuanaco, cu o agentie gasita in oras. Tiahuanaco este o civilizatie pre-incasa si, daca e sa dam crezare ghidului nostru (si daca am inteles eu bine din spaniola), o ramura a civilizatiei Tiahuanaco s-a transformat in imperiul incas. Au lasat in urma niste monoliti impresionanti pe care voiam neaparat sa ii vad. Ruinele nu sunt inca decat in parte dezgropate/restaurate/reconstruite, dar turul a fost interesant. Ghidul a fost execrabil dar eu cel putin am trecut peste asta pentru ca imi doream de mult sa vad Tiahuanaco. Ca exemplu pentru 'execrabil': aveam in grup o tipa care voia sa mearga catre Peru dupa terminarea turului. Luase turul asta pentru ca i se promisese in agentie ca ghidul o sa o lase la un autobuz catre Peru, sa nu trebuiasca sa se mai intoarca in La Paz. Asa ca la intoarcere, la o intersectie in the middle of nowhere, ghidul nostru o da jos si ii zice sa stea acolo ca o sa vina un autobuz , eventual, catre Peru. Ea zice ca nu, de unde stie ca va veni, noi zicem ca putem sa asteptam pana o vedem urcata in autobuz. Dupa 15 minute in care nu a trecut nici un autobuz se intoarce in masina si merge si ea catre La Paz: singurul autobuz care ar fi luat-o, era un microbuz in care nu erau decat doi barbati care au zis ceva de genul 'unde mergi? la Puno? Urca, te ducem, nici o problema...' Hmm... nici eu nu m-as fi urcat, dar ghidul ar fi lasat-o in mijlocul campului, fara sa se gandeasca de doua ori. Pe drum inapoi spre La Paz am lamurit si misterul cainilor de pe marginea drumului: lumea le arunca mancare din masina, asa cum au facut si soferul si ghidul nostru. Asa am facut si noi dupa asta, cate un biscuite sau chifle, am mai fericit cate un catel bolivian...

Duminica urmatoare am plecat din cazarea noastra calduta, catre sud, catre Oruro, la aproximativ 200km de La Paz. Ca sa nu mai trecem prin oras pana la soseaua principala catre sud, am studiat atent google maps, am intrebat la hotel, si am decis ca e destul de ok sa mergem si pe un drum doar pe jumatate asfaltat, dar mai scurt. Asa ca am plecat. Masina inca mai avea probleme, ramanea accelerata si pedala nu revenea mereu in pozitia initiala si cateodata nu pornea (doar la Sandi pornea, nu pot sa imi explic deloc asta), dar nu as fi condus prin La Paz in cautarea unui mecanic sub nici o amenintare (de altfel, o saptamana cat am stat aici, masina doar am pornit-o sa mai incarcam bateria, 10-15 minute pe zi). Drumul pana la soseaua principala nu s-a potrivit decat pana la un punct cu google maps. La un moment dat ne-am dat seama ca nu suntem pe drumul bun, dar intrebam oamenii si ei ziceau 'da, pe aici e!', pentru ca erau probabil o gramada de drumuri de pamant catre sosea. Abia dupa aia am inteles ca ce stim noi a fi 'drum' nu e acelasi lucru cu ce inteleg ei. Nu am nimerit pe drumul 'doar pe jumatate asfaltat', ci pe un drum de pamant 100%, pe care avea loc o singura masina, si la un moment dat a inceput sa urce in draci, si masina sa derapeze, de credeam ca nu se mai termina si ma rugam sa nu vina nimic din fata. Sandi a filmat, dar sa nu credeti ca ce e in filmulet e partea cea mai nasoala. Ne era prea frica ca sa mai si filmam. In schimb privelistea era foarta faina.

Cand am ajuns sus pe platou am respirat usurat cum rar am mai facut-o. La Paz, nu am zis, e intr-o groapa. Mergi frumos cu masina pe un platou de sute de km, la ~4000m, si deodata in fata se casca o groapa imensa, si in ea e La Paz. Dupa ce am iesit din groapa asta, totul era lin ca in palma, de parca eram la ai mei la tara. De fapt, chiar la tara eram, pe niste drumuri de acces in camp, ca am oprit si am intrebat lumea care venise la munca la camp, pe unde sa mergem catre soseaua noastra catre sud... Dupa ce am mai prafuit masina un pic am iesit pana la urma la sosea, Suchi a facut iar figuri la plecarea de la benzinarie si nu voia sa plece, si a pornit doar cand a incercat Sandi, spre disperarea mea si amuzamentul celor de la pompa alaturata.

'Lasa-l! Nu vezi ca e retard?'

In Oruro ne-am ghidat dupa Lonely Planet, si am ajuns la un hostel oarecare, nu dau nume (Boston, daca ajungeti pe aici sa il evitati!) cu ajutorul unui taximetrist, dupa ce orbecaisem si noi singuri un pic, cum facem de obicei intr-un oras nou... Ne-am lasat masina si bagajele, am platit camera si am iesit sa mancam ceva. Il intrebam pe piciul de la hotel (nu cred ca avea mai mult de 15 ani) daca are o harta, o hartulie, ceva cu puncte cardinale, el balbaie ceva, n-am inteles. Il intreb, daca ies din hostel, ca sa merg catre centru, fac stanga sau dreapta? Din nou, nici un raspuns tangibil, balbaieli in spaniola. Sandi cedeaza si zice nervoasa 'Lasa-l! Nu vezi ca e retard?' si il lasam in fericirea lui. Am gasit ceva gen fast-food si, cam in intervalul de dupa ce am mancat pana am terminat eu berea, am trecut la treburi serioase. Ce facem? Planul nostru era sa lasam masina aici in Oruro ('drumurile' catre sud sunt mai degraba NEasfaltate) si sa continuam cu autobuzul in sud, catre Uyuni, sa vizitam Salar de Uyuni. La autogara toate autobuzele plecau pe seara, se mergea toata noaptea catre Uyuni, nu prea ne convenea sa plecam abia a doua zi seara, ce naiba sa facem in Oruro o zi intreaga? Si cum autobuzele cica nu aveau nici buda, drumurile sunt proaste, noaptea trebuie sa fie si mai rau, Sandi zice 'pai mai bine mergem cu trenul'. Era ora 5. Sunt doar doua trenuri care pleaca doar o data sau de doua ori pe saptamana si unul dintre ele stiam din carte ca pleaca duminica. Luam un taxi, ca e ieftin, catre gara. Trenul catre Uyuni pleaca la 7, ce facem Stef? Ce facem Sandi? Ne uitam unul la altul, plecasem de dimineata din La Paz, facusem 2 ore pe un drum nenorocit de pamant, alte 3-4 ore pana in Oruro, si acum voiam sa plecam, seara, cu un tren de noapte... Asa cum ati ghicit, ne-am luat biletele pentru seara respectiva. Nu am mai gasit la clasa cea mai ok, ejecutivo, ci am luat la salon... Cum a fost, un pic mai incolo, ca mai e ceva... Ne-am intors la hostel, pustiulica al nostru nu se mai uita la TV. Ii zicem ca plecam la Uyuni si nu mai stam in seara aia acolo, dar o sa stam cand ne intoarcem si vrem sa lasam masina in curtea hostelului (ca oricum parcarea pentru masina plateam in plus pe langa costul camerei) si el zice da. Noi ne luam lucrurile din camera, ii dau cheia si el intreaba candid 'vreti sa scoateti masina acum?'. Ii mai zicem o data povestea si, in final, dintr-un motiv poate nici de el stiut, nu ne lasa sa lasam masina in curte. Era 5 si jumatate. Scot masina, ne urcam si iesim in cautarea unui estacionamento. Primul, chiar dupa colt nu accepta masina decat cu chei cu tot, sa o poata muta cum ii este mai bine, sa poata iesi celelalte masini. Nu! Opresc un taxi, ii zic ce caut si ne duce la alta parcare pe langa terminalul de autobuz, aceiasi poveste: parcarea e plina, o lasi aici, dar cu chei, ca maine sa o mut sa iasa ceilalti. Avem o gramada de chestii in masina si nu riscam. Luam un alt taxi catre un hotel pe care il gasise Sandi in carte, hotel cu parcare. Vrem sa lasam masina la ei, contra cost, plus promisiunea ca stam si o noapte dupa ce ne intoarcem. Ajungem in fata hotelului la 6 si 5. Sandi se duce sa vorbeasca la receptie, eu platesc taximetristul. Pana se intoarce ma bag in masina si mai aleg din bagaje, ce avem/am nevoie 3-4 zile in Uyuni. Sandi vine cu vesti proaste, nu au fost de acord, si era deja aproape 6 jumatate. Ma urc la volan fara un plan exact, inca il injur pe baietasul de la hostel, si conduc catre gara, unde ajungem fara taxi. Opresc si ma dau jos, Sandi e in spate si inca face bagaje cu toate ca e trecut de 6 jumatate si nu avem unde sa lasam masina. Mai opresc un taxi si il intreb daca stie de vreun estacionamento pe aproape. Zice ca nu e nici unul si nici nu ma mira, da sa plece dar se opreste 'a, nu, e unul!'. Ma urc in masina si intr-adevar era unul exact unde a zis! Ma mira ca zis perfect unde e, eu am inteles exact si, mai mult, chiar am si nimerit! Parcarea arata de 10 ori mai bine decat cele anterioare si are si locuri, parcam masina, mai stam 5 minute sa finalizam bagajele si la 7 fara un sfert suntem in tren. Uf... Dar ca in orice film plin de suspans, apare un ultim twist: am uitat telefonul in masina! Dupa 2 minute de gandire ma dau jos din tren si alerg cele 2 strazi pana la parcare. Rastorn continutul torpedo-ului pe scaun si sunt inapoi in tren cat ai clipi. Cu rasuflarea taiata dupa un sprint la 4000m, dar cu telefonul la mine.

You're a man! The whole world is your toilet...

Trenul in Bolivia nu e deloc la fel ca in Romania. Nu, nu e mai rau, cum cred ca va gandeati, dimpotriva. Incalzire in scaune, personal pentru fiecare vagon, televizor la care ne-au tinut de urat cu doua filme, primul o comedie spaniola super funny, al doilea... the hurt locker. Si toate astea pentru vreo 6 dolari de persoana. Sandi s-a culcat de la generic, eu am mai rezistat oleaca. Pe la doua noaptea am coborat din tren in Uyuni, gara aproape pustie, doar cativa care ziceau intr-una taxi taxi taxi. Sandi gasise in carte un hostel in apropierea garii, ne-am dus pe jos pe jumatate adormiti, mai era o femeie la usa hostelului, sunase si astepta sa i se raspunda. A deschis o tanti somnoroasa si ne-a lasat sa intram. Avea si camere, nu erau nici scumpe, asa ca pe la doua jumatate eram tot buimaciti de somn, dar ne bagam deja in niste paturi cu 4-5 paturi pe ele (e cam frig noaptea in Uyuni sa stiti). Mai bine decat speram eu, care ma asteptam sa dormim prin gara... A doua zi am luat cu asalt agentiile de turism ca sa ne gasim un tur si spre seara aveam deja aranjat pentru a doua zi. Daca va intrebati ce e de facut prin Uyuni, nu prea e nimic. Ca si grad de urbanizare, ca sa zic asa, Tandareiul ii da ceata. E plin de turisti si preturile sunt extraordinar de mari pentru Bolivia, are o strada principala pietonala, plina de restaurante si agentii, strazile sunt pline de praf si foarte late, multe dintre ele cu stalpii de electricitate pe mijloc, de lemn si toti strambi. Mai sunt cateva internet cafe-uri, noi am gasit doua, unul mai lent decat celalalt, nu mergea in kbps ci mai degraba in pagini incarcate complet intr-o ora. Serios, intr-o ora esti norocos daca verifici yahoo mail si gmail... A treia zi am plecat de la hostel zece metri mai incolo, la sediul agentiei, si am lasat in camera caciula mea cumparata in Lauca si care a provocat discutii pe site (cand ne-am intors in Uyuni am intrebat la hostel daca au gasit-o dar se pare ca se evaporase ca nu o gasise nimeni). Nu am asteptat mult la agentie, in scurt timp si-a facut aparitia o Toyota Landcruiser , ne-am imbarcat eu cu Sandi si am pornit catre alta parte a orasului sa luam si celalte 4 persoane. Cand am ajuns si i-am vazut mai ca nu mi-am pus mainile in cap: o gasca de australieni la bermude, gelati, genul 'let's travel the world and fuck all the chicks, man!'. Sandi se duce la o farmacie de langa sa cumpere medicamente pentru altitudine si eu fac cunostinta cu ei. Ma intreaba 'voi sunteti cuplul de elvetieni?'. Nu! Voi sunteti cei patru australieni? 'Nu!' Agentiile ne zisesera numai brasoave. Erau doi englezi si doi germani de fapt, dar faptul ca nu erau australieni nu m-a linistit... Plecam din Uyuni, prima oprire la 10 minute, cimitirul de trenuri. Ghidul ne zice 'Foarte bine... Suntem la cimitirul de trenuri, 20 de minute sa va plimbati pe aici, ok? Muy bien...' Cimitirul de trenuri erau niste locomotive pe aburi si vagoane, ruginite, pline de turisti acum, nu m-au dat pe spate. Vazusem mai multe in Romania, la tara pe o linie moarta, Ionut daca mai citeste, stie... Si in plus, era o mizerie de nedescris, locul e plin de sticle de plastic aruncate, hartii... Am fost la doar un pas sa ii zic ghidului de mizeria din jur si sa il intreb de ce nu se urneste nimeni sa stranga, doi oameni ar termina intr-o singura zi... Am facut si poza, dar nu o pun pe site ca ar da urat...

Salarul in sine a fost incredibil. Exact cum vazusem inainte in poze, dar totusi am ramas un pic cu respiratia taiata. Fara ochelari de soare nu prea se putea sta, albul era orbitor. Am oprit prima oara intr-un loc unde muncitori adunasera sarea in mormane, pentru uscat si apoi colectat. M-am dat jos din masina cam buimacit, nu prea imi venea sa cred ca suntem in Salar de Uyuni. Ne-am plimbat un pic, am gustat sarea (doar eu, normal) si intr-adevar nu ne mintisera, era sare, din orizont in orizont, doar sare! La pranz ne-a oprit la Isla Pescado, un delulet in salar, plin de cactusi imensi, loc de popas pentru zecile (sau sutele?) de jeep-uri pline de turisti care trec zilnic. Ghidul ne zice 'Ok, suntem la Isla Pescado, va plimbati 15 minute pana pregatesc masa, mancam si dupa aia mai aveti o ora sa va plimbati...' Am avut un ghid misto... La masa am mai stat de vorba cu cei 4 voinici si m-am mai desmortit oleaca si eu; erau chiar ok, toti in excursii in jurul lumii, toti mai tineri decat noi, foarte deschisi si de treaba. E, ce sa ii faci? Prejudecatile astea... Dupa masa eu cu Sandi am zis ca nu urcam pe insula si am preferat sa mergem mai departe de galagia turistilor, pe sare. Dupa cateva sute de metri zgomotul s-a estompat si cand a disparut cu totul, ne-am oprit. Era ireal, out of this world... Ne-am facut poze in tot felul de ipostaze, 'uyuni style', ne-am intins pe jos pe sare si nu se auzea nimic, nu se vedea nimic. Atunci mi-a parut rau ca nu am venit cu Suchi aici... Drumurile nu erau inaccesibile, erau dificile, dar se puteau face... As fi vrut experienta de a sta cel putin o noapte singuri in pustietatea asta de sare, departe de zgomot si de oameni... Next time!...

Ne-am intors la masina, ghidul ne-a adunat ca pe oi, 'vamonos!' ca avem mult de mers si am plecat. Cu 10 minute inainte sa iesim din salar a fost totusi baiat de baiat si a oprit. 'O sa iesim din salar, vreti sa mai faceti o poza?' You bet! Si am mai facut poze... Apoi am iesit de pe intinderea plata de sare si am intrat pe drumuri de pamant si, dupa vreo ora, am ajuns la destinatia din seara respectiva, un hotel facut din sare, unde am avut fiecare camere duble, foarte simple dar mai ok decat multe alte camere in care am stat in lunile astea... Seara am iesit la masa cu baietii si a fost chiar dragut, cum ar zice Sandi. Dupa ce am mancat (mancarea a fost foarte consistenta de fiecare data, snitele, pui prajit, nelipsitul orez, etc) am mai stat toti la masa vreo doua ore si am vorbit cate in luna si in stele, despre tarile noastre si diferente intre ele, scoala si o gramada de alte chestii. La un moment dat a aparut in discutie si fotbalul, normal. Unul din englezi inca mai sangera un pic de la Romania-Anglia 2-1 vechi de cand lumea. S-au mirat ca am luat bataie de la Israel, dar si-au facut macar o idee pe unde suntem acum cand le-am spus cam ce stiri sunt in ziarele noastre de sport... Pe la zece ne-am retras in camerele de sare si am picat franti.

A doua zi dis de dimineata, dupa ce ne-am urcat in masina, o idee geniala vine de la Alex: 'Ben, da iPod-ul tau sa il conectam la casetofonul masinii ca iar ne capiaza soferul cu muzica lui'. Intr-adevar, in prima zi muzica a fost doar andina, boliviana sau ce o fi fost de ma durea capul la un moment dat. Dupa faza cu iPod-ul ne-am ales cu muzica decenta si a fost totul mai placut... Prima oprire a zilei, punct de belvedere catre un vulcan activ al carui nume nu il mai stiu. Ghidul a oprit si ne-a zis 'ok... suntem la miradorul pentru vulcanul xxx, aveti 20 de minute sa va plimbati, admirati...' Din nou aceiasi scena, cu o multime de jeep-uri din care coboara o multime de turisti, numai ca aici nu era nimic, deci nici toalete. Ce consecinte decurg de aici nu mai enumar. Doar ca la un moment dat Peter se destainuie 'man, i would take a piss' si Alex, omul cu replica potrivita pentru orice ocazie, ii zice 'you're a man, the whole world is your toilet'. Ha, nu ma gandisem la asta, true!

Cinco y media

Ghidul ne-a oprit la o laguna plina de pasari flamingo. Ne-am plimbat si am pozat pasarile cat timp ghidul nostru ne-a pregatit masa pe un bolovan mai maricel in loc de masa si unii mai micuti in loc de scaune, in spatele jeepului. Am avut snitel, germanii au fost incantati, foarte bun a fost, aer curat (dar cam rarefiat, intr-adevar).

Mai tarziu am oprit intr-un desert. Acelasi text din partea soferului, am ajuns la punctul x, aveti depinde cate minute voia el sa va plimbati. In desert aici nimic, in afara de cateva turnulete de pietre, facute de turisti sa le aduca noroc. As zice ca daca ai ajuns in Bolivia si faci turnulete, esti deja destul de norocos. Noi am ales unul la vreo 20-30 de metrii, ne-am inarmat cu pietre si, pentru vreo 15 minute am aruncat cu pietre spre el, incercand sa il darmam. Nimic, romani, englezi si germani nu au reusit decat cel mult sa ridice niste praf pe langa turnuletul respectiv, si in consecinta Alex a alergat catre turnulet intr-un act de eroism si l-a ucis de aproape. Punctul final al zilei, Laguna Colorada, care era un pic secata si mai putin colorata, dar am gasit si o parte intr-adevar rosie, plina de flamingo. Pe mal erau lame care pasteau linistite (puii de lama sunt cele mai dragalase creaturi, dar sperioase rau...). Ne-am plimbat vreo jumatate de ora si am facut poze, dupa aia ne-am urcat in masina si am ajuns repede la cazarea noastra, o cabanuta cu camere cu 6 paturi, friguroasa si fara dusuri. Pe mine ma cam fulgerau simptomele unei viitoare raceli asa ca am luat un fervex si m-am intins vreo ora sub patura. Cand m-am trezit, Sandi si Peter dadusera jos de pe perete un poster cu Laguna Colorada si il facusera bucatele, de iesise un pachet de carti din el. Ma cam durea capul si perspectiva unui rentz in 6 mi-a agravat starea asa ca am tras patura mai bine peste mine. Cand m-am incumetat totusi catre sala de mese trupa, cu Sandi in capul mesei, era deja bagata intr-un joc de carti. Jucau 'shithead', joc propus de Alex si era destul de fun, si dupa ce am mancat m-am bagat si eu. Am jucat oleaca, pana a venit soferul sa ne zica ora la care se servea micul dejun a doua zi, cinco y media, plecarea la 6. Ne-am resemnat si ne-am bagat in paturi, s-a ras de pijamalele unora, ne-am stupefiat cand unii s-au bagat sub paturi doar in pantaloni scurti, si s-a dormit bine, cu toate ca toti promisesera ca or sa sforaie.

I build to destroy!

La cinci fix Javier, ghidul nostru, a bagat capul pe usa si 'vamonos', omul avea un program si voia sa il respecte. Greu de tot ne-am urnit, abia pe la 6 si ceva am plecat, dar a meritat. Primul punct al zilei, gheizere. Dementiale, erau ca si turbate in aerul diminetii, caldura provoaca dilatarea gazelor si tasnesc nebune din pamant. Ne-am plimbat prin aburul plin de sulf (parca si acum mai simt gustul insuportabil si mirosul), nu prea se vedea nimic, m-am cam panicat un pic cand m-a inconjurat gazul si mi-a aburit ochelarii de nu mai vedeam nici sa ies dintre gropile cu noroi fierbinte si nici nu puteam sa respir... uff, cam nasol. Ne-am adus aminte de faza cu 'say boiling muuud!' si am plecat repede. 'Australienii' nostrii se duceau in Chile, soferul ii lasa la granita si se urcau intr-un bus catre San Pedro de Atacama, noi ne intorceam in Uyunii, dar pana atunci mai aveam cateva puncte pe itinerariul nostru. Urmatorul, bai termale: o piscina de vreo 10 metrii diametru, cu apa aburinda (cartea zicea 80 grade celsius, ghidul nostru zicea doar 'aveti 20 de minute' si 'vamonos'). Era inca vreo 8 dimineata si la 4000 de metri inseamna putine grade celsius in aer asa ca aveam mainile si picioarele cam inghetate. Sandi, incredibil, nu a ezitat deloc, eu inca ma gandeam daca sa intru sau nu pentru ca la iesirea din apa urma sa inghet. Sandi a intrat prima si m-a convins si pe mine, ceilalti au urmat si ei. Foarte frumos, nu a vomitat nimeni cum stim ca se mai intampla pe aici(sac!), am injurat bine de data asta pe ghid ca ne-a scos din apa, si nu a fost deloc rau la final. Ieseau la propriu aburi din noi, dar a fost ok.

Punctul cel mai dezamagitor al intregii excursii a fost Laguna Verde. De ce? Pentru ca nu era verde. Cica e verde doar cand bate vantul si nu batea. Noi, cand am vazut ca nu e verde, am ignorat-o si, surprinzator, am construit un turnulet de pietre. Ben se intreba 'ati uitat ce am facut ieri cu turnuletul?' dar Alex stia ce are de facut. Dupa ce turnuletul a fost perfect, un fel de minune inginereasca, l-a distrus: 'I build to destroy!'

Dupa asta am mers la granita unde ne-am luat adio de la noii nostrii prieteni. Ironic ce ii mai judecam dupa niste aparente in prima zi si ce rau imi parea acum ca ne luam ramas bun, ce sa ii faci, nimeni nu e perfect. Destul de dureros sa te desparti de niste oameni stiind ca nu o sa ii mai vezi niciodata, cel putin astea sunt sansele, nu? Ni s-a intamplat de cateva ori, si mai ales cu locurile pe care le vizitam. Imi zic in sinea mea 'uita-te bine ca cel mai probabil nu o sa le mai vezi niciodata', si in multe din aceste locuri ne simtim foarte bine si nu am vrea sa plecam. Asta e, sa calatorim inseamna sa plecam din locul A in locul B, non stop, o gramada de despartiri...

La care el spuse, inocent:'But I can't see! And I need my fresh air...'

Ne-am intors spre Uyuni cu alt jeep, in care se mai intorceau si doi americani. Timp estimativ:8 ore! Nasolica... Era aproximativ ora zece dimineata, ajungeam in Uyuni la sase seara si noi aveam bilete la tren pentru ora 1 noaptea. Plus ca eram treziti de la cinci, destul de dificil cu turismul asta... Partea buna cu cele 8 ore in jeep este ca ghidul asta era suuuper de treaba. Il intrebam doar o chestie scurta si el vorbea un sfert de ora. Ba a mai oprit la gheizere o data, acum se linistisera dupa furia de dimineata si se vedea mult mai bine. Pe drum ne-a mai oprit intr-un camp de formatiuni stancoase de toate formele, intr-o vale vulcanica... Complet neasteptat si cu atat mai frumos. Cu americanii nostrii am cam avut de furca si am facut eforturi sa ne intelegem, dar pana la urma 'we compromised'. Sandi statea in spate si americanul nostru tot statea cu geamul deschis. Dupa ce i-am zis o data daca nu ar vrea sa inchida geamul ca e cam frig nu a zis nimic si l-a inchis. Dar a doua oara dupa ce a facut niste poze s-a prefacut ca nu mai stie si nu l-a mai inchis. Ma uit la Sandi si deja mai punea niste bluze pe ea, asa ca ii zic 'bre, sir... daca nu faci poze, inchide si matale geamul'. La care el, inocent:'But I can't see! And I need my fresh air...' Am ramas fara replica. Nu de alta dar geamurile erau fumurii si el statea cu ochelarii de soare, damn right you can't see shit! era sa ii zic sa inteleaga... Oricum, a fost ok pana la urma, Sandi s-a mutat in fata langa sofer si bine a facut ca vorbea cel mai bine spaniola dintre noi toti si l-a mai tras de limba de am aflat si noi alte chestii mai ne-turistice... Foarte fain soferul, am mai zis, stia o gramada de lucuri, din politica si economia Boliviei, ne-a mai deschis si noua ochii un pic. In mod surprinzator, nu era mare fan al lui Morales, presedintele re-ales in decembrie. Morales e primul presedinte care se trage din populatie nativa, adica nu are stramosi europeni, si este foarte popular printre populatia rurala din Bolivia, si dupa 5 ani fara realizari spectaculoase, a reusit sa fie reales. Ghidul ne povesteste cu naduf despre cum si-a pus oamenii sai in pozitii prin tot felul de departamente unde chiar era nevoie de specialisti, nu de pile, cum s-a imprietenit cu Chavez (presedintele Venezuelei) si din cauza cardasiei cu el nimeni din zona sud-americana nu ii este prieten. Inca o dezamagire, desi nu vina directa a lui Morales, saptamana asta tocmai primisera veste ca s-au stopat negocierile cu Chile, pentru obtinerea de acces la Pacific. Dupa multe progrese facute in timpul presedentiei lui Bachelet, acum, ca in Chile a venit la putere Pinera, s-au dus toate pe apa sambetei. Frustrant rau de tot... dar adevarul e ca nu ma asteptam deloc ca pe Pinera sa il afecteze saracia din Bolivia, atata timp cat nu il afecteaza saracia din Chile... Chiar si dupa toate jafurile din timpul dominatiei spaniole (munti de aur si argint, la propriu, au fost mutati peste ocean) Bolivia inca are foarte multe bogatii naturale. Si atunci de ce continua sa fie cea mai saraca tara din America de Sud? Pentru ca le lipsesc banii pentru masinariile cu care sa exploateze toate aceste bogatii. Rand pe rand, multe contracte cu firme straine au cazut, din cauza progreselor personale pe care le-au facut cei administratie, in loc sa le faca tara... Ajungem impreuna la concluzia ca politicienii strica tot, si revenim la frumusetile naturale, macar exista sperante pentru viitor, ei au resurse, alte tari nu au avut niciodata, sau le-au epuizat deja... Am ajuns in Uyuni pe la 5, mai devreme decat am crezut, dupa ce am avut si o pana cu 2-3 km inainte sa intram in oras. Ne simteam viteji si am zis ca rezistam pana la 1 noaptea fara sa punem capul jos, asa ca am lasat un rucsac mai mare la gara la bagaje si ne-am dus la net, sa pierdem timpul. In 2 ore la net cred ca am incarcat 5-6 pagini si dupa asta am plecat sa papam ceva si sa stam cat de tarziu putem in restaurant. Numai ca nu am rezistat decat o ora si un pic, dupa o pizza si o bere ni s-a facut un sooooomn, de ne-am dus la hotel si am luat o camera de am dormit de pe la 9 pana la 1 noaptea cand venea trenul...

O alta Bolivie

In Oruro am mai stat o noapte si apoi am plecat spre est, spre Cochabamba. Un drum fara nimic iesit din comun, doar ca pe masura ce mergeam spre est, peisajul devenea mai verde. Cochabamba, orasul, ne-a surprins foarte placut si e unul din locurile pe care mi-ar fi placut sa am timp sa le descopar. Noi am ajuns intr-o dupa amiaza si am plecat a doua zi dimineata, a fost foarte scurt. E doar la doua mii si ceva de metri altitudine, e mult mai cald si mai verde decat orasele pe care le vazusem inainte in Bolivia. Ne-am plimbat multicel prin oras in cautarea unui restaurant (foarte greu am gasit unul) si ne-a placut mult...

Dupa Cochabamba urma ultimul drum la inalime. Coboram din Altiplano, de la 4000m unde era Oruro, la 400m in Villa Tunari, si dupa aceea asa o sa mergem cel putin o luna... Scapam in sfarsit de calvarul lipsei continue de oxigen. Am coborat ore intregi, prin ploaie, prin ceata, coborare non stop, pana ne-am dat seama ca suntem de fapt in alta lume. Vegetatia devenise de padure tropicala, prin fata treceau din cand in cand papagali viu colorati, pe marginea drumului se vindeau 1000 de feluri de fructe. Am oprit la un moment dat sa cumpar banane si am cumparat un snop intreg rupt cu totul din copac, pentru ca doar asa le vindeau... Si a fost 3 bolivieni adica cel mult 1,5ron... Si se facuse si foarte foarte cald. Am oprit in Villa Tunari, imediat dupa ce am iesit din munti si am gasit un camping. Printre altele, am intrebat si de apa calda si omul mai ca nu a ras de mine, cica nu crede ca o sa ne trebuiasca. Pana la urma s-a dovedit ca nu ne-a trebuit, mai ales ca nu a avut deloc apa la dusuri, dar macar am avut piscina doar pentru noi... Am facut baie un pic dupa apusul soarelui, dar apa era calda, la fel si afara, chiar nu ne-a fost frig deloc. Lux! Si toate astea cu doar 10 dolari pentru toti trei!

In drum spre Santa Cruz am stat tot timpul cu gura cascata, atat de tare ne-a afectat schimbarea brusca de peisaj. De pe altiplano unde vegetatia se cam limita la iarba si cactusi, acum mergeam continuu prin padure tropicala, traversam rauri foarte late, si conduc din nou descult, dupa mai bine de o luna. Din pacate sunt puncte de control politienesc si puncte de plata cel putin o data la 50km si e destul de agasant, mai ales ca la fiecare mai scoatem din buzunar cativa bolivieni. Nu stim daca e pe bune sau banii intra in buzunarul lor, dar ei cer, si noi le dam. De la cei cu taxele de drum primim tot timpul chitanta, dar politistii mai cer si ei bani, si doar extrem de rar primim chitanta si de la ei. Dar sunt destepti, nu cer niciodata prea mult, asa ca noi platim... si plecam mai departe. Santa Cruz, am zis noi, nici nu zici ca ar fi in Bolivia. Nu are nimic in comun cu ce vazusem noi inainte. E mult mai modern, cosmopolit, plin de magazine de firma, elegant. Diferit de La Paz cu totul. Si mai scump. La fel ca in Cochabamba, am stat doar o noapte, am scos nasul doar un pic in oras, cat sa mancam ceva si a doua zi am plecat spre sud.

I-am dat tare apoi, ne cam grabeam sa intram in Argentina. Zona e plina de ferme de animale, foarte dichisite si frumos aranjate, iar animalele sunt in special vaci, si majoritatea cum nu am vazut la noi, albe si cu o gusa imensa... Ne-am mai distrat pe seama unor soimi pe care ii prindeam mereu pe sosea si care alergau foarte haios cand ii claxonam, si cam atat. Am mers de dimineata pana seara si am innoptat in Villamontes, un orasel vai de capul lui, la ~100km de granita cu Argentina. Am ajuns cam pe inserat si ne-a prins noaptea cautand cazare, am nimerit intr-o coloana de cel putin 100 de masini cu stegulete electorale si ne-am plimbat cu ei vreun sfert de ora prin oras, si pana la urma am gasit un hospedaje cam prapait, dar avea pat cu perne si paturi, iar asta era ce ne trebuia atunci. Pe un drum absolut perfect drept Sandi zice: 'Pe aici as putea sa conduc si eu, nu?'. Si intr-adevar, ar fi putut, asa ca am oprit si s-a urcat ea la volan. Imi era teama de schimbatul vitezelor si de ambreiajul foarte rigid, dar nu aici a fost problema. Suchi porneste, cu Sandi la volan, schimba a doua, dar se duce spre marginea soselei. Sandi trage de volan invers, prea mult, prea mult in stanga. 'Ce naiba are volanu asta?'. Dupa cateva sute de metri renunta, Suchi e cam pretentioasa. Mai incercam si mai tarziu... Si eu am transpirat in prima saptamana, la inceput, pana m-am obisnuit cu volanul, dar acum e bine...

Dimineata a inceput cu cafeaua luata pe bordura din fata hostelului si doua sandvisuri cumparate de la ei. La iesirea din Villamontes ne-a controlat bine de tot un politist si se pare ca este adevarat: trusele medicale cumparate la Decathlon in Bucuresti sunt acceptate de legislatia boliviana. Ne-a desfacut trusa si a fost satisfacut de continut, drept urmare am plecat fara sa dam spaga. Punctul culminant al zilei, si ultimul al povestioarei noastre, a fost trecerea granitei in Argentina. Pana la trecerea granitei, gasirea ei ne-a pus bine de tot la incercare. Am intrat in Yacuiba, localitate de frontiera si, mergand drept, am ajuns intr-o fundatura. Ne apucam si intrebam niste oameni care isi faceau de lucru langa o masina si ei ne explica, pare usor. Iesim la o strada cu doua benzi pe sens si ne relaxam, asta trebuie sa fie. Numai ca strada se termina si nimerim in niste stradute intortocheate si cu sens unic toate, ne invartim, intrebam o gramada de lume unde e afurisita de granita, si o gasim unde ne asteptam cel mai putin. Era o strada plina de tarabe, si pe stanga si pe dreapta, plina de biciclete, triciclete, trecatori sau gura casca, era un targ in toata regula. Se pare ca preturile mult mai mici din Bolivia atrag o gramada de argentinieni la cumparaturi. Formalitatile au decurs usor, cel putin in partea boliviana, si ne-am lansat in shopping sa terminam cei cativa bolivieni pe care ii mai aveam, apoi ne-am dus increzatori catre Argentina. Aici, haos total. Greu de tot am aflat ce trebuie sa facem si in ce ordine, am asteptat minute bune la un ghiseu unde nu era nimeni, dupa aia am asteptat ca in Romania, sa se intoarca persoana care semneaza de la masa (ce sa ii faci daca am nimerit chiar in timpul pranzului?) si in sfarsit am trecut. Controlul masinii a constat in a baga doar capul pe usa, si cum nu aveam arme aruncate pe scaunele din spate, am intrat victoriosi in Argentina.

«Peru, altiplano Argentina Nord»

Ce mai zice lumea:

2011-08-31 15:02:13 in urma cu 8 ani si 5 luni, GIX a zis:

Foarte frumos, poze reusite. as dori sa ma puteti ajuta intro problema, sa gasesc o persoana in Bolivia[tatal meu], si nu stiu cum sa fac sa dau, pe ce site sa intru, pentru orice ev. nr. de mob. 0727 627 409. Domnul Dumitrescu Gigi. Va multumesc.

2010-05-20 17:19:20 in urma cu 9 ani si 9 luni, Sandi si Stef a zis:

Dan,
Trimite-ne un mesaj pe mail la 8luni.ro@gmail.com si putem discuta mai multe. Masina e cumparata din Chile, trebuie sa o vindem tot aici. Sunt multe de povestit, iti spunem pe mail.

2010-05-20 16:53:52 in urma cu 9 ani si 9 luni, dan a zis:

in septembrie eu si prietena pornim iar spre america de sud, de data asta vrem sa facem peru, bolivia, paraguay, brazilia, de la lima la rio de janeiro

te rog frumos spune mi voi cum ati procedat ? ati apelat la vreo agentie locala sau ati inchiriat o masina ?

2010-04-23 06:50:55 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sandi a zis:

Andrei esti bestial! Ma gandeam eu ca nu scapa Mercedes asta neobservat, dar chiar asa in avans... hihi!

Gabriela, bine ai venit pe site, spor la invatat si bafta la bac!

Marius, multumim :) avem grija maxima!

2010-04-22 23:30:11 in urma cu 9 ani si 10 luni, MARIUS a zis:

CIAO!E SUPER,IMI PLACE MODUL CUM POVESTITI,SI POZELE SUNT FRUMOASE!BAFTA,AI GRIJA!!!!!!

2010-04-22 20:17:44 in urma cu 9 ani si 10 luni, gabriela a zis:

buna!am dat de blog-ul vostru din intamplare si-l citesc cu placere de cateva zile incoace,chiar si pe telefon.:P Calatoresc macar cu gandul prin America de Sud...asa printre niste variante de bac la geogra pe care trebuie sa le rezolv...calatorie placuta in continuare!

2010-04-22 15:53:16 in urma cu 9 ani si 10 luni, Andrei I a zis:

Am observat ca va aflati in Mercedes, Argentina.
Ati intrat cu Suchi in Mercedes...din cate stiu avem si noi mercedesa noastra (vrajitoare pare-mi se). oare aceasta localitate din Argentina de unde si-o trage numele :) ?

2010-04-20 10:02:07 in urma cu 9 ani si 10 luni, mami a zis:

FOARTE FRUMOS TOTUL SI VOI MAI ASTEPT SI ALTELE

2010-04-15 15:51:35 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sandi a zis:

Teo,

Bolivia e foarte frumoasa, si ca peisaje, si ca oameni, si pare foarte putin periculoasa, chiar daca si noi am auzit tot felul de povesti mai putin incurajatoare... O mai spun o data, si despre Romania se scriu multe pe net, si cate dintre ele sunt adevarate?

Iar cu sariturile... hihi... cred ca erau de la prea multa fericire :)

2010-04-14 22:45:01 in urma cu 9 ani si 10 luni, Stefan a zis:

Adevarul e ca ai nimerit-o. S-a infundat prin Peru, cel putin asa zicea un mecanic...

2010-04-14 11:36:21 in urma cu 9 ani si 10 luni, Andrei I a zis:

tare poza cu Fane iesind din \"ceata\" . Highlander, nu altceva!
imi place masinuta ca se trateaza babeste: apa pe frane si gata, dupa calatoria voastra ar trebui sa o donati la un muzeu al calatorului (daca ar exista vreunul :)
aaa..si sa nu uit, am o curiozitate:
jiglerul, se infunda jiglerul?

2010-04-13 18:15:58 in urma cu 9 ani si 10 luni, Fratello a zis:

Pai de ce sa-ti laudam palaria Sandi? Am vazut cu totii cum o calci in picioare :P

2010-04-11 18:26:26 in urma cu 9 ani si 10 luni, teo a zis:

Ce curaj pe voi sa \'atacati\' o tara asa salbateca cum pare a fi Bolivia, dar peisajele de la salar m-au lasat fara suflare .Da\'am o curiozotate, de ce toata lumea simtea nevoia sa sara , cumva aerul sarat iti dadea o stare de corp mai usor ?, asa ca in apa marii ?
Drum bun si raminem in asteptare....

2010-04-10 10:44:53 in urma cu 9 ani si 10 luni, Cezar a zis:

M-am distrat citind despre Desaguadero, pare sa nu se fi schimbat mare lucru acolo din 2001 :) Drum bun in continuare, am auzit si acum vad ca Bolivia are frumusetile ei... fabuloase :)

2010-04-10 02:36:02 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sandi a zis:

Mami esti simpatica :) Palaria a fost foarte ieftina, vreo 3 dolari :)

Iar Mr. Grylls, daca iti place palaria, iti iau si tie una :P

2010-04-10 02:25:03 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sandi si Stef a zis:

Carmen, Dana, ne bucuram ca mai sunteti pe receptie si inca va place ce vedeti :)

Radu, have fun in Mexic, noi nu ajungem pe acolo, e muuult prea departe, cand km trebuie facuti cu masina :)

Lica, multumim :)

2010-04-09 16:15:27 in urma cu 9 ani si 10 luni, Lica a zis:

Forte frumos. Bolivia este o tara foarte interesanta. Extraordinar de reusite fotografiile cu Stef in ceata si cele cand doar umbra mai este pa pamant. Interesanta palarie. Calatorie placuta in continoare.

2010-04-09 15:41:39 in urma cu 9 ani si 10 luni, Radu Teo a zis:

Super tare! Nu ajungeti in Mexic? Eu o sa fiu pe acolo intre 15 - 30 mai. Cica merita tare. Have fun!
Radu

2010-04-09 09:20:42 in urma cu 9 ani si 10 luni, Bear Grylls a zis:

...las k palaria mi-a placut mie...i-o iau io cand vin in tzara ;)

2010-04-08 19:16:55 in urma cu 9 ani si 10 luni, Dana S a zis:

Super poze, super poveste!
Suchi asta al vostru e pe de o parte tare enervat din cauza ca va face atatea figuri dar imi inchipui ca intre timp va e drag de el asa beteag cum e :)
Eu zic ca o sa va intalniti din nou cu \"australienii\" cand ajungeti in Chile, mai ca as pune pariu :)
Toate cele bune si calatorie fara peripetii in continuare.

2010-04-08 18:00:49 in urma cu 9 ani si 10 luni, mami de calatori a zis:

Si palaria! Da cat costa? Cat costa palaria????

Si nu te laud, ca apoi iti cresc cornite si poate le pui si tu fundite colorate!

2010-04-08 16:07:30 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sandi a zis:

Cris, ti-ar fi placut in bazinul Amazonului, cald si milioane de fructe ieftine, piscina... parca eram in Puerto Maldonado.

Mami, in curand ma supar pe tine ca il lauzi numai pe Stef :P Palaria mea bestiala nu ti-a atras atentia, numai pletele lui Stef... bine... :)

2010-04-08 14:32:24 in urma cu 9 ani si 10 luni, carmen a zis:

oau, ce mi-a placut!
vorba mamei voastre, ati devenit experți in postari si poze!
abia astept continuarea!
imi place rau de tot de voi si va admir curajul!

2010-04-08 11:38:35 in urma cu 9 ani si 10 luni, Bear Grylls a zis:

Da de cand stie Fane sa stea in maini mah? :))

2010-04-08 09:16:41 in urma cu 9 ani si 10 luni, Sebi a zis:

Fane , poti sa faci roata , asta e mare lucru , e mai tare decat programarea in Java !Va pup si vant din pupa !

2010-04-07 22:06:13 in urma cu 9 ani si 10 luni, mami de calatori a zis:

Mai copii, voi ati devenit absolut fabulosi. Santeti super meseriasi in comentarii si montaj imagini. Stef sant sigura ca stii ca iti sta bine cu pletele in vant, da te-as ruga sa nu te mai barbieresti. Se asorteaza bine cu drumurile lungi!

2010-04-07 20:17:05 in urma cu 9 ani si 10 luni, Cris a zis:

Mi-ati facut o pofta teribila cu bananele alea - ca pe vremuri in Peru :).
Apropos de Suchi, cred ca dupa calatoria asta orice problema cu orice masina pe care o veti avea vi se va parea floare la ureche. V-a pus la incercari grele si v-a testat mult rabdarea si nervii. Deja a reusit sa ma oboseasca si sa ma enerveze pe mine :).

Cu bine,
Cris